La brevetul de 300 km, alergând după plutonul fruntaș

După ce m-am codit de fiecare dată găsind câte ceva diferit de făcut, odată ce mi-am pregătit cursiera cea nouă, am decis că e momentul să nu mai ezit și m-am înscris la brevetul AV Randonneurs de 300 km, o cursă necompetițională fix pe distanța dată, cu diferența de nivel nesemnificativă, adică practic 300 km de plat perfect, cât de plat se poate pe distanța asta.

Bineînțeles, am plecat cu ambiția să mă folosesc la maxim de experiență și să mă antrenez, așa că am zis că voi încerca pe cât posibil să rămân cu primul pluton, chiar dacă la un moment dat am să cedez. Stau, îmi revin și aia e… termin cu următorii…

La ora 4 în dimineața brevetului ploaia turna torențial dar cu curaj m-am urcat în mașină și am ajuns după 5 la Arcul de Triumf unde am constatat că e mult mai multă lume decât mă așteptam dată fiind vremea de afară. Am plecat într-un pluton destul de împrăștiat pe un asfalt plin de apă și pe ploaie ușoară. Am stat în față, printre primii, câte puțin și la trenă, dar s-a mers liniștit, cu puțin peste 30 km/h, până la primul CP de la Grădiștea.

De acolo însă, în fața plutonului au preluat trena câțiva mult mai antrenați iar viteza a crescut la 35, 38 și încet chiar spre 40 km/h. Iar plutonul a început încet să se rupă… Totul a culminat cu o porțiune destul de lungă de drum betonat și cu gropi unde s-a tras tare și în valuri, începând să devină un efort destul de mare să stau în coada plutonului din ce în ce mai mic… Totul mergea bine până când am dat într-o groapă și mi-a picat în jos pe ghidon o manetă de frână. Orice oprire în pluton înseamnă pa, ai rămas singur, ceea ce s-a și întâmplat. M-am resemnat repede, am repus maneta pe poziție și am plecat de unul singur, am intrat repede pe DN și am încercat să țin o viteză cât mai ok, de preferat peste 30, poate ajung pe cineva din urmă. Am reușit să ajung doi colegi care făcuseră o mică pauză și am parcurs ultimii 20 km până la Lehliu Gară cu ei, făcând schimb de trenă la borna kilometrică.

Supriza plăcută a fost că la CP de la restaurantul La Partid am dat de plutonul fruntaș, așa că mi-am rezolvat repede formalitățile și am plecat cu ei spre Slobozia. Ei bine, de aici a început masacrul: bucăți lungi cu 40 km/h constant, accelerări pe fiecare deal, rar cobora viteza sub 38. În spatele meu plutonul se tot rărea până am văzut că sunt ultimul. Am pierdut ritmul de câteva ori dar am tras aer în piept, m-am ridicat în picioare și cu eforturi neomenești am reușit să mă lipesc iar de roata ultimului din grup. Am zis să o țin cu ei măcar până la km 150 dar surpriza a fost că fix acolo au lăsat-o și cei din față mai ușor, astfel că am ajuns cu toții, în număr de 8, la Slobozia la km 166 unde computerul meu arăta o medie de 34 km/h, dar al lor arăta 35 (diferența venea de la bucata unde am mers singur, ei având o pauză mai mare La Partid).

De acolo am trecut pe vânt din față, așa că vitezele peste 35 au devenit din ce în ce mai rare. După bucata extrem de aglomerată spre autostradă, la km 187 am intrat pe lunga linie dreaptă de 43 km până la Lehliu. Cristi care muncea să ducă plutonul făcea treabă excelentă, dar de multe ori viteza scădea sub 30. Pe ultimii cam 15 km am decis să mă duc și eu în față, după impulsul de la un gel cu cofeină de la SIS, geniale de altfel, așa că am tras și eu puțin la trenă cât am putut, să se mai relaxeze cei ce munciseră până atunci, sper că a ajutat la ceva.

La Partid la km 230 am avut plăcuta surpriză să văd că plutonul nu o ia imediat din loc ci ne oprim la masă, așa că am savurat o pizza excelentă înainte de a ne porni pe ultimii 70 km, evident plați, drepți și cu vânt din față. Povestea s-a repetat ca pe ultima bucată: ne-am mișcat cu greu peste 30 km/h și tot așa, mai pe final, am intrat și eu puțin să ajut la trenă. Ultima bucată a fost un raliu nebunesc prin trafic, unii colegi din alte orașe fiind cam speriați. N-am putut să nu le arăt cum că nu am primit niciun claxon, în ciuda haosului ce l-am creat printre mașini. Indiferent ce zic unii, cu bicicleta prin București este excelent, șoferii sunt foarte de treabă chiar dacă ar avea motive nenumărate să se enerveze pe noi… Cred că un lucru nu le place, când mergem încet, dar nu a fost acum cazul…

Am ajuns la Arcul de Triumf un pluton de 9 persoane în 9:18:07 h de pedalat efectiv pentru minecu o medie de 32.3 km/h și cu un timp oficial de 10:52 h care include opririle la CP-uri și mai ales pauza binemeritată de pizza, care a dovedit că nu ne-am crezut la concurs și am înțeles ideea brevetului de o tură cu voie bună și relaxare.

O să mă duc oare și la cele de 400, 600 și 1000? Poate că da, poate că nu… probabil o să mă decid în ultimul moment. Ce e sigur e că o să aplic aceiași strategie: să stau după primii atât cât pot, de preferat până la capăt, dacă nu se poate aia e… Și să vă povestesc cum a fost!