Categorii: EvenimenteNoutati

Două proiecte de cicloturism câștigă finanțare de la Petrom

Inițiativa de responsabilitate socială corporativă a celor de la Petrom, Țara lui Andrei, va finanța 11 proiecte naționale care s-au remarcat prin latura lor de sustenabilitate. Mai mult sau mai puțin ca o surpriză vine faptul că două dintre acestea reprezintă proiecte de cicloturism, acest lucru fiind, poate, o dovadă suplimentară a potențialului acestei activități.

Cele două proiecte câștigătoare aparțin Ioanei Popa (Iași) și lui Mircea Crisbășanu (București). Dacă primul vizează zona de reședință a câștigătoarei dar și județul Vaslui, cel de-al doilea se va desfășura în zona Dealu-Mare-Urlați, din județul Prahova. Fiecare din cele două proiecte va beneficia de o sumă de 5.000 de euro din partea Petrom. De la amândoi am obținut câteva cuvinte despre reușitele lor.

Am rugat-o pe Ioana Popa, care în același timp este și unul din fondatorii ProBikeAddiction, să ne detalieze proiectul ei:

„Pentru orice start-up, începutul este mai greu, de aceea obținerea finanțării din cadrul competiției naționale Idei din Țara lui Andrei este foarte importantă pentru noi. Totul a pornit de la plăcerea cu care pedalăm, plăcere pe care dorim să o împărtășim cu cât mai multe persoane. Pe o piață a bicicletelor în creștere și observând pasiunea din ce în ce mai mare a românilor pentru mersul pe bicicletă, apariția unor servicii legate de această industrie se impune.

Obținerea finanțării pentru proiectul “Cicloturismul ca soluție” încurajează ecoturismul și ne ajută să demonstrăm că orice zonă din țară, oricât de defavorizată economic este, are de oferit foarte multe pasionaților de aventuri în aer liber, cultură și tradiții pur românești.

Partenerul nostru în acest proiect este Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară Iași, ca membru fondator al Grupului de Acțiune Locală “Ștefan cel Mare”, unde ne vom desfășura activitatea – 13 comune din județele Iași și Vaslui. Iarna aceasta va fi una încărcată pentru noi pentru că vom pune la punct toate detaliile proiectului astfel încât din primăvară să putem  propune un calendar de ture de cicloturism atractive în zona vizată. Tot anul viitor, vom publica online, gratuit, un ghid de trasee cicloturistice în G.A.L. “Ștefan cel Mare”, accesibil oricărei persoane ce va dori să se bucure de zona deluroasă a Moldovei.

Credem în succesul proiectului “Cicloturismul ca soluție”. Dacă vom reuși să atragem cât mai multe persoane să viziteze o zonă a Moldovei care aparent nu are nimic de oferit din punct de vedere turistic (nimic mai fals!), vom încuraja astfel de inițiative oriunde în România. Considerăm că din mașină poți fi doar spectator la frumusețile naturii, pe când pe bicicletă, devii parte a spectacolului, parte a mediului înconjurător.

Vom susține dezvoltarea treptata a cicloturismului în zona Moldovei prin includerea în portofoliul nostru a unor trasee inedite din Bucovina, Neamț și Vrancea. Proiectul de față face parte dintr-o serie de acțiuni ample de promovare a mersului pe bicicletă și a respectului pentru natură. Un alt exemplu ar fi atelierele de mers pe bicicletă în siguranță în școli și grădinițe, prin intermediul cărora ne propunem să dezvoltăm, apelând la educația non-formală, abilități fizice, intelectuale și psihice ale copiilor.”

Mircea Crisbășanu, Cycling Romania, ne dezvăluie și el planurile sale:

„Cu finanțarea primită prin programul Țara lui Andrei echipa Cycling Romania va putea duce la nivelul următor dezvoltarea cicloturismului în regiunea Dealu Mare. De doi ani de zile organizăm tururi de cicloturism în zonă, iar din acest an ne-am implicat și în dezvoltarea infrastructurii pentru cicloturism în regiunea Urlați – Prahova. Am luat legătura cu autoritățile locale – primarul din Urlați, directorul liceului din zonă, dar și cei din sectorul privat, precum reprezentanții cramelor din apropiere. Le-am prezentat intențiile noastre pentru regiune, tocmai pentru a înțelege că avem nevoie să lucrăm împreună pentru promovarea ecoturismului în Dealu Mare.

Un aspect absolut esențial este implicarea tinerilor din comunitate. Este nevoie de entuziasmul lor și credem că spiritul lor de inițiativă va fi impulsionat prin implicarea în proiecte legate de cicloturism. Bicicleta devine un trend printre tineri, chiar și la orașe mici precum Urlați. Prin formarea unui grup de acțiune al tinerilor și prin implicarea primăriilor, școlilor, antreprenorilor locali putem identifica trasee și obiective interesante pentru cicloturism, le vom marca și întreține corespunzător, astfel încât orice turist pe bicicletă se va putea bucura de ele.

Este un pas înainte, însă nu putem vorbi de succes încă. Obiectivul nostru este de a inspira cât mai mulți români și străini să descopere România pe bicicletă. După ce vom reuși să atragem un număr semnificativ de cicloturiști în zona Dealu Mare, atunci vom putea spune că avem succes.

Pe termen mediu ne dorim ca regiunea Dealu Mare să devină o destinație recunoscută pentru cicloturism și să impulsioneze dezvoltarea similară și a altor zone frumoase din România.”

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma