Mai sunt 3 zile de înscrieri la RGT Drumul Vinului din 09.04

În cazul în care nu ați făcut-o încă, mai aveți la dispoziție 3 zile, până pe 05.04, să vă înscrieți la una dintre cele mai provocatoare curse de șosea de la noi și prima din sezon, Road Grand Tour – Drumul Vinului! Urcați în forță celebra cățărare de la Crama Seciu și pedalați pe dealurile din jur într-un peisaj superb și (sperăm) sub căldura plăcută a soarelui de primăvară, mult așteptat de toată lumea!

Traseul din acest an a fost modificat pentru un start mai sigur, astfel că plecarea oficială cronometrată se va face de pe plat, la mijlocul buclei clasice deja de 24 km. Astfel, cei de la traseul lung vor avea de parcurs 4 bucle și jumătate, ceea ce înseamnă 5 urcări la Crama Seciu față de 4 în edițiile anterioare, în timp ce tura scurtă va cuprinde 2 bucle și jumătate și 3 urcări la Crama Seciu față de 2 înainte.

Premiile sunt consistente, kit-ul de participare e generos și în plus veți avea ocazia să concurați alături de cei mai buni cicliști de șosea din România! Puteți să vă înscrieți și să aflați mai multe pe pagina competiției! Înscrierile la fața locului nu sunt posibile!

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma