După ce am avut câteva discuții cu câțiva participanți la competițiile de e-bike care utilizau speedbox-uri, universul m-a pus în postura de a testa un astfel de dispozitiv, instalat pe o bicicletă. Cei de la KeroBike ne-au trimis un Haibike echipat cu un astfel de dispozitiv de la Speedbox.
Instalarea se face relativ facil, pe site-ul oficial existând suficiente informații în acest sens. La majoritatea motoarelor, procedura este similară: se demontează protecția și capacul motorul, se scot unele mufe (cel pentru senzorul de viteză și cel pentru display), apoi se conectează mufele existente pe senzorul de viteză. Pentru a acționa apoi speed box-ul apeși o combinație de taste, în cazul motorului de la Yamaha, combinația fiinde plus-minus-plus-minus de pe comanda aflată în stânga ghidonului. De menționat că speed box-ul trimis la test se afla instalat pe un motor Yamaha PW-ST, așadar un model cu o putere medie.
Poți vedea în acest film o scurtă prezentare și câteva secvențe din ieșirea pe deal:
Revenind la SpeedBox, pe teren drept sau în ușoară urcare poți trece foarte ușor de viteza de 25 km/h și motorul pare să te susțină până undeva la 45 de km/h. Chiar 50 km/h după cum am reușit pe unele porțiuni, deși nu sunt sigur că pe măsură ce viteza crește aceasta este redată real pe display. Am urcat pe traseul de maraton de aici din zonă, iar pe prima parte unde urcarea este abruptă este practic imposibil să depășești viteza de 25 km/h, decât poate dacă ai picioarele lui Bogdan Duca. O altă variantă ar fi să ai un motor cu un cuplu mai mare, spre exemplu Yamaha PW-X, care cred că s-ar fi descurcat mai bine pe acea secțiune însă tot nu cred că era realist să depășești limita de viteză. Avantajul clar este pe zonele unde panta se îndulcește sau pe fals-plat, acolo unde motorul începe să te împingă considerabil. Și acesta este și marele avantaj, te ajută mai mult acolo unde poți pedala și tu mai tare.
Așadar, am obținut și răspunsul la întrebarea: ”de ce la competiția de e-bike îi ajungeam din urmă pe cei cu speed box-uri pe zonele cu urcări abrupte?”. Altfel, pentru turele montane, acest chip mi se pare util dacă vrei să termini și mai repede o tură decât o poți face cu un e-bike care nu este delimitat. Prin oraș sau pentru deplasările care necesită urgență este ideal, mai ales că un e-bike folosit în oraș și limitat la 25 de km/h, mai ales unde terenul este plat, nu prea are sens căci atingi viteza foarte repede și o poți atinge chiar și fără ajutorul unui motor cu lejeritate. Prin urmare, utilizarea unui SpeedBox îți permite să ajungi la viteze de peste 35-40 de km/h relativ rapid, cu efort minim și asta înseamnă transpirație mai puțină sau chiar deloc.
Produsele Speedbox acoperă majoritatea motoarelor regăsite pe biciclete electrice, iar prețul unuia diferă în funcție de versiune dar și de marca motorului. Le poți găsi pe toate pe kerobike.ro, cu prețuri începând de la 740 de lei.
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…