Probabil că poza de mai jos ilustrează o placă de angrenaj cu care nu te întâlnești prea des și despre care ai putea crede, la prima impresie, că este lovită ori este un rebut. Dar lucrurile nu stau nicidecum așa, aceasta fiind special proiectată în acest fel, cu un singur scop: creșterea eficienței cu care se pedalează.
Sunt o mulțime de chestii pe care un inginer din domeniul bicicletelor ar fi putut să le facă pentru a-l ajuta pe cel care pedalează să meargă mai repede ori mai puternic. Sau nu este așa?
Diverse studii, dar și declarații ale sportivilor subliniază că dincolo de greutate ori aerodinamică, este foarte important ca puterea cu care picioarele cicliștilor apasă pedalele să meargă direct spre bicicletă pentru a produce lucru mecanic și, implicit, o viteză de deplasare cât mai mare. Aici intervin aceste plăci ovale.
Fără să fie un aspect prea vehiculat, este bine de amintit că, și folosind pedalele automate împreună cu o pereche de pantofi aferenți, forța cu care pedalele sunt învârtite nu este constantă de-a lungul celor 360 de grade ale rotației. Acest lucru depinde și de mușchii sportivului și cât sunt de antrenați, dar, indiferent cât antrenament ai avea, nu poți evita punctul mort. Te afli în acest punct mort când brațele angrenajului tău sunt perpendiculare pe sol. Sau, pentru clarificare, dacă angrenajul ar fi fața unui ceas, atunci brațele s-ar afla la orele 12, respectiv 6. În acest punct, puterea generată de picioare este foarte mică. Așadar, aici intervine placa ovală. Nu face minuni, dar prin designul său, permite picioarelor să miște angrenajul mai ușor, eficientizând pedalatul.
Primul angrenaj cu plăci ovale a fost dezvoltat de Shimano în 1983 și a rămas în producție până în 1993. Japonezii și-au brevetat invenția sub numele de Biopace. Se pare că noile plăci nu au rupt gura târgului, multă lume contestându-le avantajul de a reduce efectul punctului mort, așa că au fost scoase din seturile standard care echipau bicicletele.
În ultimii ani, aceste plăci au revenit în atenția specialiștilor, în special a celor din ciclismul de șosea. Cei de la Rotor și O.Syimetric au început să le producă, dar cu mici modificări, în sensul că plăcile nu sunt doar ovale ci unele zone au fost aplatizate mai puternic, creându-se o formă mai mult neregulată decât ovală. Poza principală a articolului ilustrează angrenajul lui Bradley Wiggins, câștigător al Turului Franței 2012 și al probei de contratimp de la Jocurile Olimpice, care folosește plăcile O.Symetric Harmonic. Dintre beneficiile constate științific, forma acestora duce la o creștere a vitezei cu până la 3 km/h.
Totuși, dacă sunt atât de bune, de ce nu sunt folosite de toată lumea? După cum ziceam, în momentul de față nu există bicicletă care să aibă în echiparea standard astfel de plăci, iar dotarea cu acestea reprezintă de multe ori o cheltuială fără prioritate. Și alt aspect care descurajează folosirea lor este deteriorarea calității schimbării vitezelor. Din păcate, schimbătoarele nu fac casă bună cu aceste foi, deși de-a lungul celor 10 ani de producție, cei de la Shimano nu au avut parte de reclamații.
În octombrie am fost în Spania, unde Merida a lansat trei noi biciclete. Evenimentul a fost cu atât mai important…
Roțile pentru MTB Proven Carbon XC Dynamo recent lansate de Hunt, un producător de roți din carbon cu un excelent…
Recent ne-am deplasat în Spania unde Merida tocmai a lansat cea mai mare și mai extremă bicicletă mtb electrică a…
Vezi comentarii
te lamuresti aici....http://www.youtube.com/watch?v=9tOKaljQAto&feature=related
Intrebare... :))))
Schimbatorul de pinioane lucreaza constant sau rotita valseaza periodic, din cauza foii ovale? :)))))
Eu zic ca valseaza. Voi ce ziceti?
bineinteles ca ajuta, am incredere in tehnologie...dar pretul nu ma ajuta sa achizitionez un asemenea angrenaj :(((((((((((((