Campionatul Naţional de Duatlon în premieră la Bucureşti, pe 30 martie, în centrul Capitalei

Duminică, 30 martie, la Bucureşti, se desemnează campionii naţionali la duatlon – competiţie sportivă mixtă, care incude probele de alergare şi cliclism. Concursul se desfășoară pe ruta Biblioteca Naţională – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii – Piaţa Constituţiei – Palatul Parlamentului (Bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – Str. Izvor – Bd. Naţiunile Unite – Bd. Libertăţii) – Bd. Unirii – Biblioteca Naţională. Traseul stradal va fi securizat, prin urmare circulația auto va fi închisă pe străzile amintite mai sus, în intervalul 09:30 – 13:30.

Competiţia se adresează atât profesioniştilor, cât şi copiilor (9-12 ani), cadeţilor (13-15 ani), juniorilor (16-19 ani), şi amatorilor (20-24, 25-29, 30-34, 35-39, 40-44, 45-49, 50-54, 55-59, +60 ani). La concurs pot participa şi ştafete formate din câte doi sportivi, iar clasamentul acestora se va face separat, pe categoriile feminin, masculin şi mixt.

Înscrierile se fac online, pe site-ul Federaţiei Române de Triatlon –  http://frtri.ro/cnd2014, până pe 29 martie, iar kiturile de participare vor putea fi preluate cu o zi înaintea concursului (între orele 16:00 – 20:00) şi în ziua concursului (între orele 08:00 – 09:30). Şedinţa tehnică se va desfăşura sâmbătă, ora 19:00, în parcarea Bibliotecii Naţionale.

Startul se va da începând cu ora 09:30, diferenţiat pe categorii de vîrstă şi distanţe, iar festivitatea de premiere va avea loc în jurul orei 15:00. Vor fi oferite peste 100 de premii, pentru fiecare categorie în parte.

„Organizarea unui Campionat Național nu este niciodată un lucru simpu, așa că suntem încântați că am reuşit să-l aducem la Bucureşti, şi sperăm să devină un eveniment important din viaţa capitalei. La concurs va participa toată elita atleţilor, dar așteptăm cât mai mulți participanţi să alerge şi să pedaleze alături de ei, și apoi să păstreze bunul obicei de a practica sportul, chiar dacă nu în competiții organizate, cum este cea de duminică.” a declarat Peter Klosz – Secretarul general al Federaţiei Române de Triatlon.

Evenimentul este sprijint de Fundaţia eMAG, în cadrul programului 140 de bătăi pe minut, program care promovează un stil de viaţă echilibrat.

„Alergarea şi mersul pe bicicletă sunt un imperativ pentru locuitorii unui oraş ca Bucureştiul. Avem convingerea că atunci când numărul celor care practică aceste sporturi va fi comparabil procentual cu cel al locuitorilor marilor oraşe din Europa, vom avea o capitală cu un aer mai curat şi cetăţeni mai responsabili şi mai mulţumiti. Prin programul 140 de bătăi pe minut încercăm să dăm o mână de ajutor în această direcţie.” a adăugat Tudor Vlad – Preşedintele Fundaţiei eMAG.

„Mă bucur că putem contribui la organizarea acestui eveniment, prin care sportului i se recunoaște adevărata valoare. Le urez mult succes participanţilor şi invit cât mai mulţi spectatori să ni se alăture la această sărbătoare, şi să ne susţină, pentru că astfel de întreceri sportive au menirea să ne apropie de natură şi să ne încarce cu energia aparte pe care o generează.” a completat Ivan Patzaichin – Preşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma