Categorii: InterviuMag

Elisei Miron ne spune cum a fost la etapa de Cupă Mondială de XC de la Nove Mesto

Elisei Miron a fost prezent alături de Vlad Sabău, la etapa de Cupă Mondială de Cross Country, în Nove Mesto din Republica Cehă.


Elisei Miron
Vlad Sabău

Acum că amintirile încă-i mai sunt proaspete, pe lângă felicitările pe care i le adresăm, o să-l luăm la un șir de întrebări pentru a afla mai multe detalii despre cum s-a desfășurat cursa de acolo și cum s-a descurcat el și colegul său.

1.Salut Elisei! Știu că ai schimbat echipa între timp. Pentru cine concurezi acum?

Salutare. Da, am fost nevoit să schimb echipa odată cu decizia de întrerupere a activităților sportive de către Maros Bike. Anul acesta concurez pentru InterTeam, un club nou format la Cluj, parte a proiectului Clujul Pedaleaza, susținut însă și de sponsorii personali: Stevens Bikes, Maratonic și Northwave.

2.Cum ai ajuns la Nove Mesto? Care au fost pașii pe care a trebuit să-i parcurgi pentru a concura alături de cei mai mari sportivi la ora actuală?

La MTB e ceva mai accesibil sa concurezi la cel mai înalt nivel decât la șosea dar totuși trebuie îndeplinite niște condiții. În primul rând trebuie să ai o licență internațională UCI, să ai minim 20 puncte UCI în clasamentul mondial sau să fii inclus în lotul național, iar federația să trimită înscrierea către UCI și să plătești taxa de înscriere care este de 65 de euro pentru XCO. Desigur, nu în ultimul rând, să îți permiți financiar costurile aferente. În cazul nostru, am avut parte de susținerea clubului, ocazie cu care le mulțumesc încă o dată.

3.Ce ne poți spune despre organizarea etapei de Cupă Mondială? Și printre altele: cum se prezintă România la acest capitol? Am putea organiza fără reproș o asemenea etapă? Dacă da, unde ai vedea-o?

Organizarea a fost foarte bună, după cum era de așteptat. Toate aspectele prevăzute în regulamentul UCI sunt respectate cu strictețe. Nu se poate compara cu nicio competiție organizată în România dar nici cu multe alte curse internaționale.

Dacă noi am puteam organiza o Cupă Mondială în România… e o discuție lungă. Cunoscând mentalitatea noastra, cultura pentru sport, deschiderea autorităților, etc aș spune că nu suntem pregătiți pentru a organiza o astfel de întrecere. Totuși vreau să fiu optimist și să spun că orice e posibil dacă ne dorim, dar nu se poate realiza de pe o zi pe alta. În primul rând ar trebui să avem o cursă UCI care să evolueze de la an la an, să fie organizată exemplar și să ofere nu doar un traseu spectaculos ci să dispună de toate facilitățile necesare în zona de concurs: spații de cazare, drumuri bune de acces, parcări mari, etc.

În Cehia toate aceste facilități se regăseau în baza sportivă pe care se desfășoară competiții mondiale de ski fond, chiar și hotelul era  lângă traseu.

4.Cum te-ai descurcat în cursă? Descrie-ne un pic traseul parcurs, părțile cele mai dificile și evident, spune-ne pe ce loc ați ieșit tu și Vlad Sabău.

Amândoi ne-am dorit să mergem mai bine decât anul trecut cu toate că știam că ne vom clasa în coada plutonului. Eu m-am simțit mai bine pe urcări decât anul trecut și drept dovadă mi-am îmbunătățit timpii pe tur cu câte 30-40 de secunde deși a apărut o secțiune nouă, mai tehnică unde în mod cert eu unul am coborât mai încet decât anul trecut. Eu am terminat pe locul 101, iar Vlad Sabău pe locul 104, amândoi încasând câte 3 puncte în clasamentul mondial.

Despre traseu cel mai bine vorbesc imaginile transmise live care totuși nu reușesc să redea în totalitate dificultatea traseului. Întreg traseul era în pădure, cu excepția zonei de start-sosire care era în baza sportivă, în zona tribunelor. Fiind o pădure de pini, solul era moale și afânat dar presărat cu foarte multe rădăcini. Și ca totul să fie mai frumos, organizatorii au construit de-alugul timpului, încă de pe vremea când aici se organizau curse UCI C1, secțiuni cu bolovani, bârne și podulețe. Toate aceste secțiuni au primit și nume, astfel anul acesta, în ordinea de pe traseu, am avut următoarele secțiuni:

  • Grey Line – precedată de 3 drop-uri și un viraj de stânga în coborâre, cu contrapantă, avea două linii cu câte trei kickere urmate de un rock garden. Primele două kickere erau gândite să fie dublate la viteza mare sau copiate la viteză mai mică.
  • Expert Climb 1 – este finalul celei de-a doua urcări de pe traseu care după traversarea unui drum forestier (pe care s-a trecut în Start Lap), urmează un gât scurt și abrupt pavat cu bolovani
  • Rubena Choise – o secțiune nouă de rock garden în coborâre, cu două variante de chicken line – una dintre ele peste un pod de lemn
  • Vertical Drop – o coborâre foarte abruptă din exteriorul virajului unui drum forestier, de 1,5 m, pavată cu bolovani
  • BMX – o secțiune de coborâre cu 4 săritori, ultimele două putând fi dublate la viteză
  • Expert Climb 2 – o urcare destul de lunga pe rădăcini, cu o zonă mai dificilă pavată cu câțiva bolovani
  • ACDC – o zonă de coborâre ușoară care traversează de mai multe ori un șant, construită cu câteva contrapante, un poduleț și evident multe rădăcini
  • Rock’n’Roll – ultima secțiune specială, imediat după ieșirea din ACDC, construită pe plat cu ajutorul mai multor bolovani mari și două podulețe înguste de lemn montate în paralel

Filmul de prezentare al traseului :  http://www.redbull.com/en/bike/stories/1331592372907/course-preview-xco-nove-mesto

5.Ai fost și anul trecut la această etapă. De ce doar aceasta și nu mai multe? Și cum îți apreciezi evoluția față de anul trecut?

Da, am fost și anul trecut la această etapă fiindcă e cea mai apropiată de România. Anul acesta ne-am fi dorit să legam primele două etape, adică ne-am fi dorit să participăm și la Abstadt dar logistic și financiar nu ne-am permis. Sperăm că anul viitor să putem ajunge cel puțin la doua etape. Cât despre evoluția de anul trecut, eu zic că în cazul meu s-a văzut puțin. Am reușit să parcurg cu un tur mai mult decât anul trecut, iar timpii pe tur mi i-am îmbunătățit cu 30-40”. În mod clar, m-a ajutat experiența de anul trecut fiindcă pe unele secțiuni nu am mai stat atât de mult să le ‘învăț’ și în plus, acum am avut la îndemâna două zile de antrenamente cu 3 sesiuni. Cred că am parcurs de cel puțin 10 ori traseul înainte de cursă.

6.A fost o bătălie destul de strânsă la vârf. Ce l-a ajutat pe Schurter să-l devanseze pe Absalon?

Asta intrebați-l pe el :)) Eu din ce am văzut pe filmări, au fost la fel de puternici amândoi pe urcari dar diferența s-a făcut pe zonele tehnice unde eu zic că Schurter a reușit să le parcurga mai fluent. Desigur a contat mult și cine a fost primul pe ultimele secțiuni – ACDC și Rock’n’Roll.

Mult succes în continuare. Îți vom urmări cu interes evoluția.

Mulțumesc și eu!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma