Vești bune pentru pasionații de ciclism cross country! S-au deschis oficial înscrierile pentru ediția 2026 a concursului Prima Evadare, una dintre cele mai populare competiții de ciclism cross-country din România. Evenimentul va avea loc pe 17 mai 2026 și promite din nou o experiență memorabilă pentru mii de rideri.
Considerată cea mai mare competiție de MTB cross-country din Europa de Est, Prima Evadare îi invită pe participanți să părăsească agitația orașului și să pedaleze printr-un traseu spectaculos care străbate pădurile din nordul Bucureștiului, zone cu o puternică încărcătură istorică, dar și lacuri și câmpii care primăvara capătă o energie aparte.
Ajunsă la a 18-a ediție, competiția a devenit mult mai mult decât o simplă cursă de mountain bike. De-a lungul anilor, evenimentul a promovat constant mișcarea în aer liber și respectul pentru natură, aducând în prim-plan frumusețile naturale aflate chiar lângă oraș.
Organizatorii anunță că, în perioada următoare, vor reveni cu noutăți legate de ediția din 2026, iar până atunci mesajul este simplu: pregătiți bicicletele, verificați echipamentul și începeți antrenamentele, sezonul de primăvară se apropie.
Pentru a intra deja în atmosfera competiției, puteți revedea filmul oficial al ediției 2025, care surprinde perfect energia și dimensiunea acestui eveniment. În plus, pentru cei care vor să poarte culorile cursei, tricourile tehnice de ciclism Prima Evadare sunt disponibile online și în magazinul Trisport. Iar în această lună există și o promoție: 20% reducere la produsele de bicicletă folosind codul MAR20.
Înscrierile pentru Prima Evadare 2026 sunt acum deschise, iar locurile, ca de obicei, se ocupă rapid. Dacă vrei să începi sezonul de MTB cu o experiență memorabilă, aceasta este una dintre cele mai bune ocazii.
Anvelopele late au crescut mult in popularitate pe bicicletele de sosea datorita confortului si rezistentei bune la rulare, insa forma…
Ne place sau nu, evolutia in lumea bicicletelor e prezenta si vine peste noi ca un tanc. In acest caz,…
Dupa ce in urma cu doar cateva zile a fost lansat noul model de furca de downhill Fox 40, iata…