Categorii: AccesoriiDiverse

Suport de telefon pentru bicicletă Mous Evolution – unul dintre cele mai sigure

Nu-s adeptul suportului de telefon pentru bicicletă, motivul principal și singurul fiind acela că în cazul unei căzături, poți distruge telefon. De aceea, chiar și când filmez unele vlog-uri cu telefonul, prefer să-l țin în mână. Însă, cu o mână pe ghidon la vale nu este cea mai viabilă soluție, iar astfel, dacă poteca nu este extrem de denivelată, pot folosi pentru o siguranță sporită un suport precum cel de la Mous.

Instalarea se face pe ghidon și este extrem de facilă, practic tot ce trebuie să faci este să desfaci un șurub, să treci colierul peste ghidon, în apropierea pipei, apoi să strângi acel șurub la loc. Standardul este ghidonul de 31.8mm în diametru, însă ai un adaptor și pentru ghidoanele de 35mm, ca să nu fie discuții. Apoi, pui telefonul în carcasa special concepută care rezistă unor șocuri foarte mari așa cum am văzut din demonstrațiile celor de la Mous și îi dai pedală fără griji. Când vrei să-l scoți, apeși două butoane albastre concomitent și treaba este rezolvată. Carcasa poate fi utilizată zi de zi, cu mențiunea că deținătorii de iPhone trebuie să știe că prinderea pe suport se face fix în dreptul logo-ului Apple, prin urmare aceasta nu mai este vizibil. Dacă asta nu reprezintă o tragedie, atunci totul devine perfect.

Telefonul mi-a scăpat de câteva ori din mână cu respectiva carcasă și nu a avut nicio problemă. Folia oricum era crăpată din primele zile de când am instalat-o pe telefon, asta ca să aduc câteva lămuriri în acest sens. Totuși, dacă se întâmplă ca telefonul să-ți scvape din mână și pică cu ecranul fix pe o piatră, atunci nimic nu-l mai poate salva. Dacă pică pe asfalt cu ecranul în jos, atunci telefonul este protejat căci marginea acestuia este oricum mai înaltă decât telefonul în sine.

Pachetul Evolution Cycle vine cu prinderea de ghidon, cu carcasa construită dintr-un material dur și cu un încărcător wireless magnetic, însă nu trebuie să-l cumperi neapărat în această formulă. Îl poți achiziționa doar sub formă de pachet compus din prindere și carcasă sau mai poți adăuga multe alte accesorii, printre care și prinderile magnetice pentru mașină. Suportul cântărește 80 de grame, pe când carcasa, 35 de grame. Așadar nu adaugi nici mare greutate pe bicicletă. Telefonul poate fi montat pe lung sau pe lat, depinde cum dorești să-l utilizezi, dar sfatul meu este să nu strângi șurubul de prindere extrem de tare, căci în cazul în care te dai cu bicicleta peste cap, aceasta să se poată mișca – absorbind astfel din impact.

Prețul pentru prindere și carcasă este de 80 de euro pentru iPhone 13 mini, însă mai ieftin pentru iPhone-urile cu ecran mai mare și nu înțeleg neapărat de ce. Cu tot cu încărcătorul wireless, prețul este de 107 euro. Nu-s prețuri mici, însă calitatea produselor a reușit să mă convingă. Şi în afară de asta, demonstrația lui MacAskill, mai mult decât orice altceva.

Produsul poate fi comandat de aici. Iar prezentarea, o poți vedea în filmul de mai jos:

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Eu am încercat Suport bicicleta pentru telefon-multimedia, acumulator 4400mAh, incarcare USB, Bluetooth, USB, card SD/TF si AUX de la Fischer.
    Imi place functia integrată de handsfree si că functioneaza si ca baterie externa.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma