Haine Maloja: prim contact

O mențiune importantă: Maloja sunt prezenți în România prin Extreme Riders Distribution. Şi mai important: Maloja sunt haine de calitate, faine, colorate și lejere. Mi-am permis să le categorisesc pe toate așa, căci cele care ne-au parvenit corespundeau exact acestei descrieri, chiar dacă făceau parte din segmente diferite.

Şi cum puteam să vedem cum sunt hainele astea dacă nu într-o tură epică? Așa că am plecat în Leaota, ca să verificăm un traseu mai vechi, un traseu cu vreo 20 de km de urcare și vreo 15 de coborâre. Perfect!

Am avut la dispoziție două echipamente complete, formate din tricou și pantaloni, încă o pereche extra de pantaloni și două geci, una de ploaie și vânt, iar cealaltă doar de vânt.

Per total – toate hainele au fost foarte lejere, tricoul AndraM avand un material perforat și fiind extrem de ușor, iar tricoul AlbaM – la fel de ușor dar cu un print care cu siguranță te va face remarcat. În ceea ce privește pantalonii, GallasM, acești sunt croiți de asemenea dintr-un material extrem de ușor și flexibil, fiind prevăzuți cu două buzunare și reglaj în jurul taliei pentru a se potrivi perfect. Pantalonii PinM sunt din același film, însă au o structură diferită a buzunarul plus aerisire extra, iar jacheta Ischim este windproof, foarte ușoară și cu o glugă reglabilă care poate fi trasă peste cască. În plus, toate culorile acestor haine sunt compatibile între ele, astfel încât să te asortezi cât mai ușor. De final, trebuie menționat că jacheta Beifussm este doar windstopper, însă unul eficient – croiala care acoperă trunchiul fiind dintr-un material mai gros, pe când mânecile – dintr-un material mai subțire.

Toate hainele pe care le-am purtat de la Maloja, pot fi văzute pe larg în acest film:

Prețuri:

Tricou AndraM – 295 Lei
Tricou AlbaM Mountain Glow – 320 lei
Pantaloni GallasM – 439 lei
Pantaloni PinM – 519 lei
Jacheta IschiM – 750 lei
Jacheta BeifussM – 495 lei

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Test de lungă durată – Jacheta Northwave Extreme și bluză Northwave Revolution Long plus bonus vestă Northwave Extreme Trail

Când vine vorba de pedalat în sezonul rece, alegerea echipamentului potrivit poate face diferența dintre o tură reușită și una…

4 zile in urma

Felix și Susanne Puello achiziționează Raymon Bikes

Compania Raymon intră in posesia lui Susanne și Felix Raymundo, fiind achiziționate restul de acțiuni de la Pierer Group, devenind…

6 zile in urma

(P) Federației Română de Ciclism propulsată în 2025 de Suzuki!

Ciclism nu înseamnă doar dat cu bicicleta. Cu atât mai puțin înseamnă doar asta, cu cât nivelul sportiv este mai…

7 zile in urma