Săptămâna trecută a avut loc Vuelta a Castilla y Leon, o cursă pe etape care a reunit la start cele mai puternice echipe din Spania, dar și câteva dintre cele mai importante de nivel UCI Continental și ProContinental din restul Europei. Prezent la întrecere cu echipa sa MG Kvis-Wilier, Andrei Nechita a reușit o performanță bună în prima zi de cursă, unde s-a clasat pe locul 14, din cei 121 de rutieri care au terminat manșa.
„A fost o etapă dificilă cu foarte mult vânt” își amintește Nechita despre cei 161,4 kilometri dintre Ciudad Rodrigo și Zamora, câștigați de José Joaquín Rojas (Movistar). „La finalul etapei am muncit pentru sprinterul nostru, dar din păcate în ultimul kilometru a făcut pană și s-a clasat pe locul 10, deși ne-am fi dorit mai mult de atât” completează rutierul român care a încheiat pe locul 14 atunci.
Continuarea articolului, pe VeloCafe.ro
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…