Asociația Sportivă Explorer, filiala Tulcea, vine cu o propunere îndrăzneață: Campionatul Dobrogean de Mountain Bike 2015, adresată în special amatorilor. Odată cu demararea lui se dorește angrenarea tuturor cluburilor reprezentative ale țării în organizarea unor astfel de competiții regionale, care într-un final se pot concretiza într-o competiție la care cei mai buni rideri regionali să se poată întrece pentru a obține titlul de Campion Național la Amatori.
Campionatul Dobrogean de Mountain Bike 2015 este o serie de cinci concursuri organizate cu precădere în nordul Dobrogei unde relieful permite practicarea mountain bike-ului. Fiecare concurs reprezintă o etapă în urma căreia concurenții primesc puncte ce se vor însuma, iar la finalul celor cinci competiții se va face un clasament general conform căruia vor fi premiați cei mai buni 5 rideri, feminin și masculin.
Fiecare etapă este un concurs la care poate participa oricine din orice regiune a țării, chiar daca nu va fi prezent la toate celelalte etape, iar fiecare concurs va avea propriul clasament. Cele cinci etape din 2015 sunt:
PRIMA ETAPĂ
XCO Zone – 25 aprile 2015, se va desfășura în apropierea comunei Somova pe locul unei foste mine de aur. În anul 2014 a existat o ediție pilot a acestui concurs, în același loc. Traseul de XCO are o distanță de aproximativ 4 kilometri cu o diferență de nivel de 150 de metri, iar concurenții vor avea de parcurs șapte tururi. Primul rider care parcurge cele șapte tururi este câștigătorul etapei, iar după sosirea lui vor fi opriți toți ceilalți concurenți, indiferent de numărul de tururi parcurse. Detaliile pentru prima etapă a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events
A DOUA ETAPĂ
Tulcea Urban Assault XCO – 31 mai 2015, se va desfășura în Parcul Victoria din Tulcea. Traseul va fi amenajat pe pantele de aici , scurte, dar care pot ajunge și la înclinații de 15%. Detalii pentru a doua etapă a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events
A TREIA ETAPĂ
Celik Dere Marathon – 04 iulie 2015 se va desfășura în pădurile dintre localitățile Telița – Niculițel-Valea Teilor și așa cum îi spune și numele va avea un traseu de peste 45 de kilometri. Toți concurenții au la dispoziție același traseu. Detalii pentru a treia etapă a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events
A PATRA ETAPĂ
Dobrogea MTB Race – 15 august 2015, se va desfășura în pădurile din zona Ciucurova –Atmagea . Traseul, același pentru toți concurenții, este de aproximativ 37 de kilometri. Detalii pentru a patra etapa a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi gasite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events
A CINCEA ETAPĂ
Explorer MTB Challenge – 05 septembrie 2015. Această ultimă etapă este legată de un concurs ajuns deja la cea de-a treia ediție. Și aici va fi pus la dispoziția concurenților un singur traseu de aproxiv 45 de kilometri. După terminarea acestui concurs se va face festivitatea de premiere pentru această etapă. La finalul acestui eveniment vom ști și cine sunt Campionii Dobrogeni de MTB, masculin și feminin. Detaliile pentru a cincea etapă a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events
Campionatul Dobrogean de Mountain Bike este organizat de Asociația Explorer, filiala Tulcea, în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea, Primăria Comunei Somova, Primăria Comunei Luncavița, Primăria Comunei Frecăței,Directia Judeteana de Sport si Tineret – Tulcea.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…