Într-un fel, moda e ciclică și în cazul bicicletelor. Dacă primele biciclete erau cele cu pinion fix și progresul tehnologic le-a limitat la întrecerile de velodrom, farmecul unor lucruri simple și care necesită îndemânare suplimentară a învins. Pinioanele fixe au revenit, însă condițiile de trafic nu mai sunt cele de la finele secolului al 19-lea, așa că un plus de îndemânare, pe lângă cea suplimentară de care ziceam, este necesară. Băieții de la Bucharest Fixed demonstrează mai bine ce doresc să spun, chiar dacă nu recomandăm așa ceva în lipsa unei asigurări medicale generoase.
Fixed in Bucharest from qiu on Vimeo.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Claudiu intelege despre ce e vorba. In rest, va dorim plimbari placute prin parc cu casca, cotiere, genunchere, bidoane cu apa, frane, luminite si mai ales cu biciclete de 20 de kg. Nu cred ca as da vreodata cu parul daca n-as incerca mai intai acel lucru.
@Ionut. De ce incerci sa fii nesimtit? De unde sti ca sunt copil si ca sunt frustrat? Era doar raspuns la intrebri anterioare. Get a fixie and then we will talk. No matter how old are you, when you ride a bike, you will always be young and wild and free:P
Si ce ..daca prinzi 55 km/h pe plat?Scoate si ghidonul..poate prinzi 60 (..in panta:)) ..sau incearca sa "prinzi" ambulanta!
Copii teribilisti si frustrati!
Rafi, omule, majoritatea strazilor pe care ne-am dat erau goale. Am facut slalom printre masini oprite la stop. Nu te mai ambala atat. Nu promovam incalcarea legii. Hai sa nu tinem in brate soferii. Sunt fix ultimii pe lista de inocenti.
on: fain edit'u, tare ma tenteaza si pe mine sa incerc o fixie, iar daca imi convine sa o tin ca bicicleta pentru oras. :D
off:Iar pentru cei care zic ca "incalca legea" hai ma serios acuma? daca ar fi sa o luam asa pot sa bag mana in foc ca nici voi nu sunteti Sfinti. Si casca? la cum taie calea unii soferi as zice ca da, ar trebuii, dar altfel daca nu circuli cu viteza nu as vedea casca 100% necesara, ca poate unora nu le este comod cu casca daca ies doar la o plimbare lejera. [si inainte sa inceapa unii, da ma, sunt si biciclisti care incalca regulile, dar nu va suparati cand zic ca soferi sunt mult mai multi, plus ca daca se ajunge ca un instructor auto sa nu dea prioritate si sa faca si hit and run atunci nu va suparati daca zice cineva de soferi ]
E cool sa fii cool. Frana e o siguranta in plus, dar te poti descurca si fara, trebuie doar sa ai incredere in tine si in picioarele tale si viteza de reactie. Eu am fixie, 46-14 raportul, fara straps, dar cu frana. Viteza maxima in oras, 55km/h, pe plat. Pana nu incercati sa fedeti senzatiile pe care le da simplitatea bicicletei, nu mai fiti hateri. O seara faina!
Problema e ca soferii nostrii nu sunt ca ai lor!!
da, mare cacat, de cand e cool sa fii in constient in trafic si sa nu ai frane ?
Intr-o postare anterioara se facea "atac" la reclama cu BMW-ul X5 care sfida legea rutiera; dar baietii astia ce fac?!
Sa nu va fie de mirare daca o sa ii vedeti in trafic. Peste unii era sa dau in seara aceasta, in drum spre casa, ei facand slalom printre masini, intre benzi, fara casca!
In tara asta se simte cel mai bine cat de usor se "copiaza" lucrurile rele!
Pai nu e nici o diferenta... desi trebuie sa recunosti, macar nu mergeau pe contrasens. Una peste alta, nu am vazut acum nici o incalcare flagranta a legii, exceptand poate faptul ca bicicletele nu au frane...