Categorii: Evenimente

Outhentic Cycling Romania te invită la cicloturism

Anul trecut ne-am bucurat împreună de două tururi pe bicicletă în regiunea Bolintin-Vale – Clejani – Bulbucata – Potlogi. „Cicloturism la Clejani și Bulbucata” este un eveniment organizat de Outhentic Cycling Romania împreună cu Asociația ROI și finanțat de OMV Petrom.

De la organizator:

Ne dorim să continuăm seria evenimentelor cicloturistice din apropierea Bucureștiului și de aceea vă invităm sâmbătă 8 iulie pentru a ne bucura din nou de relaxare, voie bună și mișcare pentru minte și corp. Punctul de start și de finiș va fi la Bolintin-Vale, iar traseul măsoară aproximativ 70km.

În programul zilei ne vom putea bucura de următoarele:
– opriri și degustări de produse delicioase pregătite de localnici la câteva dintre check pointurile noastre (vă mai amintiți de ospățul din Clejani, anul trecut, nu?)
– parada tradițională a cailor în Clejani/Bulbucata
– vizită la casa memorială Nichifor Crainic
– vizită la Târgul din Clejani și demonstrații de meșteșugărit

Punctul de start și finișul vor fi la sediul OMV Petrom din Bolintin-Vale, sâmbătă 8 iulie. Ora de întâlnire este 8:00, iar după înscrieri vom da startul la ora 9:00.

Pentru rezervare trebuie completat formularul de participare si este nevoie să se achite o taxă de participare în valoare de 30 Lei până la 5 iulie 2017. Vârsta minimă de participare este 14 ani iar copiii pot participa gratuit. Cei care doresc să închirieze bicicletă și cască de protecție o pot face achitând suma de 90 RON (include și transportul bicicletei la Bolintin-Vale). Contul bancar în care se pot achita sumele este RO55BACX0000000968487000 pentru Asociația ROI. Vă rugăm să menționați la detaliile de plată cuvântul „Bulbucata”.

Acest tur este o plimbare culturală, de plăcere, nu un concurs sportiv.

Ce vor primi participanții:

  • Puncte de informare pe traseu;
  • Apă și gustări în diverse puncte de oprire pe traseu;
  • Materiale pentru orientare (hărți, traseul GPS);
  • Asistență tehnică, asistență medicală de bază (mici zgârieturi, julituri etc) și însoțire auto;
  • Vizitare obiective turistice
  • Kitul participantului: tricou, șapcă, rucsac
  • Diplome de participare, premii la tombolă si surprize

Evenimentul este organizat de Outhentic Cycling Romania împreună cu Asociația ROI și finanțat de OMV Petrom. Parteneri: Asociația Adevărații Veloprieteni, primăriile comunelor Clejani, Bulbucata și Bucșani.

Foarte important! Pentru a participa vă rog să completați următorul formular.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

3 zile in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma