Categorii: 4islands

Mitas 4 Islands anunță detaliile etapelor ediției 2019

Maratonul pe etape Mitas 4 Islands din Croația, care anul acesta are loc între 9 și 13 aprilie, și-a făcut repede un renume în lumea concursurilor mtb profesioniste, din mai multe motive. Pe de o parte a contat foarte mult organizarea excelentă însă în primul rând este vorba de specificul concursului, întâlnit foarte rar în acest domeniu. Fiecare din cele patru etape, plus prolog din 2019, pornește în fiecare zi de la nivelul mării. De asemenea, altitudinea maximă este aproape ridicolă dacă o comparăm cu concursurile de la noi sau din Europa, concurenții ajungând la altitudini mici, de doar câteva sute de metri.

Mitas 4 Islands 2018

Pe de altă parte diferența de nivel nu este deloc de neglijat, aceasta variind între 1750 și 900 m în funcție de etapă și lungimea traseului. Dar specificul cel mai evident al maratonului Mitas 4 Islands este terenul aspru, stâncos și neiertător, pentru om și bicicletă. Majoritatea participanților caracterizează Mitas 4 Islands drept un “rock garden” nesfârșit. De asemenea, cealaltă caracteristică cu adevărat unică la acest concurs, este că fiecare etapă are loc pe altă insulă a Croației.

Prolog – 9 aprilie – 13 km / 300 m

Va fi o etapă scurtă în care concurenții își vor da seama cu ce vor avea de luptat în zilele următoare. Prologul va fi folosit pentru a stabili ordinea de start în cadrul etapei întâi, dar timpii contează și la clasamentul general. Va fi o introducere în lumea 4 Islands și va da ocazia riderilor să se încălzească.

Etapa 1 – 10 aprilie – 72 km / 1750 m

În anii anteriori, etapa 1 era circulară, cu startul și finișul în Baska. Anul acesta traseul s-a schimbat, etapa având startul în Baska, dar terminând în altă localitate. Pe la jumatătea distanței, traseul va deveni unul nou, ducând concurenții spre Krk, una din cele mai antice localități din Adriatica, așezarea principală a insulei, plină de ruine romane și fortificații medievale.

Mitas 4 Islands 2018

Startul etapei este dur. Pentru început se va sprinta pe străzile din oraș după care începe cățărarea, mai întâi pe asfalt, unde se va putea depăși, după care pe potecă îngustă. Aici depășirea este aproape imposibilă datorită lipsei spațiului și prăpăstiilor de pe marginea potecii. Drumul duce spre celebrul „Platou Selenar”, un fals plat, o zonă întinsă fără pic de vegetație, dar plină de stânci. Pe platou nu va fi mult timp de recuperare pentru că, deși nu se  mai urcă, trebuie să ții pasul cu toți cei care vor să te depășească.

Etapa 2 – 11 aprilie – 65 km / 1120 m

A doua etapă a maratonului începe cu o plimbare cu vaporul și este o experiență ce trebuie avută. În timp ce mașinile organizatorilor stau în burta feribotului pregătite să ia cu asalt a doua insulă, sute de concurenți așteaptă cu nerăbdare startul, delectându-se cu o cafea și discutând ultimele tactici. Startul este special, toată lumea plecând direct de pe puntea vaporului. Sperăm doar că anul ăsta să nu mai plouă așa tare ca în 2018.

Etapa 3 – 12 aprilie – 73 km / 1650 m

A 3a etapă are loc pe a 3a insulă și este specială din mai multe motive. Este ziua când concurenții vizitează în realitate trei insule. Dimineața se trezesc pe insula Rab, merg cu vaporul pe insula Cres, iar seara se culcă pe insula Losinj. Etapa a 3a este etapa regină chiar dacă etapa întâi este mai grea. Etapa a 3a este cea mai frumoasă din punct de vedere a naturii, peisajelor, satelor prin care treci, zidurilor de piatră pe care pedalezi și nesfâriștelor poteci pe care concurenzi.

Mitas 4 Islands 2018

Și etapa 3 pornește tot de pe feriboat, cu o cățărare criminală care începe în doar 100 m. Aici este important să fi încălzit bine deja înaintea startului, pentru că te vei lovi cu capul de „zid” imediat. Primii 3 kilometrii sunt doar la deal. Odată ajunși sus, concurenții vor parcurge o potecă destul de tehnică fiind folosită în general doar de ciobani împreună cu oile și caprele lor.

Etapa 4 – 13 aprilie – 40 km / 900 m

După patru zile de sărit din insulă în insulă vine și rândul ultimei etape, localizată pe insula Losinj. Față de 2018, traseul de anul acesta este puțin schimbat în așa fel încât startul și finișul au acum loc în acelasi loc, portul orașului. Vei fi înconjurat de iahturi și pescăruși, într-o atmosferă relaxată, estivală, fiind admirat de turiștii de la terase care își beau cafeaua de dimineață. Etapa a 4a este destul de scurtă și rapidă. Dispune de porțiuni scurte de poteci, dar intense și tehnice. Nu vei avea prea mult timp de respiro.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma