Categorii: Dan Mazilu

Cum ne-am înțeles cu Merida MATTS J16, prima bicicletă serioasă a juniorului

Alegerea bicicletei pentru cel mic nu este un task ușor. Totul pare simplu la prima vedere și chiar este dacă nu te interesează prea mult subiectul. Intri în primul hypermarket și cumperi primul “fier” care pare că i se potrivește. Cum însă la Freerider treburile stau altfel, pasiunea pentru bicicletă răsfrângându-se și asupra celui mic, căutările pentru o bicicleta nu doar bună ci și corectă ca mărime, pot să dureze aproape la fel de mult cât pentru o bicicletă de adulți.

Oferta este bogată azi și dacă nu ai de la cine primi niște sfaturi alegerea poate fi grea, așa cum am spus deja. Pentru cel mic eu am ales Merida din mai multe motive. În primul rând este una din cele mai cunoscute mărci din lume și una din cele mai vândute din România. În al 2lea rând, cu un asemenea renume firma nu-și permite să dea chix la prea multe capitole. Adică, sunt o mulțime de locuri unde ar putea face îmbunătățiri bicicletei despre care vorbesc aici, modelul MATTS J16, însă prețul ar deveni prea mare. Trebuie să te mulțumești cu niște compromisuri.

Din păcate la bicicletele pentru copii avem un cerc vicios. Pe de o parte bicicleta este destul de grea, 8,69 kg în cazul nostru, și cu componente ieftine pentru a ține prețul jos. Dacă ar fi mai scumpă nu ar mai merita întrucât copilul crește, iar o astfel de bicicletă nu o ții prea mult, în cazul nostru doar 1 an și ceva. Pe de altă parte, copilul ar avea nevoie de o bicicletă ușoară, potrivita pentru constituția sa, dar o bicicleta ușoara ar fi scumpă. Și tot așa…

Merida MATTS J16, cu roți de 16 inch, ni s-a potrivit cu toate că nu este o bicicletă perfectă. În primul rând vine cu roți slick deși este practic un mtb, cu ghidon bmx style. Am păstrat-o așa destul de mult timp pentru că cel mic nu era încă pregătit să iasă offroad. Pentru onroad și la munte pe forestiere de calitate, era bună. Între timp am avut partea noastră de căzături pe asfalt cu o pudră de praf/nisip, atunci când virajele erau luate prea repede. Dar e bine, că se învață și din greșeli.

Când am simțit că juniorul este pregătit, am schimbat anvelopele cu unele cramponate, aceasta fiind și singura investiție în bicicletă. Nici eu nici cel mic nu am simțit nevoia altor modificări, în afară de niște chestii estetice cum ar fi eliminarea protecției pentru lanț. Din păcate am avut surpriza să aflu că pentru dimensiunea asta de 16, nu există anvelope mtb la fel de groase ca cele slick de aceeași dimensiune. Originalele au fost de 16×2.125 și oricât am căutat, cramponate nu am găsit mai mari de 16×1.75.

O altă treabă unde nu prea se investește când vorbim de biciclete pentru copii este frâna față. În cazul nostru am avut o simplă U-brake, din păcate ineficientă dacă era folosită independent de spate. Partea bună este totuși faptul că maneta era pentru „mâini mici”. Așadar copilul poate strânge bine cu mâna. La spate bicicleta noastră Merida MATTS J16 a fost echipată cu frână în butuc, la fel ca și bicicletele copilăriei adulților de azi. Asta a funcționat bine, iar în paralel cu fața, oprea bicicleta fără probleme.

În rest, bicicleta noi am găsit-o foarte potrivită pentru vârsta și înălțimea copilului. Super robustă și rezistentă. În acest moment e plină de julituri, însă oricât a trântit-o pe jos, nu are îndoituri, cadrul fiind din aluminiu 6061. Se livrează inclusiv cu o pereche de roți ajutătoare dacă vrei să le folosești, însă îți recomand să faci tot posibilul și să-l convingi pe cel mic să nu le vrea.

Noi am folosit bicicleta de la înălțimea de 106 cm a celui mic până pe la 118 cm. Geometria este bine gândită, iar ghidonul dispune și de protecție cu burete pentru ca juniorul să nu se lovească (tare) atunci când cade. Nu este „race” însă nici nu aș fi vrut așa ceva pentru vârsta de 5-7 ani. De aici mai departe, de la o bicicletă cu roți de 20 inch și mai mare, ne putem gândi la ceva mai sportiv.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

  • Buna, sunt simpatice informatiile dvs. si utile insa ati oprit filmul fix la faza care ma interesa...8 +... Caut o bicicleta potrivita pentru o fetita sportiva si energica care stie sa meaga fara roti ajutatoare :)
    Va rog sugestii si propuneri. As vrea o bicicleta buna, de plimbat pe aleii si trotuare si daca se poate si un pret rezonabil e si mai bine :) Multumesc

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma