Categorii: ArticoleMag

Ture la munte, cu câștigătorii tombolei Decathlon

În primul rând, să explic despre ce este vorba: oricine din România, care cumpără o bicicletă de la Decathlon, se poate înscrie într-un concurs, iar dacă este tras la sorți, petrece un weekend cu noi, la munte. Devenită deja o tradiție, plimbarea cu câștigătorii  nu a fost lipsită de aventură nici anul acesta, iar echipa am fost doar eu, subsemnatul. În primă instanță, când am aflat că cei doi sunt din Timișoara, nu am crezut că se vor deplasa până la Câmpulung, dar Denisa și Alex au profitat de ocazie și vineri erau deja prezenți în Lerești, în locuința care a primit între timp numele de casa FreeRider.

Amândoi foarte tineri și puși pe treabă, am pornit imediat către o alimentară să ne cumpărăm puțină hrană care ar fi urmat să ne ajungă pentru scurtul taseu de 20 de km și 500m diferență de nivel. Pe drum, aflu de la cei doi că sunt pentru prima dată la munte cu bicicleta. Iar Denisa era prima dată pe mountainbike, proaspătă proprietară, căci așa a ajuns să intre și în posesia mini-vacanței.

Recunosc că nici eu nu m-am gândit prea mult și am ales cea mai accesibilă și rapidă variantă, căci timpul ne presa: prima parte a traseului de la Trofeul Muscelului. Mi-am zis: e scurt, n-ar trebui să avem probleme. Iar probleme deosebite nici nu au fost, însă urcările abrupte și susținute nu păreau cea mai confortabilă variantă pentru cei doi. După o mică pauză pe culmi, am început coborârea, cu porțiuni relativ tehnice, unde cei doi au fost nevoiți să-și dovedească calmitatea. Dar nici nu cred că le-a fost greu, căci din zona de țară de unde-și trag rădăcinile, lumea este calmă de regulă. Am terminat tura, ne-am retras la somn, iar a doua zi am pornit în forță.

Variante existau destule, dar m-am gândit să aleg una cât mai simplă. Traseul mai dificil pe care-l parcursesem cu o zi înainte n-a fost chiar varianta norocoasă. Ce traseu este simplu la Câmpulung, exceptând mersul în oraș? Toate traseele sunt cu urcări și am fost nevoit să-l găsesc pe cel mai lejer dintre toate: turul Barajului Râușor mi-am zis, o variantă cât se poate de rezonabilă. Și am pornit la drum.

Barajul Râușor oferă mereu un peisaj splendid. Dacă n-ai fost aici, nu ai de unde să știi ce ai pierdut. E și normal de altfel.
Prieteni peste tot pe drum.
Coada Barajaului, spre Portăreasă.
Drumul vechi de pe lângă baraj s-a păstrat în stare foarte bună.
Extrem de ciclabil aș spune.
Zona de din-ainte de malul rupt.

În general, când faci pe ghidul și depui eforturi ca oamenii să se simtă bine, un zâmbet și un wow! sunt de multe ori dovezi suficiente că faci treabă bună. În cazul lor însă, stările oscilau: pe zonele drepte și de coborâre le puteam citit fericirea pe chip. Pe urcări însă, fețele lor deveneau serioase. Știam că pentru prima experiență la munte, este destul de dificil să urci, mai ales când ești pentru prima dată pe bicicletă, însă experiența FreeRider nu este niciodată una simplă, căci altfel, cum se mai întipăresc adânc amintirile? Una peste alta am ajuns într-un punct al traseului unde întreg malul era prăbușit. Încă din 1988. Însă îmi aminteam că în urmă cu aproximativ 17 ani, am parcurs acea zonă pe lângă bicicletă. Între timp lucrurile s-au schimbat, foarte mult chiar și am fost nevoiți să traversăm cu bicicletele în mână și cu picioarele pe lângă prăpastie.

Am avut ceva de muncă pe aceste zone. Lucrurile sunt cu atât mai complicate cu cât ești încălțat cu pantofi de ciclism. 🙂

La un moment dat, unde întreg malul era prăbușit, m-am înarmat cu o bicicletă și am încercat să trec în partea cealaltă. O încercare neinspirată, căci după ce am trecut de zona cu pietre mari, unde mai aveam cât de cât aderență (încălțat fiind cu încălțămintea clipless), am ajuns într-o zonă cu pietre mici și foarte fine. M-am proptit acolo direct în fund și o parte din mal s-a dus direct la vale, în apă, undeva la 10 metri sub mine. Mi-am dat seama că nu mă mai pot mișca de acolo, iar bicicleta lui Alex pe care o țineam în mână și care cântărea vreo 15 kg nu mă ajuta în niciun fel. Am contemplat asupra momentului și am realizat că nu mai am nicio varintă, iar singura de bun simț ar fi să nu mă prăbușesc cu tot cu mal în apă. Alex mă întreabă ușor speriat dacă ar fi cazul să vină să-mi ia bicicleta din mâini, iar eu l-am aprobat imediat. O mișcare greșită ar fi dus la un mic dezastru cu puține șanse de recuperare, așadar am fost extrem de delicat când i-am înmânat bicicleta. Evident, nu eram pentru prima dată pus într-o asemenea situație, însă de preferat era să ajungem întregi acasă.

Obligați să ne întoarcem. Ce frustrant.

Cu greu am reușit să ies din acea zonă, am ajuns pe teren sigur și am început să simt frustrarea: ah, mai era atât de puțin! Mai frustrant este și faptul că trebuie să faci cale întoarsă, dar până la urmă eram funcțional și ar fi trebuit să mă mulțumesc cu asta. Am mai avut încă 20 de km înapoi spre casă, cu un total de 41 de km parcurși și o diferență de nivel de peste 1.000 de metri. Consideram că este suficient pentru toată lumea, iar pentru prima experiență poate chiar satisfăcătoare pentru cei doi invitați. Dacă lucrurile devin mult prea dificile, sunt șanse să nu mai vrea să se apropie de munte vreodată.

Moment de respiro după încercarea nereușită de a înconjura barajul pe bicicletă. Natura are mereu grijă de confortul nostru psihic. 🙂
Mai rapizi la întoarcere. Experiența începe să prindă contur.
Vițeluși, măgăruși, cățeluși și mânzuleți. Zootehnie în cadru natural, mai peste tot.
MadMax, varianta autohtonă. Un far, un scaun. Cine are nevoie de mai mult?
Viața bate filmul. Urma o curbă la stânga ce-i drept.

Întorși la bază, am luat un 4×4 din curte și am fost să le arăt și alte împrejurimi: conforbail, rapid și… fără urcări. Denisa și Alex n-au făcut altceva decât să-mi confirme pentru a mia oară că zona Câmpulung Muscel este într-adevăr una deosebită, iar toți cei care ne-au fost invitați au plecat mereu cu amintiri frumoase, cu experiențe plăcute și cu o arzătoare dorință de a se întoarce.

Cu mașina am descoperit noi trasee pentru rulaj. Deja pregătesc bicicleta de ciclocros pentru următoarea ieșire la Câmpulung. Săptămâna viitoare, desigur.
Zootehnie, partea a 2a.

Pentru mine însă, cel mai important lucru este să le deschid apetitul pentru mountainbike. Sunt tineri, deci au tot timpul în față, iar eu rămân la părerea că nu există o metodă mai grozavă de a descoperi munții, decât pe bicicleta. Privesc deja cu maximă curiozitate către ediția anului anterior. Oare ce mai urmează?

Dragoș Mitroi
Lerești, Jud. Argeș

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma