Una e să priveşti pe monitor un profil de cursă în „V”, alta e să-l pedalezi la faţa locului. Era destul de clar că după o coborâre de la 1.600 metri la 700 de metri, pentru a ajunge la 2.100 de metri, lucrurile nu urmau să fie tocmai simple. Iar pentru mine e destul de paradoxal, cum, deşi îmi place să cred că practic mountain-biking la nivel amator, ajung foarte rar în situaţii cu adevărat „montane”. Trans Alpin Bike Marathon a fost una dintre ele şi a meritat deşi nu mă pot lăuda cu vreun rezultat notabil.
Foto: Bogdan Panait
Ştiam că sunt o mie de chestii care pot merge prost pe munte şi că e mult până departe, de aceea m-am pus din nou, de la bun început, pe modul „slow”. Nu m-am băgat prea în faţă la linia de start, socotind că dacă sunt cu adevărat în vână am eu timp să recuperez spectaculos nu să caut să compensez fiind viteaz pe coborâri. Îmi place căţărarea, mai mult însă ca şi concept deoarece nu am cum să mă numesc căţărător, sunt prea greu (încă) şi nici relieful bucureştean nu mă prea ajută. Aşa că de abia aşteptam căţărarea, sperând că voi merge cât mai bine. Am recuperat puţin pe urcarea pârtiei de ski, după care a început coborârea, iar aici, cum nu mă simţeam 100% sigur pe derularea evenimentelor, cum strângeam finuţ din frâne.
Antrenamentele acerbe din pădurea Băneasa nu includ bolovani de toate formele şi dimensiunile, împrăştiaţi în toate configuraţiile, pe un „hard pack” cu şleauri şi, desigur, curbe. Pune un 40 pe oră, o greşeală de pilotaj şi ai reţeta pentru dezastru. Eu cam aşa am gândit pe toate coborârile şi am de gând să îmi schimb optica doar după câteva zeci de ore de experienţă pe munte.
Pe o urcare cu niscaiva urme de asfalt, am dat de un rider căzut lângă bicicletă, destul de şocat, cu echimoze pe faţă şi deşi am fost numit egoist de un lung şir de foste iubite, am oprit pentru că … nu puteam face altfel. După cursă am înţeles de la rider că pe coborârea precedentă o piatră îi strâmbase discul de frână şi îi desfăcuse quick release-ul, roata cedându-i tocmai când trăgea tare pe urcare. Cum telefon nu mai iau cu mine de când am pierdut unul la Cozia MTB şi am spart altul la Autumn Race – pe principiul mă târăsc până în civilizaţie în caz de ceva , am căutat să opresc din concurenţi, să sunăm la organizatori. Desigur mulţi grăbiţi, dar până la urmă a oprit un tip cu un smartphone mişto şi după ce m-am asigurat că totul era ok, am plecat mai departe, intrând pe lunga coborâre, pur… montană. Am ajuns pe o cărare cu bolovani ascuţiţi, pe marginea căreaia, nu număr de rideri reparau conştiincioşi snake bytes. Eu eram foarte mândru de camerele mele Joe No Flats, un soi de Maybach al lui Gigi Becali al camerelor de bicicletă, luate cu voucheru’ de la Zimbrăria XC, cu „pielea” groasă şi mustind de lichid. Şi, între noi fie vorba, grele ca nişte mănuşi de box… Am mai oprit puţin să-i împrumut pompa lui Ulisse Gheduzzi, nefâcându-mi prea mari griji că nu mă va prinde din urmă, ceea ce s-a şi întâmplat pe urcare…
Am parcurs toată coborârea senin, aruncând câte un ochi şi peisajelor magnifice şi simţind căldura discurilor, atunci când am descălecat să trec peste un trunchi. Apoi, surpriză din drumul forestier, se urca direct pe o cota de nivel, şi tocmai când mă pregăteam să urc bicicleta pe mini-peretele de piatră, de jos, din forestier, a apărut un rider, cu faţa plină de sânge, în stare de şoc. Din fericire, îşi spărsese doar dinţii, crezând că drumul continua pe forestierul care devenea din ce în ce mai pietros şi, cum tânărul era foarte supărat am stat din nou să fac rost de un telefon, să sun organizatorii şi apoi să-l consolez. Tipul era de părere că dinţii săi erau pe veci compromişi, eu eram de părere că orice se repară. Până la urmă, după ce organizatorii au fost anunţaţi, a apărut un alt rider care s-a recomadat drept dentist, moment în care am simţit că era timpul să mă retrag.
Am dat apoi de un alt tip care tocmai pitea o doză de Red Bull lângă un copac şi cum deja începusem să mă cred un soi de zân bun al Maratonului, l-am avertizat verbal că „nu e frumos ce face”. Tipul mi-a repetat pe un ton supărat că organizatorii vin oricum să cureţe, aşa că tot ce am putut face a fost să îmi cer scuze că l-am deranjat şi să măresc ritmul până la coborârea spre Peştera Muierilor, un soi de punte a suspinelor, despre care am auzit multe, şi pe care de altfel şi dădusem chiar şi o tură în ziua precedentă, căci eram cazat în zonă. Folclorul local spune că absolut orice femeie poate rămâne însărcinată dacă intră în peşteră de trei ori cu acelaşi ghid, aşa că, pe lângă un astfel de loc, încărcat de energii am ales să trec tip-til, cu bicicleta în mână, peste treptele de la intrare.
Şi când te gândeşti că am ajuns cu povestirea abia la prima jumătate a V-ului… Să dăm atunci fast-forward pe fals platul pe care am mai recuperat nişte poziţii şi să ajungem pe forestierul care te scotea în golul alpin, în care, desigur mai aveai de urcat. Chiar mă gândeam să îmi intitulez articolul „Templul Suferinţei”, dar nu vreau să sperii lumea, chit că mi-am făcut băşici la tălpi şi mi-am distrus crampoanele la pantofii mei cei buni. La război însă, ca la război şi dacă stau acum să mă gândesc nu am făcut chiar atât de mult push-bike, în contextul traseului. Celor care participă la concursuri, combinaţia pantă înfiorătoare şi grohotiş le este bine cunoscută, aşadar, ce să mai spun decât că la un moment dat pedalam printr-o gigantică rigolă, un soi de half-pipe natural, iar din spate venea cu mari eforturi un tractor. În acelaşi ritm, aşa că măcar pentru acel segment am fost mulţumit de performanţele mele. Poate l-aţi prins şi voi la finiş pe domnul, târzior sosist de altfel, care tuna la finiş că el „în România” nu mai merge niciodată la un concurs, cu atâta vehemenţă încât la un moment dat a apărut şi Poliţia în persoana unei agente blonde.
Motivul? Cică prea mult push-bike pe traseul Classic şi observ cu tristeţe că ne-a intrat în sânge să ne revărsăm nervii pe România la orice nemulţumire. Îmi dau şi eu cu părerea şi spun că acesta a fost pur şi simplu jocul de la Trans Alpin Marathon. Şi chiar felicit organizatorii pentru ideea de a spune „stop joc” la intrarea în asfaltul de pe Transalpina, locul unde din punct de vedere sportiv se încheia maratonul. Ştiu din proprie experienţă că mari sunt orgoliile amatorilor şi mulţi – inclusiv eu, ar fi considerat că pot să dea lovitura şi să mai recupereze câteva poziţii pe coborârea perfect asfaltată (şi fără parapeţi) până în Rânca. Trebuie să critic însă la final, Maybach-ul camerelor cu aer, care pe ultimii doi – trei kilometri, cum i-am dat şi eu o idee mai tare pe coborâre, lovind o piatră, fără însă să mă dezechilibrez în vreun fel, a ales să cedeze într-un snake byte.
„Ai tot?” m-a întrebat în goană un concurent, de fapt am nevoie de un…. levier, am apucat să răspund însă tipul era deja departe, aşa că am folosit cu succes urechea de la quickrelease-ul roţii spate.
Material scris de Marc Sandu
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…
Vezi comentarii
Nu fac parte din comunitatea voastra de biciclisti,am intrat aici pt. a semnala o mizerie facuta la aceasta competitie.Zona "Baia de Fier" a fost lasata de organizatori in bataie de joc:Panglici prin copaci,sute de sageti pe copaci facute cu o vopsea portocalie foarte "aspectoasa" prin padure.Prieteni biciclisti!!! Sunteti nesimtiti???Sunteti retartdati??Cum este posibil sa lasati asemenea urme in urma voastra???Organizatorii au primit niste aprobari pe baza unor minciuni probabil.Meritati sa nu mai primiti nicio aprobare daca asa stiti voi sa lasati in urma voastra.
Intamplator cunosc zona foarte bine,stiu ca sunt mai multe cluburi(promotor a fost Club Alpin Craiova de unde fac parte in calitate de vicepresedinte) si ONG-uri care au incercat cat de cat sa mai curete si sa imbunatateasca zona iar voi veniti sa va bateti joc!! RUSINE!! Cu prima ocazie cu care aflu ca doriti sa mai organizati ceva in zona o sa fim cu ochii pe voi si o sa aratam tuturor ce ati lasat in urma!
Accept criticile legate de unele probleme de organizare la aceasta editie. Sunt multe cauze ce au dus aici. Dar un singur lucru ma face sa iau foc cand se vorbeste despre "orientarea spre profit" si despre greutatea traseului. Am fost si eu la concursuri unde am facut push bike, dar nu m am dus la organizator sa tip la organizator ca a facut traseul greu si am ramas fara frane. Sti ce am facut dupa primul Geiger terminat in vreo 6 ore ? M am apucat sa ma antrenez (in limita timpului disponibil) si mi am schimbat bicla. Da stim ca au fost erori anul asta, vrem sa le indreptam si acceptam criticile constructive.
@Paul, daca esti Paul Dragan:
Pacat Paul ca vrei sa te dai atat de dur si vai cat de bine te dai cu bicicleta. Eu recunosc ca nu fac antrenamente, insa imi place foarte mult sa ma relaxez cu bicicleta dupa o saptamana de munca. Merg la concursuri nu pentru ca sa castig, ci ca sa socializez cu alti pasionati de bicicleta, sa vad locuri in care altfel nu cred ca as putea sa ajung, sa vad daca pot sa fac fata treseelor pregatite de organizatori, vin de placere. Si la urma urmei, toate aceste concursuri se tin si din banii dati de amatori, chiar daca au fost 40 lei. Sunt sigur ca nu te imbogatesti din aceste sume, dar pana a cataloga pe toti amatorii sau incepatorii niste turme de oi bune de behait in parcuri si sa participe la un fel de PKB inventat de tine e destul de josnic
Chiar daca tu esti organizatorul si te porti asa cum te porti, eu, cel neantrenat o sa incerc sa vin si la urmatoarele editii, daca mi se va permite de catre organizatori, nu pentru tine sau in ciuda celor spuse de tine, ci pentru privelistea din zona, si sa vad daca pot da mai mult din mine, si daca un an de cand mi-am permis sa-mi cumpar bicicleta, am mai progresat un pic macar in tehnica pedalarii.
Bafta la urmatoarea organizare
Dap, hardcore :) Si-a luat-o peste bot
Miorita, in primul rand fii barbata si semneaza cu numele real.
Legat de marcaj imi reprosez ca nu am mai avut un voluntar care sa inlature riscul furtului benzii care bloca drumul unde a cazut baiatul care si-a rupt dintii. Asta dupa ce in fiecare an in ziua concursului dispar peste an 90% din marcaje. Horatiu Campian poate confirma ca anul trecut au disparut 29 de benzi din 34 peste noapte (noi am terminat de marcat sambata seara la ora 9.30 !)
Anul asta, pe coborare am avut 4 voluntari pe bicicleta in bifurcatiile unde anul trecut au disparut marcajele cu banda (cele cu spray erau acolo).
Legat de traseu facut pe ATV esti pe din afara. Traseul scurt in ultimii ani l-am facut zeci de ori pe bicicleta, inclusiv joi cand am facut marcarea lui.
Legat de dificultate, DA ESTE UN TRASEU DE MTB. Si da nu este destinat oitelor antrenate in parcuri.
Si cum ai ajuns tu la concluzia orientarii mele catre profit? Dupa ce la fiecare din cele 4 competitii am iesit pe minus,dar am dat premii de peste 20.000 lei CASH !!! dupa ce la Ranca am avut paste sau tocan de berbec + bere,palinca, cafea sau cei la finish, diplome si tricouri si cronometraj cu chip asigurat de Ovidiu. Dupa ce la Calatorii am organizat un show cu lasere si muzica. Dupa am luat aprobari peste aprobari sa organizam un concurs unic intr-o zona industriala cu grad de inalt de securitate, unde nu a calcat nici un civil! Ai idee cat costa sa inchiriezi numai un generator care sa sustina consumul showului de lasere?
Legat de chip-uri. Ovidiu Simen poate sa confirme ca mi-a spus ca la o suta si ceva de participanti nu renteaza sa-mi cronometreze si sa incerc manual.
Sti ca 70% din participanti au platit 40lei taxa!?
Oitza, te rog sa organizezi tu concursuri cu 40 lei in care sa dai eventual si o bicla de carbon in pachetul de start. Pana atunci te rog pe tine si turma celor ca tine sa behaiti in parcuri nu la concursurile pe care le organizez eu, nu voi sunteti targetul. Eu organizez concursuri "pentru oameni cu adevarat pasionati de mtb".
Pentru voi trebuie o sa se infiinteze o noua disciplina PKB - ParkBike.
Marc Sandu a uitat sa pomeneasca in articol despre ploaia care ne-a prins pe ultima treime a traseului lung, in golul alpin si de temperatura de 8 grade care, combinata cu vantul, iti dadea fiori cu adevarat polari. In aceste conditii meteo (plus ceata) am urcat si coborat traseul care ducea pe varfurile Musetoaia, Galbena, Cioara si Papusa. A fost o proba foarte dura.
Intr-adevar un traseu superb si care te solicita la maxim. Eu am terminat in 5 ore traseul mediu, ramanand fara frane dupa prima coborare. Dar nu asta a fost problema, ci marcajul foarte prost, un traseu netestat pe bicicleta inainte, ci facut pe ATV, un singur punct de alimentare pe tura de 40km cu niste urcari incredibil de abrupte, dar m-a siderat cel mai tare din toata povestea orientarea catre profit a organizatorilor... In fine, e scos maratonul asta din lista mea pana nu se lasa loc unor oameni cu adevarat pasionati de MTB.
Ce caraghiosi sunt concurentii care injura organizatorii din cauaza traseului (ca e noroi, ca sunt bolovani, ca nu e apa, ca nu sunt arbitrii destui sau ca nu vad semnele, etc., etc.) in loc sa se puna pe treaba si sa munceasca, sa se antreneze, ca de la tastatura nu se pierd kg si nici nu devii mai bun pe urcari. Cand iei startul, esti (sau ar trebui sa fii) constient de ceea ce urmeaza sa faci. Respect pt toti organizatorii de concursuri si arbitrii care au grija ca totul sa decurga conform planului. Super relatare, la anul ma bag si eu.
a fost foarte dur, cel putin pentru mine ca incepator, dar ma declar foarte multumit ca am ajuns totusi pana la finis si fara nicio zgarietura si fara probleme la bicicleta :) Pentru mine au fost 5 ore, insa cu privelisti nemaipomenite, m-am si culcat pe vreo 10 min pe iarba cu un baton de ciocolata in mana, inainte de ultima si cea mai grea urcare plina de bolovani :) si daca nu era competitia, sigur nu ajungeam prin acele locuri
domnul, tarzior sosit, erau de fapt 2 :) si si-au aruncat ambii bicicletele si timp de vreo 10 min nu se opreau din strigate despre traseu. Am ponit si eu organizatorii pe drum, in special pe urcari :) insa cum am spus mai sus: ma declar multumit ca am ajuns la finis
trebuie sa fi fost foarte dur acest concurs la cea mai mare altitudine din tara...dar si frumos peisagistic cred, bravooo pentru tot si faina redactarea!