Avrig Mountain Bike Race 2018: race report

3 curse, 2 zile, un singur podium. În weekend la Avrig s-a întâmplat prima etapă din Triada MTB, o serie de concursuri cu care toată lumea este deja obișnuită. Pentru mine a fost prima participare la Avrig, nu știam nici traseul de la maratonul de duminică, dar nici formatul concursului de sâmbătă care a cuprins doua probe: un XCT (Cross Country Short Time Trial) și un XCC (Cross Country Short Circuit). Nu știu nici acum exact ce înseamnă, dar vă zic ce s-a întamplat. Prima “cursă” (cam mult spus) a fost de fapt o rundă de calificări, s-a parcurs o tură pe un traseu scurt cu câteva porțiuni tehnice, concurenții luând startul din 30 în 30 de secunde. În baza timpului obținut s-au împărțit apoi participanții în 3 serii cu start separat, pentru a parcurge același traseu, de data asta 6 ture. Asta era proba de Short Circuit sau un fel de XCO mai scurt, cum s-ar spune.

În primă fază nu am vrut să particip sâmbătă la aceste două probe. În parte pentru că nu stiam exact despre ce e vorba și un alt motiv era că am fost puțin răcită în săptămâna de dinainte și aș fi preferat să mai am o zi de odihnă înainte de maratonul de duminică. Nu stiu exact care a fost motivul pentru care organizatorii au decis să facă un singur clasament la sfârșitul celor două zile, dar dacă acesta a fost să îi convingă pe oameni să vină și sâmbătă, pot să zic că pentru mine a funcționat. Exista totuși o variantă pentru cei care nu puteau să vină sâmbată. Aceștia primeau timpul ultimului concurent plus o penalizare și puteau să participe fără probleme duminică la maraton, clasamentul final făcându-se prin cumularea timpilor.

Decizia a fost luată, sâmbată dimineața m-am pornit la drum cu destinația Palatul Brukenthal. Ora startului la XCT o știam de vineri seara dintr-un mail primit de la organizatori (detaliu destul de elegant). Am vrut totuși să ajung înainte de începerea probei pentru a putea vedea traseul măcar o data. Kecskés Dávid a venit cu mine o tură pe traseu și mi-a arătat liniile cele mai ușoare, așa că am fost pregătită să abordez cursa în siguranță maximă. La 11:48:30 am plecat în prima probă a zilei și deși am încercat să nu trag, cele câteva gâturi abrupte de pe traseu mi-au ridicat pulsul destul de tare. Am așteptat apoi rezultatele și lista de start pentru următoarea probă. Toate fetele au intrat în a treia serie, așa că am avut de asteptat cam 5 ore până la următoarea probă. Am avut timp destul să mâncăm, să ne prăjim la soare și să ne deshidratăm, unii dintre noi. Un punct de hidratare în zona de start finish ar fi prins bine, dar băieții de la Reborn Bicycles si Hot Pipes Roastery ne-au servit cu un “Cold brew“ și ne-am mai revenit. Pe la 17 și 15 am plecat în a doua probă a zilei, XCC-ul. Competitivitatea care îmi curge prin vene nu m-a lăsat să nu trag puțin de mine în cursă, dar cu un ochi pe concurență am încercat să nu exagerez. M-am bucurat până la urmă că am venit de sâmbătă, traseul a fost distractiv și nu foarte greu. În plus am apucat să mai povestesc cu colegii de echipă și prietenii pe care nu îi mai văzusem de anul trecut, unii dintre ei chiar voluntari la eveniment. Am încheiat o zi lungă cu o porție cinstită de paste, pentru că altceva nu există pentru cicliști.

Mi-am păstrat obiceiul bun de la 4 Islands: mi-am uns lanțul, mi-am pregatit tot echipamentul și mi-am pus deoparte fulgii de ovaz pentru micul dejun, toate seara, înainte de culcare. Duminică dimineața am mâncat, m-am îmbrăcat, m-am urcat cu Doina în mașină și am pornit spre linia de start. 80 de kilometri, aproape 2000m diferență de nivel și 6 ore între start și premiere… așa că mi-am fixat un țel, să termin în vreo 5h 30 – 5h 45, voiam să prind neapărat premierea și eventual să apuc să mă spăl și pe față înainte. Am plecat din a treia linie împreună cu Karina Bonța și pentru că a tras destul de tare la start, m-am mulțumit să îi țin roata pentru acel moment. Prima urcare  a fost pe asfalt, așa că a fost timp să se întindă puțin plutonul. Am intrat pe offroad prima fată și în compania unor rideri de nivel relativ apropiat așa că nu am avut prea mult de depașit pe prima portiune prin pădure. A urmat un sus-jos pe potecă prin pădure, cu porțiuni de urcare destul de abrupte, pe alocuri de push-bike, dar scurt. Kilometri din padure au trecut repede și au fost distractivi, dar a trebuit să mă temperez și să nu mă grăbesc prea tare având în vedere că urcarea cea mare începea abia la kilometrul 50. În afară de niște dureri de stomac pe la jumătatea cursei, totul a mers conform planului, am mers constant, într-un ritm bun și am ajuns la urcare cu ceva benzină în rezervor. Chiar dacă nu am mai fost pe traseu, am stiut ce mă asteaptă, urcările lungi și constante sunt preferatele mele. Am pus în cap pe repeat melodia preferată, am stabilit pulsul la care mă simt bine și i-am dat așa până sus. Am mers cu zâmbetul pe buze și m-am bucurat de pădure și de primăvară. OK, recunosc, pe push bike-ul din capătul urcării mi-a dispărut zâmbetul de tot și am suferit cât n-am suferit pe toată urcarea. Cu toate zambetele, melodiile și floricelele din pădure, traseul e unul greu și efortul pe măsură. La o zi după cursă îmi amintesc doar părțile frumoase, dar acolo m-am chinuit și a fost greu. Și cum “de aici e numai coborâre” nu e niciodată adevărat, după coborârea prin pădure, presărată cu gâturi abrupte, a urmat o zona de campie cu urme de animale și o zona de plat care a dat, într-un final, la palat. Am tras tare până la sfârșit, ceea ce mi-a confirmat că mi-am dozat cum trebuie efortul și am avut o strategie bună.

Traseul fain cu multe zone de pădure, vremea perfectă de pedalat, oamenii amabili de pe traseul și Cola de la punctele de alimentare, m-au făcut să pot să zic la finish, după 5h și ceva de pedalat, că m-am distrat. Am terminat pe locul 1 și bucuria mi-a fost mare să aflu că după mine, pe locul 2 vine chiar Doina. Podium, premii, poze și îmbrățișări și din nou în mașină în drum spre casă. Parcă mi-a venit puțin cheful de curse cu așa o zi reusită, așa că, pe data viitoare!