Categorii: Bicicleta mea

Bicicleta mea (116): Corratec Cross Fitness

Bicicleta de astăzi aparține lui Mihai Roșian, care ne scrie câteva rânduri despre aceasta:

Bicicleta mea e un Corratec Cross Fitness de prin ceva an (un curier biciclist care suna a fi experimentat mi-a zis așa, într-o doară, că e de prin 2006-7), cumpărată vara trecută la mâna a doua, din dorința de a face mișcare. Aveam un no-name cu un cadru de 17″ care nu mă încăpea nicicum, la înălțimea mea de 1.93m, așa că după o informare prealabilă, am căutat ceva mai mare și de calitate.

Are un cadru de 20″, e ”full Shimano”, cu schimbătoare Deore XT, V-Brakes suficient de puternice pentru cele 100kg pe care le poartă, i-am atașat și un scaun de bebe pentru fetița mea, pentru plimbările cu familia. Am pus niște cauciucuri Conti RaceKing 29er pe ea (băieții de la Maros Bike au fost singurii dispuși să mă ajute cu conversia de la 28 la 29), ca să fiu sigur că ne suportă bița pe mine și pe ea 🙂

Bicicleta s-a transformat în mijlocul de transport la locul de muncă ori de câte ori vremea îmi permite, așa că aproape 6 luni pe an face ture de câte 20km pe zi. Ce să zic, și-a amortizat prețul după prima vară petrecută împreună, deja merg pe câștig și sper să mă țină mult și bine, la regimul acesta de utilizare 🙂

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • cezar, o să mă uit, n-am idee.
    am setat-o într-o poziție în care să fie și destul de înaltă ca să nu stau cu capul în jos, și destul de mare distanța între șa și ghidon.

    teoria nu o cunosc, dacă întrebarea/curiozitatea ta au pornit de la asta, așa că te rog să-mi dezvălui și mie tainele :D

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Parada Micilor Bicicliști 2026: locul unde începe viitorul ciclismului

În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar, dacă ne gândim bine, viitorul…

o zi in urma

Ede Molnar urcă din nou pe podiumul european la XCE. Bronz pentru România la Sakarya!

După aurul cucerit în 2023 pe același traseu din Sakarya, Turcia, Ede Molnar revine pe podiumul Campionatului European de MTB…

o zi in urma

Despre taberele de Downhill pentru copii de la Azuga: interviu cu Diana Șubran

Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…

3 săptămâni in urma