XCO Forest Trail Somova

Sâmbătă, 21 mai, Campionatul Dobrogean de MTB continuă cu etapa doi, XCO Zone, Forest Trail Stage

Asociaţia Explorer Tulcea organizează sâmbătă, 21 mai, etapa cu numărul doi a Campionatului Dobrogean de MTB, intitulată XCO Zone Forest Trail. După cum sugerează şi numele, este vorba despre o etapă forestieră, după ce în prima etapă, abilităţile tehnice ale concurenţilor au fost puse la încercare în cariera de piatră dezafectată de la Somova.

XCO Zone Forest Trail se va desfăşura tot la Somova, această zonă fiind, în ciuda aparenţelor, deosebit de ofertantă pentru MTB. Deşi lungimea unui tur de traseu este de doar 5 kilometri, cu 120 de metri diferenţă de nivel, cele cinci tururi pe care le au de parcurs concurenţii, le vor satisface cu siguranţă nevoia de peisaje frumoase si aventuri pe bicicletă, la fel cum am putut experimenta şi la XCO Gold Rush Stage. Nu în ultimul rând, atmosfera este un foarte relaxantă şi amicală, un alt lucru care l-am putut constata. Pentru că este vorba de un campionat cu mai multe curse, încă trei etape fiind programate până la sfârşitul sezonului, primul concurent din clasamentul general este răsplătit şi cu un tricou „dedicat”.

Înscrierile oficiale sunt închise, dar se mai pot face înscrieri la faţa locului, contra sumei de 60 de lei, concurenţii urmând însă a primi doar numărul de concurs, nu şi restul pachetului de înscriere. Pentru mai multe detalii: www.explorertulcea.ro.

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma