Pitorescul concurs de mtb maraton Transilvania Bike Trails Race, anunță modificarea traseelor pentru 2016. Dacă până acum TBT Race s-a desfășurat pe rețeaua TBT oferind concurenților o singură distanță de concurs de aproximativ 45 km și 830 m diferență de nivel, anul acesta organizatorii oferă doua trasee: tura lungă – 77 km cu 1400 m urcare și tura scurtă – 42 km cu 650 m urcare.
Așa cum ne-am obișnuit, startul maratonului mtb TBT Race are loc în fiecare an dintr-o altă localitate care face parte din regiunea Târnava Mare, iar anul acesta nu este o excepție. Pentru 2016 a venit rândul localității Saschiz să găzduiască plecarea concurenților în cursă. Acesta este și motivul pentru care traseul este diferit față de anii trecuți. În 2016 ruta maratonului include circuitul clasic din anii trecuți, dar adaugă extensia de aproximativ 32 km din și până în Saschiz.
Traseele de concurs includ toate suprafețele de rulare posibile începând cu asfalt și încheind cu potecile din pietriș construite manual de Fundația ADEPT. Concurenții vor pedala pe dealurile și câmpiile din Târnava Mare, vor traversa pădurile și satele saxone din regiune, incluzând vestitul Viscri și, „la piece de resistance”, traversarea bisericilor fortificate din Meșendorf, Criț și Bunești.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…