Protecții: casca Alpinestars Vector și genunchierele Alpinestars Paragon Plus, la test

După cum vă promiteam într-un articol anteror dedicat echipamentului Alpinestars, revin cu review-ul pentru căștile Vector Tech și Pro cât și pentru genunchierele Paragon Plus. Căștile sunt noi, însă genunchierele sunt de ceva timp pe piață nu trebuie confundate cu modelul Paragon Lite – genunchiere pliabile – pe care le-am prezentat în acest articol.

Cu toată că și protecțiile de genunchi sunt eficiente, casca Vector a fost cea care mi-a atras atenția. Nu doar datorită faptului că mi se potrivește ca o mănușă, vorba aia, însă arată bine, este foarte bine finisată și este suficient de mare pentru a oferi o protecție eficientă, dar fără să te facă să arăți ca o ciupercă. Iar asta nu-i o treab de ici de colo pentru departamentele care proiectează aceste produse. Am avut două variante la test, Tech (cu MIPS) și Pro (fără MIPS, deci mai ieftină). Tech-ul l-am preluat eu în calitate de editor-in-chief, iar varianta Pro a preluat-o colegul meu Andrei, chiar dacă se dă mai bine ca mine. Respectăm scara ierarhică din mica firmă.

Desigur, în calitate de variantă mai scumpă, consider că Tech arată și mai bine. Finisajul este lucios, pe când la Pro este mat. Dacă e vorba doar despre estetică și ești fan culoare mată și nu despre protecția MIPS, atunci ai putea la fel de bine să alegi versiunea Pro, mai ales că este și mai ieftină.

Fotografii Alpinestars Vector Pro:

Revenind la cum se simt pe cap ambele căști, ei bine, în cazul meu și al colegului meu s-au potrivit perfect. Sentimentul că-ți îmbracă toată partea superioară a capului denotă foarte multă siguranță. Partea din spate este alungită pentru a te proteja în cazul unui impact, iar părțile laterale care acoperă tâmplele sunt de asemenea supradimensionate. Și după cum spuneam, toate astea fără să arăți precum o ciupercă. Interesat este și cozorocul, foarte lung, un artificiu de design pe care l-am primit cu dragă inimă. În fond, întreaga cască arată bine, mai ales dacă arunci o privire și asupra părții din spate.

Fotografii Alpinestars Vector Tech:

19 guri de ventilație ar trebui să asigure o curgere a aerului eficientă și o aerisire bună, însă dat fiind faptul că am testat această cască toamna, nu mi-am putut face o idee clară despre cum se comportă într-o zi toridă. Dar tind să cred, dată fiind construcția, că aerisirea va fi mai mult decât decentă – atât cât se poate face pentru o cască din această categorie. Buretele din interior este antibacterian și poate fi spălat sau înlocuit, iar reglajul se face cu ajutorul unei rotițe amplasate în partea din spate – clasic, deci. Varianta cu MIPS oferă protecție superioară în cazul unui impact, atenuând semnificativ forțele rotaționale care acționează asupra creierului. Este o tehnologie dovedită, însă ținând cont că produsele ce înglobează această tehnologie sunt ceva mai scumpe, de multe ori clienții aleg varianta fără MIPS.

Toate aceste descrieri enumerate mai sus sunt valabile pentru ambele modele, Pro și Tech, inclusiv prinderea de sub bărbie fiind similară: cu click. Poate o prindere magnetică ar fi adus încă un plus de calitate, nu că ar fi fost neapărat necesar, însă uneori e fain să prinzi și să desfaci casca rapid, cu ajutorul unei astfel de prinderi. Ar mai fi de menționat faptul că toate curele sunt trase foarte logic și nu rămân atârnate și nici nu vor trece peste urechi, astfel încât să te deranjeaze. Sunt bine gândite pentru ca întreg produsul să arate bine. De fapt, primul lucru pe care-l observi după ce pui casca asta pe cap, este cât de la locul lor sunt toate elementele care o compun.

Modelul Tech, cu MIPS, este oferit pentru 865 de lei, pe când modelul Pro, pentru 720 de lei. Dacă mă întrebați pe mine, nu văd o prea mare economie în diferența de aproape 150 de lei, așadar vă recomand direct varianta Tech. Cu avantajul MIPS-ului și a coloritului mai premium. Altfel spus, când vine vorba de propria siguranță, nu putem să vorbim în fond despre o economie reală de bani.

Greutate cască Vector Tech: 386 de grame (cu MIPS).
Preț Vector Tech: 865 Lei
Preț Vector Pro: 720 Lei

Trecem mai departe la genunchierele Paragon Plus, pe care am avut ocazia să le folosesc anul acesta pe traseu și la concursuri, atât eu cât și Andrei. Pe scurt, acestea sunt comode și bine aerisite, iar asta se observă ușor din fotografii, materialul lateral din plasă cu ochiuri mici și elastic este ideal în zilele toride. Totuși, atunci când pedalezi pe distanțe mai lungi nu-ți imagina că nu le mai simți, ci doar te obișnuiești cu ele. Pentru enduro pe de altă parte, sunt excelente, căci porțiunile de pedalat sunt mai puține, iar pe transferuri pur și simplu le poți da jos ușor (precum o șosetă). Ca lucrurile să fie păstrate cât mai simple cu putiință, cei de la Alpinestars au preferat să monteze câte o bandă cu silicon în partea superioară și inferioară pentru o mai bună fixare decât să apeleze la varianta o curea cu arici. Astfel, genunchierele sunt și mai comode.

Se remarcă în mod special prin partea frontală, care evident, acoperă genunchiul, însă coboară ușor și spre tibie, locul acela pe care-l lovește pedala direct când este în poziția de ora 12. Materialul din interior corespunde desigur normelor de siguranță actuale și este destul de maleabil, ceea ce sporește confortul la pedalat, dar nu la fel de maleabil precum cel al versiunii Lite (pe care o poți face sul ca ulterior s-o bagi în buzunar). Tind să cred totuși că varianta Plus oferă mai multă protecție decât varianta Lite, iar aici decizia se va lua și în funcție de traseele pe care dorești să le parcurgi. Chiar și așa, cu varianta Plus, o tură de 40 de km cu vreo 1.600m diferență de nivel se poate realiza fără ca acestea să devină incomode pe parcurs.

Pe timp de toamnă, când am realizat testul, nu s-a putut pune problema de disconfort termic (chiar mi-au ținut de cald), dar pe timp de vară, plasa din spate și din lateral ar trebui să-și facă treaba și să-ți țină partea din spate a genunchilor aerisită.

Preț: 240 lei.

Importator: Sprint Sports

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma