Cupa Națională de Downhill Cheile Grădiștei: distracție 2.0

În timp ce prietenii mei își etalau reușitele pe Strava în aceste zile libere, cu sute de kilometri parcurși și mii de metri diferență de nivel pozitivă, eu m-am bătut timp de două zile cu alți 90 de oameni, pe o potecă nu tocmai simplă, cu o lungime de doar 1.3 kilometri dar cu o diferență de nivel negativă de aproape 350 de metri. Sună dificil? Atunci e bine, căci downhill-ul n-a fost niciodată pentru oricine și pentru că am învățat asta dintr-un faimos slogan: Downhill, because soccer only requires one ball.

Acestea fiind spuse, m-am instalat rapid la Cheile Grădiștei, un loc cu care sunt deja familiarizat și de care mă leagă multe amintiri frumoase, unele dintre ele fiind stocate încă de acum 5 ani. Dar, între timp, lucrurile s-au schimbat foarte mult, iar aici a debutat anul trecut prima etapă din noua Cupă Națională de Downhill, pusă pe picioare de Kronstadt Cycling și ADMR, prin ambiția nestrămutată a lui Tudor Geangălă, omul care a făcut ca aceste lucruri să se întâmple. Al doilea an al Cupei trebuia să debuteze în forță pentru a duce mai departe tradiția, iar în acest weekend planetele s-au aliniat mai bine decât ar fi prevăzut orice astronom de renume, evenimentul reușind să depășească toate așteptările. Vreme faină cu un traseu uscat, galerie de milioane și fără să exagerez – la fel ca la un eveniment internațional, mulți participanți și multă lume pe traseu. Căci nu ne interesează mereu doar distracția ci și vizibilitatea acestei discipline.

Revenind la concurs, ziua de sâmbătă a fost dedicată antrenamentelor, iar cele 6 ture pe care le-am dat m-au ajutat să mă familiarizez cu noul traseu. Nu a fost vorba despre unul radical schimbat, însă a fost mai lat, mai tehnic și mult mai intens. În cei 1.4 kilometri de coborâre nu aveai timp să respiri, nici să te odihnești, căci lucrurile se defășurau de regulă în această ordine: pietre, rădăcini, săritură, contrapantă, off-camber, wall-ride, pietre, praguri, drop, contrapantă, pietre mai mari, viraj strâns, viraj foarte strâns, duble, sărituri și tot așa. Înțelegeți voi. Deja după a 5a tură mă simțeam destul de epuizat, conștient fiind la rându-mi că downhill-ul nu este disciplina mea forte și nici una pentru care să mă antrenez consecvent. Dar dacă eu, în calitate de amator, pot să parcurg acest traseu, însemnă că-s mai mulți care pot încerca măcar o dată această experiență. Pentru că downhill-ul nu trebuie subestimat: pe cât de dificil, pe atât de dependent devii de el. Și chiar rapid.

Tot sâmbătă am parcurs traseul cu Sebastian Grosu, de la Kronstadt Cycling, care se întâmplă să fie și câștigătorul acestei competiții. Am încercat din răsputeri să facem un track-preview, atât eu cât și el, însă diferența semnificativă de skill a făcut ca acest lucru să fie foarte greu spre imposibil. În screenshot-urile de mai jos poți vedea exact la ce mă refer, iar în filmul ce-l voi încropi până mâine, vei vedea cum m-am ținut după el. Cum s-ar spune, vei savura acțiunea pe viu.

Am avut mai mult noroc însă cu Petra Zăgrean, în spatele căreia am mers o tură completă reușind s-o surprind în starea ei naturală.

Sâmbătă seara distracția a continuat la pumptrack-ul de la Cheile Grădiștei, acolo unde Maximilian Munteanu a încroprit un side event de zile mari doar cu ajutorul unei portavoci și a talentului său incontestabil de maestru de ceremonii. Câțiva zeci de rideri au tras un pic de ei pentru a scoate un timp onest pe pumptrack, apoi s-au străduit să tragă de bicicletă cât mai sus, la concursul de bunny-hop. Radu Vasile a reușit cel mai bun timp pe pumptrack, sub 7 secunde, iar Akos, ne-a impresionat pe toți cu un bunny-hop peste o bară din plastic amplasată la o înălțime de 1 metru. Say what? Așa cum i-am și transmis, în ritmul ăsta ar putea să evite oricând un copil de până-n 3 ani prin parc, pur și simplu sărind peste el…

Duminică a fost însă ziua surprizelor și nu m-au impresionat doar primii cinci clasați la Elite, de la Kronstadt Cycling (Sebi Grosu, Remus Bonta, Cezar Băjenaru, Petru Vereștiuc și Akos Istvandi), dar și copiii care s-au dat pe acest traseu cu o viteză impresionantă. Sebi Grosu a făcut o cursă așa cum ne-a obișnuit deja, cu un flow incredibil, sărind parcă dintr-o parte în cealaltă a potecii sfidând total gravitația. A fost o surpriză, deoarece nu a reușit un timp sub 3 minute, ceva la care mă așteptam din oficiu. Remus Bonta a sosit la doar o secundă după Grosu, pe o bicicletă de enduro (a doua surpriză fiind bicicleta), iar Cezar Băjenaru, cel de la care personal mă așteptam cel mai puțin să aterizeze în acest top 3, a venit la doar 5 secunde de Remus, după un somn bun așa cum el mi-a povestit. La categoria fetelor, Petra Zăgrean a fost singura ocupantă a podiumului, un indiciu despre faptul că acest concurs a pus câteva probleme celorlalte participante, iar dacă ar fi existat categoria 60+, incredibilul Andy Brunner ar fi reușit o cursă palpitantă pe prima treaptă a podiumului, acesta reușind să termine finala cu o pană de cauciuc. În fond, marii câștigători sunt cei de la care te aștepți cel mai puțin să preseteze într-un astfel de concurs, mai exact extremele: copii și cei aflați la 3a tinerețe.

În final, nu am cum să nu arunc cu vorbe faine către cei care s-au constituit drept galerie la acest concurs. O galerie care i-ar face pe pasionații de raliuri să fie invidioși, o galerie care a dat culoare evenimentului, una care m-a impresionat până la capăt, în momentul în care mi-am văzut numele trecut pe o plăcuță. Pur și simplu sentimentul este de nedescris.

Felicitările mele merg către organizatori, care în afară de o întârziere de 30 de minute a finalei au funcționat precum un ceas elvețian (dată fiind întârzierea aș putea spune german, dar e bine oricum), către voluntarii care s-au asigurat de bunul mers al lucrurilor pe la Cheile Grădiștei și nu în ultimul rând către băieții de la NH Bike care ne-au oferit un serviciu excelent de shuttle, în condițiile în care au fost nevoiți să se uite cum ne dăm și să reziste tentanției în spatele volanului. Cupa Națională de Downhill evoluează spre bine, lucru lesne de înțeles din acest articol, iar asta mă face nerăbdător pentru următoarea etapă pe care vreau să o bifez, cea de la Vatra Dornei. Dacă nivelul de calitate al competițiilor se menține sau chiar crește, sunt sigur că viitorul acestei discipline în România sună bine. Bine de tot. La fel de bine precum galeria de nebuni din pădure. You rock!

Dragoș Mitroi
redactor FreeRider.ro
Cheile Grădiștei, Jud. Brașov