Maladia deceniului face victime

Ieri îmi programasem o ieșire la un antrenament, așa mai de dimineață. Dimineața pentru mine e undeva între ora 11 și 12. Pe la ora 16 ies pe poartă într-un final, lipsit de chef știind ce trebuia să fac. Nici că mă pun bine pe bike și senzația de “nașpa” se amplifică instant cu 3 nivele. Am o regulă, dacă nu mă simt în stare să fac ceea ce îmi propun încerc totuși pentru 10-15 minute și dacă tot nu dă un rezultat pozitiv atunci schimb planul. Cam așa s-a întâmplat și ieri. Prima intersecție la stânga, vânt din față, puls mare, picioare grele, pfff… În fine, schimb planul și ies la o tură de revenire. Pedalam relaxat, încercam să-mi revin, din ce exact trebuia să-mi revin, nu știu, dar timpul trecea și probabil îmi reveneam.

Uitându-mă când la stânga, când la dreapta, mai văd câte un biciclist venind din direcția opusă. Mâinile încordate, picioarele încordate, spatele încordat, gâtul încordat, privirea fixă și încruntată. Îl salut, el se uită fix la mine și merge mai departe. Îmi zic că e nou venit în lumea astea, nimic în neregulă. Trec 5 minute și vine al doilea. Aceeași abordare, aceleași stil, aceeași privire. Îl salut și pe ăsta că doară nu-mi crește pulsul de la o mișcare cu mâna. Din nou, nimic. Hm, o fi stresată lumea, vin sărbătorile, toți sunt agitați până vineri când spiritul paștelor le calmează brusc personalitatea și îi face mai buni. În fine. Între timp și refacerea se transforma într-un chin. Autobuzele treceau prea aproape, pietonii sufereau acut de maladia nepăsării și vântul parcă se întețise. N-apuc bine să mă chinui că apare al treilea rider. Mountain bike, ochelari de soare, cadență 50, aplecat peste ghidon zici că voia să țină furca comprimată din mers. Spre deosebire de ceilalți, ăsta nici nu se uită la mine. Îl salut. El nu. Bă o fi ceva challenge pe Strava azi? Ce pana mea au toți, zici că-s în ultimii 100 de metri ai unui contratimp.

Și uita așa apare number 4 din față. Cadență? Zero. Jeanși scurți, geacă neagră, căști în urechi. Părea că vine de la tură și că pleacă la încă una. Îl salut. Mă vede. Nu mă salută.

Gata, “mă disper”. Contemplez în disperare asupra situației. E probabil a 1000-a oară când o fac. În ultimii ani fenomenul a luat amploare, tot mai mulți bikeri pe străzi, prin pădure și mai ales pe internet. Lumea zice că e un lucru foarte bun. Așa o fi, cu toate că am dubiile mele. Se zice că unde-s mulți puterea crește. De asta mă și tem. Nu pot să nu observ că o mare parte din cei ce s-au apucat de mountain biking/ciclism o fac din varii motive, total altele decât cele la care te aștepți. Nu că ar conta prea mult din ce motive te apuci de mountain biking, cât timp te apuci și mai ales cât timp respecți sportul și pe ăia care-l practică, indiferent cum îl practică. Mai nou văd tot mai mulți oameni pe bike, la o tură după serviciu, își trag race face-urile și pedalează de parcă ar fi ultima lor zi pe pământ. Foarte bine. Dar unde e amabilitatea, prietenia, relaxarea între oamenii care împart aceeași pasiune? Ăștia nu mai salută, iar dacă salută, al doilea lucru pe care-l afli când intri cu ei în vorbă e unde au fost și câți kilometri au pedalat. Dacă cumva te încumeți și ieși cu iei la o tură, vor ține neapărat să-ți demonstreze cât de tari sunt, atât practic, cât și verbal. Orice discuție e de fapt un KOM verbal pe care-l trec în contul lor. Sunt ușor de recunoscut prin frecvența cu care exprimă termeni de genul carbon, grame, bb30, ice tech, di 2, xx, xtr, etc.  Nu mai contează mișcarea în sine, natura, peisajele, trăirile. Lumea lor e ancorată în orgoliul personal, impulsionată prin dorința de a demonstra cu orice preț. Experiența din timpul turei e irelevantă, dacă a fost atins țelul pe segmentul virtual. În caz contrar, a fost nașpa. Un timp slab stircă cu siguranță o tură frumoasă. Indivizii au toate ingredientele pentru a dezvolta cultul personalității. Asta, dacă nu au făcut-o deja.

Îi știm cu toții. Au fost tot timpul mulți, poate mai mulți ca noi, dar parcă în ultimii ani numărul lor a crescut disproporțional. Îi vezi la concursuri, îi vezi pe facebook, îi vezi la televizor, acum îi vezi și pe stradă. Îți intră în casă, la propriu! Mai rău e că unii din grupul nostru au trecut de partea lor. Și sunt exemple care altădată erau demne de admirație și respect. Ce-o mai fi și asta?

Maladia performerului. Face tot mai multe victme, schimbă tot mai multe vieți, distruge familii, ne ia prietenii și cunoștințele, ne tunde câinii și ne udă pisicile. Nu există un leac universal! Dar un vaccin luat în doze mari poate preveni infestarea.

Vaccinul: se ia o bicicletă, nu contează cu ce ECHIPARE, se pune pe cap o CASCĂ, se lasă toate dispozitivele care necesită curent acasă (unii experți sugerează păstrarea telefonului mobil pentru situații de urgență, însă obligatoriu decuplat). Se aplică una bucată zâmbet pe față, se meditează 10 minute în tihnă (opțional) asupra vieții și se pleacă. Singur sau în grupuri mici. Dacă se pedalează în grup, e necesară o analiză în prealabil a membrilor grupului. Se analizează conturi de social media, rezultate la competiții, declarații, raportul dintre echipamentul utilizat și performanță. A se evita grupurile cu membri infestați. Maladia e foarte contagioasă, fără vaccin vă puteți infesta după o simplă tură de 2 ore.

În tură. Abordare relaxată, câte un zâmbet când efortul devine dureros nu strică. Momentele dificile se tratează cu mult calm, haz și din nou relaxare.

Orice diferență de ritm în ziua respectivă, între membri grupului neinfestat, e acceptată și combătută în limita posibilităților. Nimeni nu cere explicații, nimeni nu simte nevoia să le dea. E o zi unică, e o ieșire unică, fiecare se simte diferit. În cazul întâlnirii cu alte grupuri, mai ales cu cele infestate cu maladia performerului , se schițează un zâmbet,  se salută și se aruncă o privire modestă/umilă.  Cei care cred că performanța sportivă moare odată cu vaccinul împotriva maladiei, se înșală. Se însală rău!

Odată infectat, individul manifestă simptome diferite, însă la o analiză atentă se observă un tipar. Tiparul performerului. Vaccinați-vă din timp, e singura opțiune!