Categorii: ArticoleMag

Geo Simion a construit noi trasee pe Ciocanu, Județul Argeș

De Ciocanu cu siguranță ai mai auzit, căci este unul din locurile pe care-l vizităm cu mare drag. Motivul este simplu: Ciocanu este locul în care comunitatea de bicicliști din Câmpulung s-a decis să înceapă să construiască trasee pentru biciclete, la inițiativa lui Geo Simion, în vârstă de 50 de ani.

Lucrul a început cu ceva timp în urmă, însă traseele au cunoscut o dezvoltare firească, iar acum sunt în număr de patru. Numai bune pentru un concurs de enduro, atât ca dificultate cât și ca acces. În acest moment, nu toate cele patru trasee sunt finalizate, însă sunt practicabile. În momentul în care vor fi gata, vom reveni cu detalii exacte despre cum pot fi accesate.

Până atunci însă, o să vă prezentăm unul dintre cele mai spectaculoase trasee, care are punctul de start la 873 de metri și cel de sosire la sub 500 de metri, așadar o diferență de nivel de 373 de metri pe 3 kilometri. Desigur, pentru a urca în vârf trebuie să iei considerare aceeași diferență de nivel, avantajul fiind însă că drumul de urcare este mai accesibil și pietruit, astfel nefiind nevoie să împingi bicicleta pe porțiuni foarte abrupte, printre pietre, drop-uri și rădăcini.

Așadar, traseul numărul 2 își are punctul de start după Mânăstirea Ciocanu. În principal, trebuie să treci de mânăstire continuând pe drumul principal, iar la prima intersecție de drumuri să faci prima la stânga. Este o urcare scurtă de aproximativ 100 de metri, după care se face dreapta prin pădure, pe o secțiune destul de largă pe care este imposibil s-o ratezi. Odată plecat din vârf te așteaptă câteva contrapante succesive.

Se iese apoi din nou într-o intersecție unde va trebui să ții direcția înainte. Urmează apoi o coborâre și un viraj la dreapta în ac de păr, susținut de asemenea de o contrapantă.

După această porțiune, drumul lat virează la stânga, însă tu va trebui să pedalezi înainte și vei accesa una dintre cele mai spectaculoase porțiuni ale traseului: un single trail în adevăratul sens al cuvântului cu suișuri și coborâșuri, însă ține cont că este off-camber, iar riscul de a cădea în prăpastie este destul de mare dacă nu rămâi stăpân pe bicicletă sau dacă exagerezi cu viteza în viraje. Drumul este presărat cu câteva jump-ur dar și rădăcini, pe care va trebui să le abordezi cu viteză mai mare pentru a le depăși cu succes.

Single trail-ul te va scoate pentru o scurtă perioadă pe traseul vechi, în dreptul cabanei unde poți face o mică pauză. Drumul continuă pe direcția înainte, urcă un pic apoi virează la dreapta.

Geo Simion, alături de fiica sa Julia, în vârstă de 13 ani.

Aici ai două variante. Fie continui înainte pe o porțiune de traseu rapidă cu două contrapante, fie virezi stânga și ai parte de o coborâre abruptă, dar care nu este susținută în viraje, care te obligă să frânezi destul de mult.

În continuare vei ieși pentru o clipă în traseul vechi, dar vei vira brusc la dreapta pentru a alege prima secțiune printre copaci. Aceasta se termină cu un jump, ca apoi să trebuiască din nou să alegi trail-ul din dreapta, printre alți copaci, iar în vârful acesteia va trebui să virezi brusc la dreapta.

De aici intri pe o secțiune complet nouă, un single trail foarte rapid și virajat. Coborârea este destul de abruptă, dar piesajul care urmează, prin pădure, este cu adevărat impresionant. Aici virajele merg rapid și sunt o plăcere, dar ai grijă căci vei întâlni două porțiuni foarte abrupte care s-ar putea să-ți pună probleme dacă te trezești cu ele direct în fața ochilor.

Încă o urcare scurtă pentru o nouă fotografie. Cam atât de abruptă este coborârea.
Podețele dau farmec traseului.

Ultima parte este de asemenea un single trail care traversează succesiv un râu, pe câteva podețe. Este de asemenea rapidă, dar în momentul în care noi am parcurs traseul pământul era încă umed, iar viteza de rulare nu era dintre cele mai bune.

La final, vei ieși într-un drum asfaltat, unde vei face stânga și vei ieși în drumul princpial din Bughea de jos. Faci stânga în prima intersecție principală și începi din nou să urci Ciocanu pentru o nouă tură.

Cu biciclete de XC sau de DH, toată lumea este invitată să se dea. Pentru acest traseu recomandăm bicicletele de All-Mountain sau cel mult, Enduro.

Despre Geo

Nu-l cunosc foarte bine pe Geo, însă ambiția lui de a construi cât mai multe trasee pe Ciocanu m-a impresionat, cu atât mai mult cu cât acesta sărbătorește 50 de primăveri și are încă multă putere de muncă, dar și ambiție. De multe ori nu are ajutoare și totul este construit cu propriile lui scule, iar aici pot interveni toți cei care se bucură de traseele construite de el. Nu poate accesa fonduri, prin urmare contribuțiile fiecăruia dintre voi este pe deplin apreciată. Cei care vor să contribuie cu diverse sume, îl pot contacta pe Geo prin profilul său de Facebook.

Cei care doresc să vireze sume mici de bani, o pot face în contul său personal: RO55BRDE030SV20244600300 – BRD, Sucursala Câmpulung Muscel.

Cum ajungi pe Ciocanu

Lângă Câmpulung Muscel, există comuna Bughea de Jos. Urmează indicatoarele pentru a ajunge. De acolo, lucrurile sunt foarte simple și clare căci trebuie doar să ții drumul principal până ce va apărea un indicator către Mânăstirea Ciocanu, așadar stânga din drumul principal.

Alături de copiii din noua generație, al căror tată le-aș putea fi cu mare ușurință.

Despre Câmpulung Muscel

Este o zonă perfectă pentru Mountainbiking pentru varietatea traseelor pe care le oferă. Fie că este vorba despre ciclism de șosea, cross country sau enduro, ai de unde alege. Este de asemenea foarte accesibilă pentru bucureșteni, aflându-se la doar 130 de km de capitală (București-Târgoviște-Câmpulung) sau 160 de km pe autostradă (București-Pitești-Câmpulung).

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Felicitari, traseele par foarte faine! Daca aveti si ceva track-uri gpx, ne-ar fi foarte de folos.Mersi!

  • Il cunosc pe Geo de cand lucra in Pitesti la un bike shop, om priceput si pasionat, de fiecare data cand am avut o problema m-a rezolvat pe loc.
    Ne-am intalnit si la cateva concursuri de xc din zona si omul chiar stie sa se dea la vale, aici il pierdeam.
    Acum sunt in repaus din cauza unei probleme cu spatele, dar la primavara abia astept sa incerc si aceste trasee din Ciocanu.
    Bravo Geo!
    Te saluta Mihai (Focus) din Pitesti.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma