Categorii: Cursiere

Hermes Sport oferă butuci Jamaican Teal în ediţie limitată

Anul acesta la Interbike, echivalentul american al europeanului Eurobike, Hermes Sport a expus pentru prima dată noii săi butuci. Aceştia folosesc un sistem cu clicheţi magnetici, axuri supradimensionate şi un reglaj deştept pentru preload toate integrate în această carcasă minimalistă, aproape o operă de artă.

Compania va pune pe piaţă o serie de culori în ediţie limitată, iar prima pe listă este Jamaican Teal. Nu ne întrebaţi ce culoare este teal pentru că vom spune doar că este un albastru mai interesant. Pentru cei care “ştiu culori” iată codul. Doar 30 de perechi de butuci din această culoare se vor fabrica.

Negrul va rămâne standard, iar viitoarele opţiuni vor fi disponibile într-o întreagă gamă de culori.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Câmpulung Muscel găzduiește un weekend dedicat mountain bike-ului: MTB Academy Cup și Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului 2026

În weekendul 19–20 septembrie 2026, Câmpulung Muscel devine unul dintre punctele importante ale calendarului de…

2 ore in urma

Transilvania Bike Trails Race revine la Saschiz pentru cea de-a 12-a ediție în 2026

Transilvania Bike Trails Race (TBT Race) revine în perioada 19–23 august 2026, la Saschiz, pentru…

4 ore in urma

Triada eMTB Xperience 2026 revine în Munții Făgăraș cu trei zile de competiție și 5.200 de metri de urcare

Între 4 și 6 septembrie, Munții Făgăraș vor găzdui cea de-a cincea ediție a Triadei…

5 ore in urma