Un nou adaptor deştept Centerlock-to-6-bolt de la Woodman

Woodman a fost dintotdeauna printre cei care au gândit diferit şi mai bine componentele de bicicletă. Ei ne-au oferit magneţii de cadenţă integraţi în axul pedalei, capacele speciale pentru headset şi altele.

Acum compania a venit cu o abordare nouă asupra adaptorului Centerlock-to-6 bolt pentru discul de frână, adaptor care foloseşte două piese ce fixează bine discul de butuc.

Mai întâi plăcuţa din spate intră pe butuc după care introduci discul de frână. Odată instalat înfiletezi cu mâna şi „steaua” apoi aliniezi găurile discului cu cele din adaptor.

Pentru a fixa totul perfect înfiletezi şi şuruburile în plăcuţa din spate. La prima vedere nu pare să fie perfect strâns însă producătorul ne asigură că totul este securizat.

Greutatea este de 22,4 grame, mai puţin cu 6,5 grame faţă de adaptorul de al DT Swiss.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

15 ore in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma