Când este vorba de computere performante de bicicletă și aplicații de monitorizare a antrenamentelor și competițiilor, deși piața este plină de opțiuni, liderii sunt în acest moment, la mare distanță de competitori, Garmin pentru computere și Strava pentru aplicații.
Este de la sine înțeles că aceste două companii au decis, în propriul lor interes, să colaboreze și să ofere câteva facilități interesante, lucru care până la urmă este și în folosul nostru, al celor ce utilizăm produsele acestora. Iată în continuare cele câteva puncte de legătură între Strava și Garmin, pentru a putea și voi să beneficiați de toate avantajele. Trebuie menționat că unele sunt disponibile doar pentru cei ce au abonament plătit Strava Premium, o cheltuială care după părerea noastră este foarte justificată pentru cineva serios în ceea ce privește sportul și care oricum a cheltuit o sumă considerabilă pentru un dispozitiv Garmin compatibil, de ultimă generație.
Aproape toată lumea știe că Strava și-a câștigat notorietatea și supremația față de restul aplicațiilor prin implementarea segmentelor, bucăți de trasee generate de utilizatori sau automat pe care toți cei ce le parcurg concurează practic într-o cursă virtuală pentru mult râvnit-ul KOM, merit al celui ce are timpul cel mai bun pe segmentul respectiv.
Dispozitivele Garmin de ultimă generație, inclusiv computerele Edge de la 520 încoace, permit ca segmentele Strava să fie vizualizate live, putând afla chiar în timp ce îl parcurgeți unde vă situați în clasament și cu câte secunde sunteți în spatele sau în fața celui pe care vreți să îl depășiți.
Mai multe informații despre această funcție și configurarea ei găsiți aici.
Beacon este o funcție destul de rar folosită dar foarte utilă pentru cei ce obișnuiesc să se antreneze singuri dar nu numai. Cu ajutorul acesteia, un număr stabilit de prieteni sau membri ai familiei pot urmări în timp real unde vă aflați. Mai multe informații despre funcție și configurare găsiți aici.
Cu ajutorul computerelor Garmin puteți vizualiza și urmări rutele pe care le alegeți din pagina Strava de pe Internet. Pentru a folosi funcția e nevoie să instalați aplicația ConnectIQ corespunzătoare, urmând să aveți la dispoziție oricând toate rutele create de voi dar și cele pe care le-ați marcat ca favorite pe Strava. Mai multe informații despre funcție și configurare găsiți aici.
Această funcție este prezentă doar pe noul computer Edge 1030 și permite vizualizarea în timp real a tuturor segmentelor Strava din apropiere, pe hartă. În cazul în care vă tentează un segment care e în drumul vostru sau pe aproape, Garmin-ul vă va direcționa spre acesta și vă va activa automat funcția Live Segments când îl parcurgeți. Informații despre această funcție găsiți în pagina despre Live Segments de la punctul 1.
Suffer Score este un parametru inovator inventat de Strava pentru a cuantifica dificultatea unui antrenament, concurs sau a unei ture. Acesta ia în considerare în principal durata, pulsul dar și alți parametrii pentru a vă da posibilitatea de a analiza obiectiv efortul depus, chiar și fără folosirea unui senzor de putere. Disponibil pentru toți utilizatorii Strava pe pagină și în aplicație, parametrul poate fi afișat live pe computerul Garmin cu ajutorul unei aplicații ConnectIQ dedicată. Mai multe informații despre funcție și configurare găsiți aici.
Nu în ultimul rând, toate computerele Garmin cumpărate includ o perioadă de 1-3 luni de abonament gratuit Strava Premium pentru a putea testa toate aceste funcții și multe altele și a avea posibilitatea de a decide dacă merită sau nu achiziția pachetului.
Computerele pentru sport Garmin sunt disponibile în România la distribuitorii autorizați: Trisport, Extreme Riders, Sport Guru
Aplicația Strava este disponibilă pe pagina Strava.com
Imagini de pe strava.com
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…