Sorin Parău este unul dintre veteranii scenei de gravity din România, un sportiv polivalent care nu s-a rezumat doar la MTB în cariera sa. Dar pentru că aici vorbim doar despre biciclete, o să completez cu faptul că Sorin a câștigat numeroase curse în întreaga sa carieră, de la downhill, la enduro și până la 4Cross. Astăzi ne vom concentra pe enduro, dat fiind faptul că este o disciplină nouă pe meleagurile noastre, rugându-l pe Sorin să ne furnizeze câteva sfaturi pentru cei care vor să participe pentru prima dată la o astfel de competiție. Ce trebuie să reții din start este că nu ai de ce să fii speriat dacă ești sigur pe tine. Odată ce ți-ai fixat treaba asta în minte, lucrurile vor decurge mult mai simplu.
Așadar, care-i treaba cu enduro?
Concursul de enduro este diferit fata de orice ati concurat pana acum. Faptul ca mergi in echipe pe urcari si socializezi face ziua de dat mult mai faina. Formatul cu probe speciale si probe de legatura aduce experiente noi atat celor care provin din DH cat si celor din XC.
Este dificil?
Probele de legatura sunt de obicei usor de parcurs, in schimb probele speciale sunt dificile pentru riderii care nu au experienta si tehnica buna pe coborari. Cred ca oricine, care rezista 40km pe bicicleta si stie cat de cat sa coboare poate sa participle la enduro, dar ar fi bine macar cu 1 saptamana inainte sa faca mai multi kilometri pe bike sa fie muschii obisnuiti cu efortul. Daca ai si unde sa te dai la vale cu atat mai bine.
Ce trebuie să ai la tine?
In concursurile in care nu treci dupa fiecare proba pe la masina sau printr-un loc unde sa iti lasi scule si piese de rezerva, imi place sa imi iau un rucksack mic in care sa am camera de rezerva, pompa si un set de imbusuri. Nu imi place sa am pe bicicleta pompa si sculele, prefer sa le car in rucksack. Bidonul de apă sau punga cu apă în ghiozdan sunt obligatorii pentru hidratare. Între etape ai timp să consumi mâncare sau geluri.
Dar bicicleta cu care participi?
Despre biciclete putem vorbi mult dar recomand folosirea unui full suspension, chiar si de XC, care sa aiba frane bune si cauciucuri mai late. Prefer suspensii de 160 spate si 170 fata si niciodata nu ma dau cu anvelope mai inguste de 2,3. Am vazut participanti cu hardtailuri care au terminat cursa, dar nu cred ca e foarte distractiv. Pana la urma enduro este un concurs bazat pe coborare.
Protecțiile sunt obligatorii?
Recomand folosirea cat mai multor protectii, in functie de nivelul vostru. Casca, genuncherele si manusile sunt obligatorii. Nu m-as da fara asa ceva. In functie de trasee folosesc si cotiere si casca full face. Pentru cei mai putin experimentati sau cei care vor sa isi forteze limitele recomand si back protector sau rucksack cu intaritura pentru ca unele trasee sunt chiar dificile, iar o protectie suplimentara pentru spate nu strica.
Concluzii?
La inceput nu am fost incantat de ideea de enduro, dar dupa ce am participat la primul concurs mi-am schimbat parerea. Daca iti place sa te dai la vale si nu te deranjeaza sa urci pe bicicleta sau pe langa pana in varful dealului, enduro este alegerea potrivita. Pentru mine faptul ca te dai in echipa cu inca 4 rideri, iar la unele concursuri iti faci tu echipa si te dai cu prietenii conteaza foarte mult. Am avut ocazia sa vad niste locuri deosebite si sa ma dau pe trasee de care nu stiam si altfel nu as fi aflat. Mi-am facut prieteni noi si am invatat multe despre bicicleta si despre mine.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…