Tură de toamnă la Fundătura Ponorului

Punem biciclete pe maşini şi pornim în ţară, într-o zi de marţi. Sentimentul că pentru câteva zile vom sta departe de calculator și job e tare plăcut. Prima zi ne îndreptăm către poalele Munţilor Şureanu… nişte munţi care acoperă o suprafaţă destul de întinsă.

Ceaţa stă pe creasta Retezatului, astfel că de această dată nu-l vedem, însă jos e soare şi călduţ. În jur de ora prânzului suntem gata să intrăm pe traseul scormonit de Marian prin această zonă. Luăm cu noi frontalele, căci şansele ca ultimii kilometri să-i facem prin întuneric sunt destul de mari, dată fiind ora târzie. Aşadar: pentru a ajunge la punctul de start al circuitul pe care îl vom parcurge, am venit până în judeţul Hunedoara, la intrare în localitatea Ponor.

Asfaltul de prin satul Ponor e numai bun pentru a ne încălzi, căci în curând ne aşteaptă o urcare destul de lungă. Ieşim din sat şi suntem întâmpinaţi de un drum ceva mai îngust, cu asfalt impecabil, dar în acelaşi timp şi o pantă destul de solicitantă pe alocuri. După cum spuneam în povestea aferentă ieşirii din urmă cu câteva zile din Piatra Craiului, acum se pare că e momentul culorilor cele mai puternice din această toamnă. Şi prin aceste locuri pare să se adeverească concluzia trasă mai devreme.

Când asfaltul se termină, pedalăm pe un drum forestier care ne poartă când prin pădure, când pe la marginea ei… oricum ni se arată tare frumos, în această perioadă. Acest drum ne duce pe deasupra peşterii Şura Mare. Peştera se află pe raza Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina.
Trecem pe lângă cariera Ohaba Ponor, ciugulim câte ceva dulce din desagă şi continuăm spre Fundătură, căci urcarea încă nu s-a terminat. Nu mai trece prea mult şi am ajuns la intersecţia către Fundătura Ponorului. Această denumire este dată de către localnici, însă nume adevărat al locului pe care urmează să-l vizităm este: Lunca Ponorului.

În cele ce urmează, legăm bicicletele între ele, le proptim de un gard de sârmă ghimpată şi pornim într-o incursiune către acest loc atât de puţin cunoscut. Caii rămân în aşteptare până ce noi vom face un mini circuit prin Fundătura Ponorului. Pentru început coborâm pe o uliţă ce merge printre câteva case şi colibe de vară, care par mai degrabă abandonate. Jos, în stânga, râul Ponor serpuieşte pe un teren plat, care se aseamănă perfect cu un teren de fotbal, iar apoi dispare sub o stâncă şi iese la suprafaţă din peşterile: Şura Mare, Şura Mică, Cioclovina cu Apă.

Ne găsim un loc în care zăborim puţin pentru o pauză de masă. Apoi ne ridicăm şi ne continuăm plimbarea prin acest loc unic. Oameni nu întâlnim, doar un câine vine la un moment dat către noi lătrând. Proprietarii gospodăriilor şi colibelor de pe aici, se pare că s-au retras către locuri ceva mai accesibile (Fizeşti, ori Cioclovina), aici mai venind doar pe timp de vară. Revenim mai repede la biciclete decât cred că toţi am fi vrut, însă timpul ne presa… era tot mai târziu şi nu eram nici măcar la jumătatea traseului.

Hotărâm să ne asumăm riscul de a pedala puţin şi pe întuneric, aşa că continuăm spre despresiunea Ponorici. Aici trecem pe lângă câteva doline, destul de mari, forme de relief, prezente în zone cu relief carstic. Prin această depresiune vom traversa de mai multe ori apele diverselor izvoare, iar apoi, ca să ne apropiem de întisul şi răsfiratul sat Fizeşti, urcăm și împingem puțin bicicletele pe un drum de calcar.

Când ajungem la primele gospodării din sat, scoatem şi frontalele pentru a ne croi drum prin întunericul ce s-a lăsat. Urmează nişte drumuri înierbate, excelente pentru coborâri în viteză… Pe uliţele din capătul satului Fizeşti auzim tot felul de glume în momentul în care trecem pe lângă vreo 2,3 birturi, cel mai probabil că am fost percepuţi ca nişte extratereştrii apăruţi din neant, pe biciclete.

În următorul sat, Galaţi, vom da de asfalt, apoi ieşim la drumul european şi după ce pedalăm prin Pui, încheiem circuit la maşini. Scurta incursiune la Fundătura Ponorului trebuie repetată cândva, pe îndelete…

Material realizat de Alina Cîrja, fotografii și traseu realizat de Marian Poara și apărut pe blogul Banda Roșie