11 minute și 111 km – Race Report RGT Drumul Vinului Seciu

Etapa de la Seciu din campionatul Road Grand Tour este un concurs extrem de provocator și de interesant. Dificil ca strategie, an de an reușește să păcălească chiar și cicliști cu experiență. Cu un traseu de tip circuit de aproximativ 26 km o tură, din care 24 km sunt lipsiți de orice dificultate serioasă, totul se rezumă la cum știi să te organizezi. Și cum abordezi cei 2 km grei, care sunt reprezentați de urcarea la Crama Seciu și care pot face diferența destul de serios, stricând rezultatul efortului depus pe restul de 24 km. Mi s-a părut fascinant de fiecare dată, deoarece urcarea de la Seciu, cu câteva bucăți scurte de 12-13% și o coborâre lungă la mijloc, nici măcar nu o poți încadra între urcările grele din zonă, dar parcursă de 5 ori în regim de concurs se simte cu totul altfel!

După cum ziceam, 24 km fără dificultăți înseamnă o strategie diferită față de un concurs de MTB de exemplu, pentru că atunci când nu te lupți cu traseul, te lupți cu concurenții, iar asta e mult mai greu și mai imprevizibil. Când ai o bucată grea și trebuie să o parcurgi cât mai repede e simplu! Tragi cum poți, îți dozezi efortul să îți ajungă energia fix până sus. Când e vorba de concurenți, apare strategia, care poate să facă diferența între o zi bună și una praf. Cel mai greu lucru la șosea mie ca MTB-ist mi se pare că e să reușești să distingi între un pluton sau un grup de care ești în stare să te ții și unul care merge prea repede pentru nivelul tău. Apoi, odată aflat în grup, trebuie să evaluezi ce poți face tu acolo: să supraviețuiești la coadă, lucru care nu e ușor pentru că trebuie să faci față la accelerările care apar des, sau ești capabil să mergi în față și să îți aduci contribuția la trenă? Ești suficient de motivat să intri într-un pluton de câțiva zeci de amatori care merg cu 40 km/h la 10 cm unul de altul și unde sistematic se întâmplă accidente? (întâmplător la cursa asta nu au fost, dar sunt mereu și sunt urâte)…

Pentru mine la start răspunsul e mereu simplu: am văzut accidente foarte urâte mereu, așa că prefer să trag după plutonul mare, dar să stau în zona finală, în lateral, chiar dacă știu că asta mă poate costa, mai ales dacă plutonul se rupe și rămân cu cei din spate. Asta s-a și întâmplat, doar că aici plutonul funcționează doar până la prima urcare pe Seciu, așa că faptul că l-am pierdut undeva cam cu 5-6 km înainte nu a fost un dezastru, cum e de exemplu dacă pierzi plutonul la o cursă gen Eroica. Am reîntâlnit marea majoritate a plutonului pe urcare, unde mă simt bine și recuperez pe domeniul meu.

Partea neagră pentru mine la Seciu e coborârea, pe care deși reușesc să merg destul de bine de ceva vreme și nu mă mai depășesc decât 2-3 concurenți (acum 2-3 ani treceau toți glonț pe lângă mine), nici nu reușesc să mă țin de grupul din jur, ceea ce pentru mine înseamnă un mare efort de fiecare dată, odată ajuns în zona de plat, să îi prind din urmă, efort pe care trebuie să îl depun aproape în fiecare tură.

Anul ăsta mă consider norocos, din 5 ture am avut dificultăți doar la ultima. Din păcate la cea din urmă, dacă reușeam să termin coborârea măcar cu 10-20 de secunde mai bine ar fi însemnat multe locuri în clasament și un timp cu cel puțin 1 minut mai bun… Din păcate nu a fost așa, am pierdut plutonul cu care dădusem aproximativ ultimele ture, era cam la 50 m în față și fiind finalul mergea tare. Am tras ca descreieratul să îi prind deoarece eram singur cuc și în spate nu se vedea nimeni și am reușit după virajul strâns la dreapta unde începe linia spre Boldești-Scăieni. Însă efortul depus să îi ajung a fost mult prea mare, am ajuns aproape sufocat și nu am putut să mă țin de ei mai mult de 500 m, deși nu mergeau tare. I-am pierdut deci și am ajuns la ultima urcare singur, iar pe cățărare cred că am mai prins doar unul sau doi dintre ei, ceilalți au terminat cu un timp cam cu 1 minut mai bun ca mine.

Am terminat cei aproximativ 111 km cu 1450 m denivelare într-un timp cu 11 minute mai bun ca anul trecut, ceea ce mi se pare o realizare foarte mare la șosea, unde îmbunătățirile sunt mici și greu de atins! Mă bucur însă că am reușit să mă organizez astfel încât nu am avut niciun moment de cădere și pot spune că mi-am dozat tot efortul la fix, fără greșeală, cam acesta fiind nivelul real.

Date ”tehnice”:

• timp: 3.30.53, locul 37 la amatori, 18 la 30-39
• viteză medie/maximă: 30.8/57.7 km/h
• puls mediu/maxim: 154/181 bpm
• putere medie/weighted/maximă: 229/254/935 W

Concluzia cea mai importantă: îmi era dor de un concurs de șosea… cu atât mai mult de unul din seria RGT, organizate exemplar, o plăcere mereu să participi!

Fotografii de Radu-Cristi, de pe pagina RoadGrandTour!