Categorii: ArticoleMag

Ce să îți iei cu tine la 4 Islands sau orice alta cursă pe etape

Cursele pe etape devin din ce în ce mai populare în ultimii ani, printre pasionații de XC. Cu zeci de concursuri organizate numai în Europa, acestea vin cu perspective noi față de maratoanele clasice și se dovedesc a fi provocarea perfectă pentru unii rideri. Chiar și la noi în țară numărul lor s-a dublat în ultimii ani (de la una la două), dar cu “amenințări” că vor fi și mai multe în anii următori, semn că ne îndreptăm în direcția bună!

Faptul că aceste concursuri se desfășoară pe mai multe zile și sunt, de fapt, mai multe maratoane puse cap la cap, ridică gradul de dificultate atât din punctul de vedere al pregătirii fizice cat și din punctul de vedere al pregătirii echipamentului. Haideți să vedem, cât de complicată, sau nu, este pregătirea echipamentului pentru un asemenea eveniment.

Având în vedere că în câteva zile iau startul pentru al treilea an consecutiv la 4 Islands MTB Stage Race, o să povestesc ce mi-am pregătit eu pentru acest concurs în special, în urma experiențelor anterioare, cât și generalități care pot fi aplicate pentru orice concurs pe etape.

Să începem deci cu pregătirea bicicletei: în principiu la orice concurs la care mergi, bicicleta trebuie să fie în perfectă stare de funcționare. Într-un concurs apar atâtea provocări neprevăzute care trebuie gestionate pe loc, în vârf de munte, încât ar fi păcat ca unele dintre ele să apară din cauza proastei întrețineri a bicicletei. Mai mult ca oricând, o verificare generală a bicicletei este necesară înainte de un concurs pe etape. Verifică toate piesele de uzură, de la cele ca lanțul, foile și pinioanele până la plăcuțele de frână și cablurile de la schimbător. În caz că nu ai un interval stabilit la care schimbi rulmenții de prin head-set, monobloc și roți, acesta ar fi un moment bun să verifici dacă sunt în stare bună și să îi schimbi la nevoie. Poate că sună puțin exagerat, până la urmă e doar un concurs și nu e ca și cum înainte de fiecare concurs la care mergi te apuci să schimbi rulmenți și cabluri de schimbător. În concursurile de o zi, rareori se întâmplă să te afecteze un rulment puțin uzat, poate îl auzi că sună, îl ignori și îți pui în plan să îl schimbi când ajungi acasă. Dar dacă asta ți se întâmplă în prima etapă din patru, lucrurile se complică puțin. În plus, după fiecare etapă vei spăla bicicleta la un spălător cu presiune (cel mai probabil) și un rulment cu garniturile uzate se poate gripa peste noapte, iar apoi te vei trezi la start cu roțile blocate și nu vei mai avea ce să faci. O altă diferență între un concurs de o zi și unul pe etape este faptul că dacă ai o defecțiune tehnică care te obligă să abandonezi într-o zi, toate celelalte nu mai contează, deoarece în clasamentul general nu vei mai puncta. Așa că trebuie să fii pregătit pentru orice defecțiune care se poate întâmpla pe traseu. Și așa trecem la următorul punct, ce să îți iei cu tine.

Undeva între cele două puncte trebuie ridicat și subiectul anvelopelor. Dacă în general ai tendința să fii un pic de “weight weenie” și alegi cele mai ușoare anvelope, chiar dacă sacrifici din protecția la pană, acum e momentul să pui cauciucurile alea grele cu extra protecție! Tot din motivele enumerate anterior, o tăietură a cauciucului este una dintre problemele fatale care te pot scoate din cursă. În plus, un alt lucru pe care ar trebui să-l faci, este să mergi cu tubeless. În acest fel te aperi cel puțin de banalele pene datorate spinilor sau de snake-bite-uri. Din cauza traseului foarte stâncos de la 4 Islands, pentru acest concurs este foarte importantă protecția laterală a cauciucului, așa că eu am ales să merg cu Maxxis Ikon (cu de toate, TR, 3C, EXO, dar cel mai important EXO) pe spate și CST Jack Rabbit pe față. Anii trecuți am optat pentru Ikon față-spate și nu am avut nicio problemă cu ele. Anul acesta am ales să încerc CST-ul pe față, deoarece s-a comportat bine cât l-am folosit sezonul trecut, are aceeași protecție laterală ca Ikonul și este puțin mai ușor și mai rapid. Să vedem cum o să treacă testul stâncilor ascuțite din Croația.

Și ajungem deci la punctul doi: ce să iți iei cu tine în concurs. Ideea principală este să fii pregătit pentru orice! Așa că în funcție de ce ai mai trăit pe la alte concursuri trebuie să decizi ce e necesar. Eu aș zice să nu îți lipsească o cheiță rapidă pentru lanț, o cameră de rezervă, o pompă și/sau un cartuș de CO2 și câteva șnururi pentru astupat tăieturi mici în cauciuc pentru situația în care folosești tubeless.

Pe lângă aceste lucruri pe care poate le iei cu tine și într-un maraton oarecare, poți să mai adaugi câteva obiecte în plus. Un set de leviere, în cazul în care cauciucul se încăpățânează să stea pe jantă (vezi ce a pățit Nino Schurter la Cape Epic), un set de inbusuri cu cheie de lanț de preferat (că altfel cam degeaba îți iei cheița de lanț de mai sus) și câteva bride (panduiți sau soricei, cum îți place să le zici) în caz că se rupe ceva, să poți să fixezi provizoriu până ajungi într-un punct de alimentare. Tot pentru a fixa diferite lucruri rupte poți să îți iei la tine și niște power tape. Eu am înfășurat o cantitate mică pe capătul pompei, în așa fel încât să nu ma deranjeze în niciun fel, dar să fie la îndemână în caz de urgență. Toate aceste lucruri trebuie puse undeva, iar dacă etapele sunt lungi, buzunarele s-ar putea sa îți fie pline cu geluri și batoane, așa că recomandarea mea e să pui cât mai multe lucruri pe bicicletă.

Eu am lipit cheița de lanț cu puțină bandă izolatoare de cablul de schimbător (ai grijă să faci o îndoitură la capătul benzii, ca să poți să o desfaci ușor în caz de nevoie), am pus pompa într-un suport lângă bidon și am o gentuță de șa, în care încerc să îndes tot restul. Bineînțeles că toate lucrurile enumerate mai sus nu sunt absolut necesare, fiecare știe ce probleme a mai avut și poate să mai renunțe la una alta de acolo, sau din contră să mai adauge pe listă. Eu de exemplu, am pățit de multe ori să am probleme cu urechea de schimbător, așa că mă gândesc serios să îmi iau o ureche de rezervă la mine, în caz de extrem ghinion.

Punctul trei, ce să îți iei la tine pentru eventualele reglaje și reparații între etape. Eu mi-am luat așa: un cauciuc, două camere de rezervă, două seturi de plăcuțe de frână (neapărat!), două urechi de schimbător, lichid pentru tubeless, două bidoane de rezervă (în caz ca pierd vreunul pe traseu). Mai sunt și alte lucruri pe care eu le-am omis dar pot fi folositoare, un cablu de schimbător, valve de tubeless și probabil lista mai poate continua… Și bineînțeles niște scule și o pompă.

Din categoria echipament, folositoare ar fi două perechi de încălțăminte, în cazul în care plouă într-o zi, să poți pleca a doua zi cu pantofi uscați. Un plus de confort e mereu important, mai ales în zilele când știi că oricum o să te chinuie traseul. Un truc pentru cine nu are două perechi sau pur și simplu nu mai are loc în bagaj de o pereche în plus: câteva ziare pot rezolva problema. Cu niște foi de ziare mototolite și îndesate în pantofi, aceștia se vor usca de pe o zi pe alta (cu mențiunea ca trebuie schimbat o dată ziarul).

OK, recunosc, sunt multe lucruri pe care le iau cu mine, dar cred că e mai bine să le am și să nu le folosesc, decât să nu le am și să am nevoie de ele. În general la concursuri de genul organizatorii oferă și service, așa că dacă nu vrei să îți murdărești mâinile poți oricând să apelezi la ele. La 4 Islands, în fiecare seară bicicletele sunt lăsate la “Bike Depot” unde poți să le transmiți voluntarilor de ce reparații ai nevoie, iar dimineața înainte de cursă totul este gata aranjat. În acest fel lista de mai sus se diminuează considerabil. Ai totuși grijă, cel mai bine e să ai la tine anumite piese care sunt specifice pentru bicicleta ta, cum ar fi urechea de schimbător sau plăcuțele de frână.

Un ultim truc, prin care economisești atât timp cât și spațiu, este să îți împachetezi fiecare porție de izotonic și recovery intr-o pungă individual. Astfel atât dimineața înainte de cursă cât și si după ai totul pregătit și la îndemână.

Cam asta ar fi lista mea pentru 4 Islands, dar sunt sigură că poate fi adaptată în funcție de nevoile fiecăruia și de concurs. Aștept sugestii cu alte posibile necesități, mai am o zi în care să îmi mai cumpăr lucruri!

Poze: https://www.facebook.com/4IslandsMTB/

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

o zi in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma