Categorii: Diverse

Test de lungă durată – rucsac Merida Fivethirty

Sunt puține momentele când nu avem cu noi pe bicicletă un rucsac în spate. Poate doar când suntem la un concurs de șosea. În rest rucsacul este mai tot timpul alături de noi. Aici ne ținem hainele de schimb sau pentru vreme rea, mâncarea, hidratarea, sculele, luminile pentru noapte și multe altele.

Unul din cele mai versatile rucsacuri încercate până acum este noul Merida Fivethirty, un rucsac pe care l-am folosit întreaga vară în aproape toate situațiile care implică sau nu bicicleta. De la ture recreaționale pe bicicletă, la concursuri de bicicletă sau plimbări pe jos la munte. Am încercat aproape toate situațiile, iar rucsacul s-a comportat admirabil.

Rucsacul Merida Fivethirty a fost creat nu doar să poată transporta lucrurile necesare pentru o tură chiar și de 3 zile, dar să o facă confortabil pentru tine. Confortul vine de la construcție. Rucsacul dispune de zone căptușite care protejează umerii și șoldurile. În plus dispune de două chingi, una căptușită care susține mijlocul tău și încă una care se prinde peste piept. Cea de pe piept poate fi reglată în sus și jos pentru a fi cât mai confortabilă. Toate acestea au rolul de a menține fix rucsacul în spatele tău, în special atunci când ești la concurs. Cea de pe șolduri are rolul și de a împărți greutatea susținută de umeri cu cea susținută pe șolduri.

Calitatea generală a rucsacului și calitatea materialelor este foarte bună. Fermoarele sunt de asemenea, de cea mai bună calitate fiind produse de YKK. Cusăturile sunt exemplare, iar căptușeala moale care îți protejează spatele, deși mai subțire ca la alte rucsacuri, face o treabă foarte bună la rândul ei.

Pentru un concurs mtb cross country nu consider folositor acest rucsac. Este prea mare, iar concursul de XC în general prea scurt. Pentru concursuri de maraton mtb poate fi folositor deși este posibil ca unii să-l considere în continuare prea mare. Însă pentru concursuri mtb enduro l-am găsit potrivit capacitatea fiind de 25L sau 35L extins. Evident nu l-am încărcat la maxim ci am luat cu mine doar apă, sculele și o haină pe post de protecție. Ciucaș Enduro a fost cursa la care am participat, iar acest rucsac s-a dovedit a fi folositor și pe post de protecție pentru spate.

Un alt concurs special la care am folosit acest rucsac a fost Propark. Este un concurs de aventură care combină mersul pe jos cu bicicleta și cu multe alte probe speciale cum ar fi speologie, rapel și caiac. Am reușit să transport în acest rucsac tot necesarul acestui tip de concurs care se desfășoară non-stop, timp de mai multe zile și nopți.

Cel mai folositor a fost pentru turele recreaționale de mtb si trekking. Cei 35L sunt mai mult decât suficienți pentru a transporta bagajele necesare într-o tură de 3-4 zile cu condiția ca nopțile să le petreci în gazdă și nu la cort. Dacă dormi la cort este nevoie de mai mult echipament.

Nu în ultimul rând am folosit cu succes acest rucsac și la ture de trekking, pe jos la munte. Din nou a fost suficient de încăpător pentru a avea la mine toate necesare pentru o excursie de 3-4 zile. Este mult mai convenabil să folosești un astfel de rucsac compact decât unul clasic tip „banană” în care încap mai multe lucruri, dar care este el însuși prea greu, acest Merida Fivethirty având doar 1,16 kg gol.

Rucsacul în sine nu este rezistent la ploaie, însă dispune de husă separată pentru ploaie, inclusă, care atunci când nu este folosită este păstrată într-un buzunar special.

Rucsacul este bine organizat la interior. Deși aparent dispune de prea puține buzunare, când începi să le folosești îți dai seama că sunt suficiente. Începem cu partea de sus unde avem un buzunar mic căptușit cu material moale. Aici poți păstra telefonul sau alte electronice sensibile la zgârieturi.

Avem apoi compartimentul recipientului de apa, rucsacul fiind compatibil cu sistemele de hidratare cu furtun. Acest spațiu se întinde pe tot spatele rucsacului și poți pune aici un recipient chiar și de 3L. Furtunul iese ușor din rucsac fiind susținut mai departe de suporții instalați pe bretelele rucsacului. Compartimentul recipientului pentru apă este atât de mare încât poți transporta aici și alte lucruri, cum ar fi pompa de bicicletă sau sculele.

În compartimentul principal al rucsacului avem alte trei buzunare cu plasă unde se păstrează diferite accesorii mici, sculele bicicletei, camera de rezerva etc. Pe fața rucsacului avem două buzunare mari. În cel superior regăsim alte două buzunare cu plasă, unde putem păstra luminile de bicicletă, și agățătoarea pentru cheile de la casă sau mașină. În partea de jos a rucsacului avem încă un buzunar încăpător unde putem păstra, spre exemplu geluri și batoane energizante, ciocolată sau sandwich-uri.

Pe lateralele rucsacului avem încă două buzunare folositoare, cu plasă. Aici poți transporta o sticlă de 0,5L, aparatul foto sau telefonul care trebuie să fie la îndemână sau le poți folosi pe post de coș de gunoi, unde păstrezi ambalajele dulciurilor pe care le consumi pe traseu, până când ajungi la coșul de gunoi de la cabană.

Exteriorul rucsacului mai dispune de câteva specificații folositoare, în special pentru turele de bicicletă. Avem astfel o agățătoare unde se pune stopul de bicicletă, dar și suporturi laterale de care poți agăța ochelarii de tip goggles, dacă ești cumva la o tură sau concurs enduro. Nu în ultimul rând rucsacul dispune de cele două chingi care permit expandarea de la 25L la 35L. Aceleași chingi pot fi folosite pentru a susține casca full face în cazul în care te afli pe o tranziție între etapele dintr-un concurs enduro.

Rucsacul este construit să fie nu doar confortabil pe spate, dar și bine ventilat. Pot confirma că în toate turele de bicicletă sau trekking făcute nu am simțit disconfort pe spate. Desigur apare transpirație, însă în cantitate mult mai mică. În plus aceasta se usucă mult mai repede dacă ești echipat cu haine tehnice, din plastic/lycra.

Singurul aspect negativ pe care l-am întâlnit la acest rucsac este faptul ca trebuie să reglezi cu atenție înălțimea la care stă pe spatele tău. Fie că ești la tură de bicicletă sau trekking, dacă rucsacul stă prea jos atunci este posibil să apară o jenă în partea de jos a spatelui tău. Acest lucru se poate datora zonei metalice din spatele rucsacului care ajuta la menținerea formei acestuia.

Dacă ar fi să găsesc nod în papură pot spune și că rucsacul dispune de prea puține elemente reflectorizante. Avem așadar o singură bandă mică reflectorizantă ce devine vizibilă noaptea în lumina farurilor colegilor de tură sau mașinilor.

Fără doar și poate acest rucsac mi-a plăcut și l-am folosit la toate turele în afară de cele făcute pe bicicleta de șosea. Prețul nu este cel mai mic, întotdeauna găsești mai ieftin, însă calitatea este foarte bună, asta însemnând că va rămâne cu tine pentru mulți ani.

Recomandat pentru Ture recreaționale de bicicletă și trekking, concursuri mtb enduro
Nerecomandat pentru Concursuri mtb xco, xcm și șosea
Specificații Greutate gol: 1,16 kg

Capacitate: 25L sau extins la 35L

Compatibil cu sistem hidratare cu furtun

Preț la data publicării recenziei 539 lei
Importator BikeFun România

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Vezi comentarii

  • De ce aproape pe toate echipamentele mai profi trebuie sa scrie cu litere cat capul producatorul. Adica dupa ce dai o gramada de bani mai faci si reclama pe o raza de 100m :)
    As accepta de exemplu rucsacul prezentat branduit cu litere cat schioapa sa fie la 439 lei fata de 539 lei unde sa scrie discret firma. Adica sa fie un discount pt reclama :)

    My 2 cents. Carry on...

    • Aia e, fiecare alege cum isi coloreaza produsele. Unele sunt mai flashy, altele mai discrete, pe toate gusturile. Noi suntem liberi sa alegem ce ne place. Sau ni se pare ca suntem liberi? ;)

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

3 săptămâni in urma