Pe 28 februarie 2015, Clubul Sportiv Smart Atletic vă dă întâlnire la Izvorani unde va pune în scenă cea de a IV-a ediţie a competiţiei WinterTri Challenge. Concursul de triatlon a crescut de la an la an. Din 2012, când avea la start doar 100 de participanţi, a ajuns ca, în 2015, să aibă peste 600 de pasionaţi de mişcare şi voie bună.
Evenimentul se va desfășura în cadrul Complexului Olimpic Sydney 2000, un loc cu tradiție în competiţiile de anvergură. Odată cu acest eveniment, se deschide sezonul competițiilor de triatlon din România în acest an.
„Totul a pornit ca un experiment, un triatlon atipic cu probele în ordine inversă, prins în calendar intr-o perioada rece, noroioasă sau înzăpezită, dar s-a dovedit a fi un real succes. În acest moment Winter Triathlon Challenge este al 3-lea triatlon ca marime din România, cu peste 600 de participanţi. Acest succes este datorat în primul rând participanţilor care au îmbrăţişat acest concept şi ne-au dovedit că vremea rece şi urâtă nu este un motiv de a sta în casă la televizor, ci poate să fie un bun prilej pentru a face sport”, declară Vlad Stoica, Preşedinte Smart Atletic.
Peste 600 de participanți la start
Triatlonul va începe cu proba de alergare, se va continuă cu cea de bicicletă, iar finishul este în bazinul olimpic acoperit (după parcurgerea celor 500 m de înot). Traseul de alergare este 100% off-road, pe poteci, drum forestier și drum pietruit, iar cel de bicicletă este pe asfalt.
Probele în care se vor întrece participanții sunt următoarele:
La start sunt așteptați peste 600 de participanți, de la copii până la vârstnici, iar aproximativ jumătate dintre cei inscriși se află la primul lor triatlon. Anul acesta WinterTri se va desfășura cu sprijinul partenerilor Orange, BCR, Ciuc, 140bpm, Carrefour, Carpat Sport, Barilla, Skoda, Castrol, Felt, Castelli, PowerBar şi Blackhawk Security Romania.
WinterTri este evenimentul care deschide și sezonul competițional Smart Atletic – TriChallenge Circuit 2015, care reunește triatlonul de la Izvorani, maratonul de înot în mare – Aqua Challenge Mamaia, Triathlon Challenge Mamaia și TriKids Challenge București, duatlon și cros pentru copii.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…