Categorii: Comunicate de presa

18 proiecte înscrise la ”Bikeathon Țara Făgărașului” 2018

Bicicliștii se pot înscrie începând de astăzi la cea de-a cincea ediție a concursului caritabil de ciclism, ”Bikeathon Țara Făgărașului”. Ei vor putea pedala pe data de 9 iunie 2018 pentru cele 18 proiecte înscrise pe platforma de strângere de fonduri implementată de Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului. Copiii de peste 4 ani și adulții se pot înscrie în această competiție, având de ales între 7 tipuri de curse ce vor porni în aceeași zi din fața Cetății Făgăraș:

  • Cursa pentru copii între 4 și 6 ani- 1 tur de Cetate
  • Cursa pentru copii între 7 și 9 ani- 2 tururi de Cetate
  • Cursa pentru copii între 10 și 13 ani- 3 tururi de Cetate
  • Cursa populara- aproximativ 10 kilometri
  • Cursa de 22 kilometri
  • Cursa de 46 kilometri
  • Cursa de 72 kilometri

Înscrierile se fac pe siteul: http://bikeathon.fundatiactf.ro/inscriere-biciclisti/ până pe data de 31 mai 2018. Bicicliștii își aleg un proiect pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători (donatori) care împărtășesc aceeași dorință.

Iată care sunt cele 18 proiecte validate pentru înscrierea în competiție, ce pot fi alese ca și cauze de către bicicliști și susținători:

  • Autism Solutions- Împreună schimbăm deznodământul poveștii pentru 170 de copii cu autism- înscris de Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată ATCA. Fondurile au scopul de a asigura continuarea terapiei în acest an, pentru ca acești copii să se poată juca, comunica, să ducă o viață normală. Buget necesar- 45.000 RON
  • ”Ghiozdănelul călător”, înscris de ”Cutiuța Călătoare”, prin care se dorește sprijinirea elevilor aflați în situații de risc de abandon școlar, copii care provin din mediul rural, din familii numeroase sau monoparentale, precum și reducerea cauzelor principale care duc la apariția problemelor la nivelul coloanei vertebrale legate de purtarea unui ghiozdan necorespunzător. Buget necesar- 10.600 RON
  • O nouă autospecială de intervenție pentru pompierii voluntari din Cobor– înscris de Asociația de pompieri SISUR, prin care se dorește achiziționarea unei noi autospeciale mai performantă, mai rapidă, care transportă mai multa apă, astfel putând fi acoperită toată zona cuprinsă între Făgăraș și Rupea. Buget necesar- 4.000 RON, sumă ce rerezintă 10% din costul total al autospecialei.
  • Aproape de copii – mobilier nou la Pediatrie- înscris de Alex Luca și participanții la Balul Bobocilor 2017 al Colegiului Național ”Radu Negru Făgăraș, prin care se dorește asigurarea unui climat cât mai plăcut pentru copiii care ajung să fie internați la secția de Pediatrie a Spitalului Municipal ”Dr. Aurel Tulbure Făgăraș. Buget necesar- 12.000 RON
  • Împreună salvăm animalele! Primul Spital pentru Animale din Țara Făgărașului- înscris de Asociația ”Comperio Medela”. Una dintre problemele majore cu care se confruntă Făgărașul este cea a câinilor fără stăpân, iar cu aceste fonduri se va construi un spital-centru canin, care include îngrijiri medicale, salvarea, adăpostirea și îngrijirea animalelor, promovarea adopțiilor și activități de dresaj și agrement. Buget necesar- 40.000 RON
  • Tabăra LOVE FOR LIFE, înscris de Asociația ”LOVE FOR LIFE”, care își propune să cultive în copiii participanți bucuria și interesul pentru învățare, cunoaștere, explorare, experimentare, inovație și să ofere dascălilor prezenți experiențe care să îi învețe noi metode de predare-învățare. Buget necesar-  30.000 RON
  • Științescu Țara Făgărașului– Mișcare pentru viitorii inventatori– înscris de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Deși domeniile STEM se bucură de o apreciere aparte în rândul generațiilor adulte, tinerii nu au oportunitățile necesare pentru a lua contact practic și motivant cu acestea. FCTF își dorește o revalorizare a acestor domenii în comunitățile din Țara Făgărașului în rândul tinerilor, cu focus pe tehnologii curate, care respectă sănătatea locuitorilor din zonă și care nu afectează negativ mediul înconjurător. Buget necesar- 4.000 RON
  • ”Pedalează pentru pădure!” – înscris de Fundația Conservation Carpathia. Tu pedalezi, iar noi reîmpădurim pentru tine! Dăruiește-i pădurii puieți și susține proiectul sau un biciclist care pedalează pentru AER. Donația ta înseamnă o nouă pădure și circa 150 de locuri de muncă pentru oameni din sate, angajați sezonieri la pepiniere și reîmpăduriri. Buget necesar- 5.000 RON
  • Voinici pe munte– înscris de Asociația ”Aproape de natură”, prin care se dorește escaladarea Vf. Moldoveanu cu un grup de copii cu vârste între 7-10 ani de la Școala generală nr 7, prin activitățile propuse încercându-se evitarea deprinderilor nocive, viciile și păstrarea unui organism sănătos antrenat și capabil să interacționeze pozitiv cu mediul înconjurător. Buget necesar- 3.000 RON
  • ”Vreau să fiu din nou campion!”– înscris de Trupa de dans „Hansel și Gretel”, pentru adunarea de fonduri necesare acoperirii unei părți din costurile participării la competiții. Copiii își doresc să fie din nou campioni și să ridice Făgărașul de multe ori pe podium. Buget necesar- 2.000 RON
  • Tinerii Mileniului III, înscris de Colegiul Național ”Radu Făgăraș”. Acest proiect își propune să determine implicarea tinerilor, cooperarea lor pentru o cauză comună, dezvoltarea spiritului civic în vederea modernizării laboratorului de științe (chimie-fizică), laborator ce va deveni un loc ce aparține tuturor și fiecăruia. Buget necesar- 37.000 RON
  • Minte sănătoasă în corp sănătos, înscris de elevii Colegiului ”Aurel Vijoli” Făgăraș, prin care se dorește stimularea interesului pentru mișcare, dezvoltarea unei minți și a unui corp sănătoase, cu ajutorul muzicii și alimentației. Buget necesar- 2.700 RON
  • ”Prețuiește clipa- prezentul este singurul în care poți interveni!”- înscris de Grupul de Inițiativă al Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal ”Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș. Proiectul își propune asigurarea unui climat cât mai plăcut pentru persoanele care ajung în sala de așteptare a Compartimentului de Primiri Urgențe prin achiziționarea unui televizor și a unui aparat de aer condiționat. Buget necesar- 4.500 RON
  • Drumeț prin Țara Oltului, înscris de ”Drumeț prin Țara Oltului – călătorie prin fotografie. Scopul acestui proiect este o mai bună cunoaștere și promovare a zonei Țării Făgărașului, atât de către localnici, cât și de către cei care o vizitează, din țară și din străinătate, prin intermediul fotografiei.
    Buget necesar- 3.000 RON
  • ”Uniți ca echipă, conduși de pasiune suntem CAMPIONI! Pedalează pentru noi!”- înscris de Asociația Club Sportiv Oltul Făgăraș, proiect care își propune atragerea de fonduri pentru participarea cu grupele de copii la competițiile naționale de fotbal, precum și achiziționarea de echipament sportiv. Buget necesar- 10.000 RON
  • Munții, educația la înălțime- înscris de Liceul Teoretic ”Ion Codru Drăgușanu” Victoria. Scopul proiectului este realizarea unui centru inovativ de informare turistică, astfel încât elevii să conștientizeze patrimoniul național din jurul lor, să descopere, să învețe să respecte natura și să dobândească cunștințe despre turismul în arii protejate. Buget necesar- 7.500 RON
  • YouthBank – De la TINEri pentru comunitate!- înscris de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Proiectul are rolul de a susține financiar echipa YotuhBank Făgăraș care cuprinde 25 de liceeni voluntari. Scopul este acela de a determina cât mai mulți tineri să facă un pas în față, de a-i face să conștientizeze că și ei au ceva de spus, că acțiunile lor contează și mai ales, că implicarea lor face diferența.  Buget necesar- 4.000 RON
  • ”Sunt licean, dezbat pentru a mă înțelege!”, înscris de Liceul Teoretic ”Ion Codru Drăgușanu” Victoria. Scopul proiectului este de a susține realizarea la nivel liceal a unui club de dezbatere și oratorie, unde elevii să obțină competențe de analiză și argumentare. Buget necesar- 2.000 RON

După încheierea etapei a doua, de înscriere a bicicliștilor, va urma cea de-a treia etapă, de înscriere a susținătorilor (donatorilor), cei care susţin biciclistul sau cauza preferată, contribuind cu o sumă fixă. Susținătorii au timp să se înscrie între 8 martie – 30 iunie 2018, iar suma va fi redirecționată către cauza pentru care se pedalează. De asemenea, companiile pot alege să mobilizeze un număr cât mai mare de angajați să participe la cursele de la Bikeathon, donând o sumă de bani pentru fiecare dintre aceștia. Fiecare echipă de proiect și biciclist fundraiser îşi va dezvolta campanii de atragere de fonduri  pentru proiectul propus, iar acestea vor fi validate de către echipa de organizare ”Bikeathon”.

Companii, ONG-uri, persoane fizice, tineri si mai puțini tineri, își unesc forțele, propun proiecte pentru comunitate sau pedalează pentru a obține fondurile necesare implementării acestora. ”Bikeathon” este un eveniment unde comunitatea interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante.

Prima ediție ”Bikeathon” s-a petrecut în 2014 și a crescut exponențial de la an la an, obținând până acum următoarele rezultate: 52 de proiecte finanțate, 1.416 donatori, 175.000 lei- suma mobilizată, 1.783 de bicicliști, 323 de voluntari, 15.591 de kimlometri pedalați. Cel mai tânăr concurent Bikeathon a avut 3 ani, iar cel mai vârstnic 69 de ani, astfel încât vârsta nu reprezintă un obstacol în regulamentul de înscriere al competiției.

Fundația Comunitară Țara Făgărașului este o organizație nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, care identifică, promovează și finanțează inițiative și proiecte ale comunității făgărășene, contribuind astfel la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate și distribuite transparent prin intermediul burselor sau a granturilor. În același timp, FCTF pune la dispoziția companiilor care doresc să se implice în comunitate, servicii de consultanță pentru identificarea domeniilor pe care acestea le pot susține și a mecanismelor prin care pot contribui la dezvoltarea comunității. De la înființarea FCTF, în iunie 2013 și până acum, au fost oferiți 874.643 de lei, prin finanțări nerambursabile, pentru 324 de proiecte și 185 de burse.

Fundația Comunitară Țara Făgărașului face parte din programul național de “Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat și Fundația Pact, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe și Romanian-American Foundation.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma