Biciclist vs automobil

Revoltat fiind de experiențele trăite la ultimele deplasări prin oraș dar și la Critical Mass-urile neacompaniate de poliție, Dragoș Mitroi s-a hotărât să ne spună mai multe despre cum vede conflictul dintre șoferi și bicicliști. Vestea bună este că posedă permis de conducere așadar ne va vorbi din dubla perspectivă a participantului la trafic.

Atât noi bicicliștii cât și noi șoferii avem mai multe lucruri în comun: împărțim aceeași șosea, ne aflăm la comanda unui vehicul (al cărui număr de roți chiar nu are nicio importanță), suntem de părere că ni se cuvin multe și știm să ne agresăm verbal la fel de dur. În plus, suntem oameni. De ce apar aceste conflicte când totul s-ar putea desfășura în liniște și pace?

Un prim răspuns ni-l dă chiar istoria: deja de la apariția în masă a bicicletelor în trafic, la finele secolului al 19lea, șoferii sau căruțașii și-au împărțit pumni și picioare cu bicicliștii. Încet dar sigur, acest spațiu pe care-l împărțim cu toții și pe care-l numim trafic, a devenit un loc al interacțiunilor între participanți dar și scena manifestărilor puterii unor nebuni.

Fiecare vrea să se impună și mai presus de toate să iasă triumfător din mica luptă de stradă. Dacă șoferii posedă arma supremă și anume claxonul, biciclistului de multe ori nu-i rămân prea multe alternative în afară de vorbe. Bineînțeles, trăim vremuri moderne și fiecare s-a înarmat după posibilități: spray paralizant, bâte telescopice sau anexe din metal la ghidon sau pedale pentru a-i răspunde șoferului cu o zgârietură lungă și pentrantă pe partea laterală a automobilului.

Bicicliștii se vor considera mereu nedreptățiți deoarece sunt mai expuși traficului. La urma urmei aceștia se află pe un vehicul cu două roți, fiind în multe situații obligați să se lupte cu stăpânii unui morman de fiare de minim o tonă. Nu este prea corect nu-i așa? Dar ce mai este corect în viață?

De partea cealaltă a baricadei, înarmați și ei până-n dinți, sunt șoferii care par de fiecare dată agasați de prezența biciclistului în trafic. Din punctul lor de vedere, puricii pe două roți se deplasează după bunul plac, fără să respecte regulile de circulație, crează haos reușind astfel să fie o pacoste pentru trafic. Asta bineînțeles din perspectiva omului simplu, care de abia acum începe să observe numărul crescând al bicicliștilor și nu știe exact cum să reacționeze. Cel mai simplu este să se lase mânat de instinct. Și fără ezitare, o face.

Așa cum demonstra și psihologul Ian Walker în studiile sale, avanatajul incontestabil al biciclistului în trafic este că participanții îl privesc ca pe o ființă umană, nu ca pe un obiect. De aici și denumirile de rigoare: automobilul a acroșat biciclistul. Și nu șoferul a acroșat bicicleta. Dar să revenim la subiect.

Atât ca bicilist cât și ca șofer am fost pus în nenumărate situații complicate. Fie a trebuit să evit un biciclist, fie a trebuit să mă dau din calea unui șofer scăpat de sub control, în ultima clipă. Înțelegerea între aceste două categorii pare să fie ceva de domeniul fantasticului. Nu este cazul să ne facem griji.Deoarece la nivel macro, există câte un conflict între toate categoriile de șoferi. Autoturisme vs camioane, camioane vs autobuz sau motociclist vs șofer. Iar lista poate continua la infinit.

Încerc să pun mai mult accent pe înțelegerea reciprocă, deoarece consider că aceasta este cauza principală a colizunilor în trafic. Gorila mai puternică își va dori întotdeauna să se impună în fața celei mai slabe. Chiar dacă metoda nu este cea ortodoxă, avantajul celei dintâi se rezumă doar la faptul că se află într-o postură privilegiată, protejat de carcasa de tablă. Arma denumită automobil va învinge (aproape) mereu biciclistul.

Fapt pentru care 39% dintre cei care au fost întrebați într-un sondaj realizat în Anglia, de ce nu circulă cu bicicleta prin trafic, au precizat că una din cauzele principale este nesiguranța și riscul crescut de a fi acroșat de un automobil. O veste nu foarte îmbucurătoare. Avantajele pe care un biciclist le are într-o țară civilizată se împart în cele evidente și cele mai puțin evidente, dar la fel de importante. Un exemplu pentru cele evidente este pista de bicicletă, spațiul de desfășurare al biciclistului. Un avantaj mai puțin evident este faptul că în țări precum Olanda, în majoritatea coliziunilor dintre automobile și bicicliști, celor aflați pe două roți li se va acorda mereu dreptate, pe când șoferii vor fi trași la răspundere pentru neatenție. Exact, biciclistul ar trebui sa stârnească atenția șoferului în trafic și să fie ocolit corespunzător.

Ceea ce în țări atât de înapoiate precum cea în care trăim, nu se va întâmpla prea curând. Mentalitatea de lemn dă naștere unor monștrii care se află permanent în trafic alături de noi. Iar noi, cei pe două roți, trebuie să fim mereu conștienți de prezența acestor mutanți uneori parcă lipsiți de gândire. Trebuie să lăsăm de la noi. Cu o floare nu se va face primăvară, iar lucrurile nu se vor rezolva printr-un conflict (poate violent) în plină stradă.

Unoeri am impresia că vântul schimbării ne bate la ușă. Dar mi-am dat seama că nu este decât o chestiune de conjunctură. În unele zile întâlnesc șoferi care ma uimesc prin bunăvoința lor și am impresia că trăiesc o zi într-o țară scandinavă, iar alteori mi se arată doar genul de homo erectus care a fost adus din Etiopia de pe la începuturile pleistocenului (acum 1.8 milioane ani) și pus la volan.

Cum spuneam și mai devreme problema poarte fi soluționată foarte simplu doar prin înțelegerea reciprocă. Un război inutil cauzat de lupta dintre orgolii… un cretinism evident, dar unul care reușește să ne provoace mereu. Atât pe noi bicicliștii, cât și pe noi șoferii. Data viitoare când vei fi claxonat sau agasat, răspunde-i bizonului cu un zâmbet. Valabil și pentru șoferi.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief