Categorii: Comunicate de presa

Întrebări și răspunsuri despre frânele pe disc la șosea, de la Merida

De ce a interzis UCI folosirea frânelor pe disc după accidentul lui Fran Ventoso la Paris Roubaix?

UCI a anunțat pentru anul 2016 o perioadă limitată de timp pentru testarea cursierelor cu frâne pe disc în cursele profesioniste de șosea. Imediat după Paris Roubaix, organizația conservatoare în concepții Pro Rider Association (CPA) a cerut UCI, ca urmare a accidentării ciclistului Fran Ventoso de la Movistar, să oprească imediat introducerea frânelor pe disc în cursele de șosea. Până acum nu există nicio dovadă clară că rana lui Ventoso a fost produsă de un disc de frână, nici măcar că o bicicletă cu discuri de frână s-ar fi aflat în apropierea sa în momentul accidentului.

Este adevărat că bicicletele de șosea cu frâne pe disc crează accidente și răniri suplimentare? Sunt cursierele cu frâne pe disc periculoase pentru cicliști?

Orice lucru pozitiv are și aspecte negative. Nu există îndoială asupra faptului că frânele pe disc oferă un control mai bun asupra frânării decât cele tradiționale pe jantă care au fost standardul la cursiere de peste 100 de ani. Un control mai bun asupra frânării în orice condiții meteo este o îmbunătățire importantă și previne accidentele cicliștilor. Riscul de a fi rănit de discul de frână al altui ciclist odată aflat la pământ în timpul unei căderi este foarte mic. Nu trebuie uitat că bicicletele au și alte părți contondente, cum ar fi foile de angrenaj cu dinții ascuțiți sau roțile cu spițe aerodinamice despre care nimeni nu s-a plâns până acum.

Oferă frânele pe disc un avantaj față de cele tradiționale pe jantă sau este doar marketing din partea producătorilor de biciclete?

Frânarea îmbunătățită pe vreme rea, forța mai mică necesară pentru frânare și modulația superioară oferă siguranță sporită cicliștilor în viraje și pe coborâri. Nu există niciun alt vehicol în lume pe roți care să folosească o frână pe jantă. Discurile de frână sunt echipamente standard pe mașini, motociclete și chiar și la bicicletele de munte unde frâna pe disc e echipare standard de peste un deceniu. Doar cursierele au rămas la frânele pe jantă, în general din cauza greutății reduse.

De ce pare că majoritatea cicliștilor profesioniști nu sunt convinși de utilitatea frânelor pe disc?

Ciclismul de șosea este un sport foarte conservator și tradiționalist. Este o ironie faptul că profesioniștii care sunt împotriva introducerii frânelor pe disc de multe ori nici nu le-au încercat și nu pot să aibă o opinie în cunoștință de cauză. Siguranța sporită oferită în viraje pe asfalt ud și prevenirea accidentelor nu pare să fie o motivație suficientă pentru aceștia.

Până acum, principala îngrijorare a echipelor și a sportivilor a fost în legătură cu logistica diferitelor biciclete și sisteme de roți în timpul competițiilor, rapiditatea schimbărilor roților în cazul unei defecțiuni și greutatea suplimentară față de frânele pe jantă. Riscul potențial de accidentare cu discul unui alt ciclist în cazul accidentelor în masă nu a fost până acum o preocupare principală.

Cu cât sunt mai grele bicicletele cu frâne pe disc decât cele tradiționale cu frână pe jantă?

Până acum, greutatea suplimentară pe o bicicletă de top echipată cu discuri de frână la același cadru și specificații este cu aproximativ 750 g mai mare decât a uneia cu frâne pe jantă. La bicicletele mai ieftine diferența poate fi mai mare. Privind în viitor, cu noile generații de frâne pe disc pentru șosea, diferența va mai scădea dar va rămâne totuși în jur de 400 g în plus la modelele cu discuri.

Interdicția aplicată de UCI are efect asupra altor persoane cu excepția profesioniștilor?

Frânele pe disc nu au fost certificate pentru folosirea în curse până acum și nu a existat nicio promisiune din partea nimănui că acest lucru se va întâmpla din 2016. Anul acesta a fost anunțat de către UCI ca fiind o perioadă de test pentru frânele pe disc în ciclismul profesionist. În această perioadă, toate părerile pozitive și negative urmau să fie colectate pentru a duce la o decizie finală dacă discurile vor fi omologate începând cu 2017. După ce UCI a anunțat încetarea perioadei de probă începând cu 11 aprilie 2016 suntem în aceiași situație ca înainte. Este posibil ca decizia UCI să fie temporară, deoarece încă nu s-a confirmat că rana lui Ventoso a fost cauzată de un disc de frână.

Ce fac producătorii de biciclete pentru a reduce riscul de accidentare datorată discurilor de frână? Cum au să îmbunătățească siguranța frânelor pe disc pe cursiere?

Acesta nu este un subiect principal pentru producătorii de biciclete, deoarece aceștia produc cadrul și furca adaptate la cerințele frânelor pe disc. Criticile sunt în acest moment datorate marginilor ascuțite ale discurilor de frână. Producătorii de biciclete trebuie să convingă producătorii de frâne pe disc, cum ar fi Shimano, SRAM și Campagnolo, să rotunjească marginile discurilor pentru a oferi o siguranță pasivă mai bună.

Ce fac producătorii de frâne pe disc pentru a reduce riscul de accidentare datorată discurilor de frână? Cum au să îmbunătățească aceștia siguranța frânelor pe disc la cursiere?

Producătorii de frâne pe disc, cum ar fi Shimano, SRAM și Campagnolo, vor fi nevoiți să rotunjească marginile discurilor pentru a îmbunătăți siguranța pasivă. Toate sentimentele negative din acest moment în direcția frânelor pe disc pe cursiere sunt cauzate de riscul potențial de a fi rănit în cazul unui accident în grup de către discurile care ar funcționa ”ca un cuțit”. Marginile rotunjite ale discurilor nu sunt așa greu de realizat și ar putea să calmeze discuția.

(Pentru distribuitorii de biciclete) Cum vor influența aceste discuții vânzările curente și viitoare de cursiere echipate cu discuri de frână?

Chiar și cu interdicția de folosire a frânelor pe disc în cursele profesioniste existentă înainte de 2016, vânzările cursierelor cu frâne pe disc au crescut mult în ultimii 2 ani. În categoriile de ciclocros, gravel și endurance/confort majoritatea bicicletelor au acum frâne pe disc. Chiar și la modelele tradiționale, discurile sunt mai mult decât o alternativă insignifiantă în 2015 și 2016. Discuția negativă ce are loc despre discurile de frână în ciclismul profesionist s-ar putea să aibă un impact în zona modelelor performante de cursiere, unde posibilitatea folosirii acestora în cursele profesioniste ar fi mărit nivelul de acceptare al frânelor pe disc.

În acest moment cel mai important factor este modul în care argumentele pozitive în favoarea frânelor pe disc îi sunt comunicate cumpărătorului și cu cât siguranța sporită și prevenirea accidentelor datorită unei frânări mai bine controlată sunt mai importante decât scenariul puțin probabil de a fi rănit de un disc al unei alte biciclete în timpul unui accident.

De ce echipa LAMPRE MERIDA a folosit frâne pe disc în timp ce marea majoritate a celorlalte echipe au rămas la frânele pe jantă?

Toate celealalte echipe de World Tour au biciclete cu frâne pe disc gata de cursă. Motivul pentru care nu le-au folosit încă este dat de problemele logisticie și de teama ca greutatea suplimentară să nu afecteze performanțele cățărătorilor.

Pentru echipa LAMPRE MERIDA, cursele clasice din nord din aprilie au fost momentul perfect pentru teste. Ambițiile noastre la aceste curse nu sunt foarte mari, deoarece condițiile de cursă nu se potrivesc cu abilitățile sportivilor noștri profesioniști. Pe de altă parte, condițiile din aceste curse sunt foarte dure și oferă un teren perfect pentru testare. Discurile permit folosirea anvelopelor mai late pentru pavate și vreme rea. Aici frânele pe disc oferă avantaje în viraje. Părerile sportivilor au fost mai bune decât ne așteptatm și îndoielile despre logistică nu au fost foarte justificate, a fost un test bun.

Ce beneficii vede echipa LAMPRE MERIDA în folosirea frânelor pe disc în plutonul profesionist?

Frânarea îmbunătățită, în special pe vreme rea, va reduce riscul de a fi implicat într-un accident și oferă siguranță suplimentară cicliștilor. Fiind printre primele echipe care a beneficiat de aceste lucruri este un avantaj față de echipele care reacționează mai lent și folosesc tehnologiile vechi.

Care este planul pe termen mediu și lung al MERIDA în legătură cu cursierele cu frâne pe disc?

La fel cu restul producătorilor de biciclete, MERIDA este convinsă că până în 2020 majoritatea cursierelor vor fi echipate cu frâne pe disc, deoarece este un sistem de frânare mult mai performant și oferă o siguranță activă și o funcționalitate mult îmbunătățite pentru ciclist. Singura întrebare care rămâne este cât de repede se vor adapta diversele piețe de vânzare din fiecare țară la noua tehnologie. Unele piețe sunt mai deschise la noutăți, altele sunt mai conservatoare. Indiferent de asta, MERIDA este convinsă că deja în 2018 frânele pe disc vor deveni un lucru obișnuit în plutonul profesionist.

Cum de a aprobat UCI folosirea frânelor pe disc în primul moment dacă și-au schimbat acum opinia atât de repede? Au fost făcute teste de siguranță înainte de a aproba folosirea lor în plutonul profesionist?

UCI s-a preocupat mult pe subiectul frânelor pe disc. De aceea a anunțat că sfârșitul anului 2015 și începutul lui 2016 ar trebui să fie o ”perioadă de testare a frânelor pe disc în ciclismul profesionist”.

Riscul potențial de rănire în cazul căderilor nu a fost un obiectiv principal de cercetare. Cel mai important lucru studiat a fost servisarea în timpul cursei, în special cea neutră, provocările logistice pe care le vor avea de înfruntat echipele dacă vor folosi o combinație de roți cu frâne pe disc și pe jantă în aceiași cursă și posibilitatea de accident datorată performanțelor diferite de frânare între frâna pe disc și cea pe jantă folosite în aceiași cursă.

Subiectul fierbinte actual al siguranței pasive în timpul accidentelor nu a fost un punct principal până acum, dar modul în care organizația cicliștilor CPA a reacționat solicitând interzicerea nu a lăsat loc celor de la UCI să reacționeze. Nu trebuie să uităm că este vorba de o interdicție temporară.

Cum de au devenit frânele pe disc standard în cursele de mountain bike dar există probleme la cele de șosea? Nu sunt transferabile avantajele? Cum diferă cele două discipline?

Noroiul, terenul ud și alunecos și pantele foarte abrupte sunt o parte importantă din mountain bike. Forța redusă necesară pentru frânare, modulația superioară și puterea mărită sunt argumente solide pentru frânele pe disc. Un avantaj suplimentar este necesitatea redusă de întreținere datorită folosirii sistemelor hidraulice etanșe.

Frânele pe disc oferă performanțe predictibile și nu sunt afectate de condițiile externe. Ele oferă o îmbunătățire importantă a siguranței și performanței în afara șoselelor. Acest lucru se aplică la fel de bine în ciclocros, unde în ultimii 2 ani frânele pe disc au devenit sistemul preferat înlocuind în mare parte vechile frâne pe jantă.

În ciclismul de șosea, performanța la frânarea pe ud nu este atât de evidentă deoarece o mare parte din cicliști preferă să evite turele pe asfalt ud iar asfaltul se usucă mult mai repede după o ploaie. Mountain bike-ul este în schimb un sport care se desfășoară tot timpul anului, în orice condiții meteorologice.

În afară de asta, adăugarea de frâne pe disc la o cursieră este mult mai dificlă decât adăugarea prinderilor de etrier pe cadrul și furca de MTB. Cu ax de 12 mm în față și în spate și un nou tip de prindere de etrier specifică pentru cursiere, flat-mount, introducerea frânelor pe disc la cursiere nu a fost doar un proces copy-paste de la MTB și va aduce o siguranță sporită consumatorului.

Se pare că folosim frânele pe disc la aproape orice vehicol în lumea modernă. De ce este așa dificil să introducem și cursierele pe lista asta?

Ciclismul de șosea este un sport destul de tradiționalist și conservator. Cursele din World Tour au un mare impact asupra ciclistului amator care crede că profesioniștii folosesc cele mai bune echipamente posibile. În plus, cursierele sunt destul de simple din punct de vedere tehnic iar simplitatea aceasta este atrăgătoare. Totul este simplu și ușor de reglat și întreținut. Discurile hidraulice întră în conflict oarecum cu conceptul acesta de mecanism simplu și eficient al cursierei.

(pentru distribuitorii de biciclete) Cum ne ajută MERIDA în această perioadă dificilă?

MERIDA, fiind unul dintre liderii în introducerea frânelor pe disc la cursiere, face tot posibilul pentru a pune la dispoziția celor interesați informațiile necesare și argumentele pentru a putea să afle tot ce se întâmplă în acest domeniu. Știind că MERIDA folosește cele mai bune sisteme de frână pe disc și produce cadre și furci foarte performante compatibile cu acestea ar trebui să fie un motiv de siguranță pentru toți distribuitorii MERIDA și pentru cicliști.

Între timp, suntem în discuții directe cu UCI și producătorii de frâne pe disc, toată industria ciclismului fiind nerăbdătoare să vadă interdicția preliminară ridicată și perioada de testare să continue, cu scopul final fiind certificarea frânelor pe disc începând cu sezonul 2017.

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Vezi comentarii

  • Horatiu,am mai avut discutia asta zilele trecute si am avut impresia ca am cazut de comun acord ca n-au ce cauta discurile in ciclismul de sosea.Eu am gasit drept vinovat pt cele 2 victime din Paris Roubaix pe UCI,tu ai speculat momentul si ai adus in discutie faptul ca tie,pt antrenament,iti este de folos discul la cursiera,pt mai multe considerente si ti-am dat dreptate:
    -protejarea jantei(cu saboti le uzai pe coborare,pana vedeai Curtea de Arges de sus de la Balea:D);
    -putere de franare mai mare;
    -forta de apasare a manetei mai mica.
    Repet,parerea mea este ca discul la cursiere este benefic(asa cum ai zis si tu)la antrenamente si la tot felul de activitati recreationale,dar nu si la competitii atunci cand exista pluton!
    Pe de alta parte refuz sa cred ca UCI nu si-a imaginat consecintele unei cazaturi in pluton,mai ales dupa ce subiectul "frana pe disc" a fost dezbatut de mai marii rutieri din liga pro,dar si de fosti rutieri cum ar fi Juan Antonio Fletcha si Greg Lemond,mai degraba probabil au fost alte interese care au determinat decizia de "test"a discului in ciclismul profesionist.

    Felicitari pt material!

    • Nu e scris de mine, am tradus ce au spus cei de la Merida, dar au spus bine. Sper totusi sa nu se interzica discurile la cursele de amatori, mie ca amator lucrul ăsta mi-ar pune viața în pericol pa un traseu unde am 3-5000 m de coborâre, discurile imi asigură o mare securitate suplimentară, frâna pe jantă e mult mai impredictibilă şi după 5-6 ore de concurs asta contează...

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma