Pedalează cu Suzi Hilbert la Village Warrior Women’s Camp

Peste mai puțin de două săptămâni are loc Village Warrior Women’s Camp (23-26 mai), un eveniment The North Quest dedicat exclusiv fetelor pasionate de mountain biking. Dacă te grăbești mai prinzi un loc în camp, iar dacă nu ești hotărâtă încă, suntem siguri că interview-ul de mai jos cu Suzi Hilbert te va motiva să te înscrii la probabil cel mai profi mtb camp dedicat fetelor din România.

Echipa The North Quest este formată din oameni extrem de pasionați de mountain biking. Plini de energie și de un entuziasm contagios, ghizii noștri te ajută să descoperi întregul cocktail de senzații din spatele ghidonului. Ei nu numai că te vor ghida pe poteci ascunse ce dezvăluie peisaje unice dar sunt atât de generoși încât împart o serie de tips&tricks care vor sădi în tine o dragoste irezistibilă pentru mountainbiking.

Am fost tot timpul darnici cu experiențele oferite și unul dintre dezideratele noastre a fost, încă de la primele campuri, să aducem cât mai multă lume în șaua bicicletei, pe poteci. Dacă baieții ni s-au alăturat ușor în numar mare și cu mult entuziasm, pe fete a trebuit să le convingem un pic de experiența pedalatului la munte. De aceea am creat un eveniment dedicat exclusiv fetelor: „Village Warrior MTB Camp // Women Session” la Breb în Maramureș, în perioada 23-26 mai. Unul din lucrurile speciale ale acestui camp de mountain bike este că Suzi Hilbert, multipla campioana națională la mountain bike maraton și cross country olimpic, se va altura echipei noastre pentru acest eveniment unic. Sperăm ca interviul de mai jos cu ea să vă inspire și să ne vedem la Breb în număr cât mai mare, la „Village Warrior MTB Camp // Women Session”.

Ladies, this is for you!

  • De ce mountain biking?

Răspunsul la această întrebare poate fi pe de o parte unul foarte simplu, pentru că îmi place, dar pe de altă parte poate fi și unul ceva mai complex. În primul rând, din punctul meu de vedere ciclismul e un sport plin de satisfacții. Fie că e vorba de un loc nou în care am ajuns cu propriile forțe, fie că e vorba de faptul că la sfârșitul anului reușeșc să fac o urcare/coborâre care nu îmi ieșea la începutul anului, pentru mine ciclismul este despre depășirea limitelor. Și chiar și atunci când ies pe același drum sau mă dau jos de pe bicicletă la o anumită rădăcină, mă simt mereu mai câștigată atunci când îmi petrec timpul pe bicicletă. În al doilea rând, mountain biking-ul este pentru mine o metodă de a fi mai aproape de natură. Nu de puține ori mă trezesc cu un zâmbet larg pe față, fascinată de locurile faine prin care mă poartă bicicleta mea.

  • Cum arată segmentul feminin de mountain biking în România, nu neaparat doar cel competițional și cum a evoluat acesta în ultimii ani (participări la concursuri, prietene care au început să se dea, produse dedicate fetelor pe piața locală, acțiuni speciale pentu fete, etc.)?

Prin 2011-2012, în primii ani când am început să particip la concursuri, îmi aduc aminte că erau multe fete la start la maratoane. Cred că atunci era un fel de vârf al popularității mountain bike-ului. Mă uitam la ele și mă gandeam cât de profi sunt și ascultam povești despre tipele care mergeau la “tura lungă” la maratoane. Între timp lucrurile s-au schimbat puțin, timp de câțiva ani mi s-a părut că văd tot mai puține fete și multe dintre sportivele bune de atunci s-au lăsat de ciclism. În ultimii ani, pare totuși că suntem din nou pe o pantă ascendentă. Asta poate nu se vede neapărat în numărul de participante la concursuri, ci mai degrabă în numărul de fete pe care le văd în weekend prin pădure. În plus, dacă revenim puțin la discuția despre concursuri, m-am bucurat să vad cum latura feminină a altor discipline, cum ar fi enduro și ciclismul de șosea, s-a dezvoltat destul de mult în ultimii ani.Chiar dacă poate părea așa din exterior, mountain bike-ul nu este un sport bărbătesc și sunt sigură că pe măsură ce mai multe fete îl vor încerca, se va vedea acest lucru. În acest moment în România nu stăm neapărat bine la nivel de promovare a ciclismului în randul fetelor tinere. Fără niște acțiuni speciale pentru fete/femei creșterea popularității sportului va fi destul de lentă, așa că să sperăm vor apărea mai multe în anii ce urmează.

  • Cum ai transformat un hobby într-un mod de viață?

Trecerea la mine a fost destul de naturală. La nici un an după ce mi-am luat prima bicicletă am început să ies constant la ture, iar de aici la concursuri n-a mai fost decât un pas. Faptul că am un caracter competitiv m-a motivat să încep să mă pregătesc tot mai mult. Nu a fost ușor la început și faptul că m-am apucat de acest sport la 20 de ani nu a ajutat neapărat. Progresul vine treptat și e nevoie de multă răbdare și muncă pentru a-ți atinge obiectivele. În plus faptul că am intrat într-o comunitate strânsă de oameni pasionați și am cunoscut mulți oameni faini care m-au inspirat, a ajutat.

  • Ce crezi că ar motiva mai multe fete să se dea cu bicicleta în general și să vină spre mountain biking în special? De ce?

Bineînțeles dezvoltarea acestui sport în general are ca efect atragerea mai multor fete către mountain bike. Și aici intră tot ce ține de evenimente, infrastructură, facilități specifice și altele. Dar dacă discutăm în particular despre atragerea femeilor către sport, cred că sunt mai multe abordări. În primul rând putem discuta despre accesibilitate: cât de ușor este pentru o femeie să se apuce de ciclism. Aici ar fi vorba despre achiziționarea unei biciclete specifice pentru femei și a echipamentului. Din experiența personală pot spune că e destul de greu să găsești echipament pentru femei în magazinele din țară și din păcate, de multe ori calitatea este mult inferioară celor de bărbați. O soluție pentru această problema ar putea veni din partea magazinelor de profil care să se axeze mai mult pe acest segment de piață. În al doilea rând se poate discuta despre vizibilitate: cât de des sunt prezentate știri sau sunt promovate sportive. Această problemă cred că apare în orice sport și cel mai probabil aproape peste tot în lume. O promovare mai bună a sportului cu siguranță ar face ca mai multe fete să fie atrase către el. Nu în ultimul rând, organizarea de evenimente și campanii țintite în mod special către femei ar fi un factor important în dezvoltarea ramurii feminine a sportului.

  • Povesteste-ne puțin de #sifetelepot.

Ce am învățat eu din sportul ăsta este că nimic nu e imposibil și cu suficientă muncă poți să ajungi mult mai departe decât îți poți imagina. Și asta aș vrea să transmit și altor fete, că pot să treacă peste frici, să-și depățească limitele fizice, să învețe lucruri noi și să se bucure de toate acestea.

  • Cum ai încuraja-o pe prietena ta care este debutantă în acest hobby?

I-aș zice să nu se grăbească și să ia totul treptat, de la lungimea turelor la intensitatea lor și gradul de tehnicitate al traseelor. Nu e nicio rușine dacă la început trebuie să te dai jos pe unele porțiuni din traseu, nimeni nu s-a născut expert, dar cu toate astea oricine poate deveni unul, nu? Orice lucru e greu la început și durează mult până reușești să deslușești toate secretele, așa că un alt sfat ar fi să stea în preajma unor oameni mai experimentați ca ea. Cel mai mult înveți atunci când îi observi pe cei din jurul tău, iar la început de drum câteva sfaturi pot ajuta mult.

  • SRAM sau Shimano? Bibs sau shorts? Roz sau negru?

Eu sunt mai mult pasionată de acest sport decât de bicicletă în sine și chiar dacă în timp am dezvoltat anumite preferințe în materie de echipament, consider că aceste detalii nu sunt foarte importante. Atata timp cât te simți bine cu ce ai/porți înseamnă că e lucrul potrivit pentru tine. Dar ca să răspund si la întrebare SRAM, bibs și (aproape întotdeauna) negru :).

  • Ture de socializare sau competiție?

De cele mai multe ori, ture de socializare, dar cu greu spun nu unei competiții.

  • Locul unde ai ieși “cu fetele” să dai o tură?

Orice drum de munte care te duce pe un vârf cu priveliște frumoasă este unul pe care aș urca cu plăcere cu prietenele.

Iți mulțumim pentru răspunsuri și sperăm că acestea vor aduce cât mai multe fete pe poteci.

Ride on and Claim Your Nature!

Despre Village Warrior Women’s Camp

După cum știi acest eveniment este dedicat exclusiv femeilor, așa că întreg campul este gândit în așa fel încât să raspundă în mod special cerințelor voastre. În caz că te întrebi cum ne propunem să realizăm asta, vă prezentăm pe scurt cam care sunt activitățile pe care le vom face împreună.

Joi ne vom înâlni la „The Village Hotel” în Breb. Ca în orice sat maramureșean gazdele te vor servi cu cel puțin un pahar de pălincă, iar noi te vom aștepta cu pachetul de înscriere. Programul e simplu pentru această zi și include cina, prezentarea ghizilor, a regulamentului și a traseelor din zilele următoare. După cină avem toată seara să ne cunoaștem mai bine și să punem la cale planul pentru zilele ce urmează.

Ziua de vineri va începe în poligon. Înainte de toate ne vom asigura că toată lumea are bicicleta pregătită corespunzător. Verificăm deci, presiunea în roți, înălțimea șeii și alte detalii importante pentru ca turele cu bicicleta să fie cât se poate de plăcute. După ce toate bicicletele sunt pregătite, trecem la pregătirea biciclistelor :). În această fază vom discuta despre poziția pe bicicletă, centrul de greutate, poziția pe coborâre, abordarea virajelor, trecerea peste mici obstacole și multe altele care vă vor pregăti pentru traseele ce vor urma. Pe toate le vom și exersa în poligon, bineînțeles. Înainte de a pleca în tură vom verifica un check list cu ce trebuie să iei cu tine la orice ieșire cu bicicleta și vom face un mic workshop cu cele mai simple reparații. Traseul pe care mergem după ce terminăm toată treaba din poligon este special ales, în așa fel încât să aveți ocazia să exersați noile skill-uri dobândite în prima parte a zilei. După cină vom avea o scurtă prezentare iar seara se va încheia cu un Q&A unde voi încerca să răspund întrebărilor legate de ciclism, sport de performanță și alte subiecte pe care veți vrea să le abordăm.

Sâmbătă urmează o altă zi plină. După micul dejun, pornim în tură. Aceasta va fi aleasă în așa fel încât să fie potrivită pentru nivelul fizic al fiecăreia. La nevoie, vom forma două grupuri pentru a ne asigura că toată lumea pedalează într-un ritm confortabil. Odată întoarse din tură, pregătim bicicletele pentru a doua zi la bike wash, iar noi de pregătim pentru o sesiune relaxantă de Body Art cu Geta Fazekas. Tot azi este programat și Grill Party-ul, o încheiere perfectă pentru o zi lungă.

Ziua de duminică este și ultima din camp, așa că vom încerca să o facem memorabilă, cu o tură frumoasă, o gustare după și îmbrățișări de rămas bun!

În cadrul campului vei participa de asemenea la un mic concurs cu premii oferite de The North Quest prin partnerii de la Bikefun. Nu te speria, competiția are caracter amical și va fi cu siguranță foarte distractivă! În caz că nu știai, transportul la și de la eveniment se poate rezerva suplimentar, chiar și din București, dacă menționezi asta în formularul de înscriere sau pe adresa noastră de e-mail.

Sper că te-am convins că acest camp este potrivit pentru tine! Dar dacă mai ai nelămuriri, nu ezita să ne contactezi pe Facebook https://www.facebook.com/thenorthquest/ sau pe adresa de e-mail: ride@thenorthquest.com, răspundem cu drag la orice întrebare!

Ne vedem acolo!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma