Nu mi-a plăcut niciodată în mod special cum arată bicicletele full-suspension Santa Cruz, dar am apreciat întotdeauna suspensia VPP, care, reglată corespunzător, pare a fi din altă ligă. În numeroase rânduri am putut s-o testez pe cele mai dificile trasee din Postăvaru, pe diverse modele de Santa Cruz, și de fiecare dată am rămas uimit de cât de eficient lucrează, cum ține bicicleta lipită de sol, cum amortizează săriturile și cât confort poate să ofere. Dar apoi, de fiecare dată când mă dădeam jos de pe bicicletă și mă uitam la ea, realizam că nu pot trece peste aspect. Până acum. Nomad-ul, în noua sa versiune, chiar dacă nu este cea mai frumoasă bicicletă din lume în accepțiunea mea, m-a convins că poți trece cu vederea detaliile legate de design când vine vorba de performanță.
Pe scurt:
Pentru cine este această bicicletă?
Pentru iubitorii de trasee în Bike Park, pentru cele sălbatice și pentru cei dispuși să depună un efort un mic mai mare pentru a urca și a ajunge la acele trasee aflate la altitudine. NU este o bicicletă ușoară chiar dacă are un cadru construit din carbon, iar configurația cu roată de 29 pe față și 27.5 inch pe spate, este potrivită cel mai bine pentru coborâri. Asta nu înseamnă că bicicleta asta nu poate să urce. Poate, dar o face în ritmul ei corelat cu antrenamentul tău.
Ai la dispoziție 170mm de suspensii (suportă chiar și o furcă de 180mm dacă consideri că este necesară), care odată setate corespunzător, te vor duce la vale foarte eficient și în deplin confort. Dacă nu ești neapărat pe latura extremă a traseelor, vei aprecia suspensia și pe traseele mai simple dar cu brake bumps (acele gâlme succesive pe care le poți întâlni pe traseu înaintea virajelor sau în zonele în care se frânează des). Comparativ cu bicicleta mea (cu suspensie spate de 150mm), cu Nomad-ul abia le-am simțit. Apoi toate zonele tehnice au fost mai simplu de trecut datorită suspensiei VPP care a ținut bicicleta lipită de sol acolo unde a fost cazul. În plus, a fost și extrem de stabilă, dar asta și datorită faptului că am avut la dispoziție un cadru L, când M-ul ar fi fost mult mai potrivit. Astfel, fiind ceva mai lungă decât aș fi avut nevoie, bicicleta s-a simțit foarte plantată dar mai puțin jucăușă. Chiar și așa, reach-ul este de peste 450mm și chainstay-ul măsoară 440mm în dimensiunea M, așadar nu vorbim despre valori prea mici. Toate acestea sunt combinate cu un head angle de 63.5 grade (63.8 dacă umblii la flip-chip-ul aflat pe prinderea din spate a amortizorului) fac din Nomad o bicicletă în care te poți încredere cam în orice situație.
Apoi mai sunt detaliile legate de cadru, care este finisat impecabil. Cum bicicleta a venit bucăți în cutie, a trebuit să montez furca, frânele, dropper-ul, ghidonul și altele, iar totul a decurs neașteptat de rapid, deși inițial mi s-a părut că o dureze o eternitate. Cămășile și conductele sunt trase prin cadru (ahem, eu le-am tras – rapid), iar în downtube există un spațiu de stocare a diverselor obiecte, așa cum am văzut deja și la alți producători. Peste acel capac se poate prinde și un suport de bidon, fără ca poziționarea acesta să fie deranjată de top tube. O protecție de mari dimensiuni se află sub bottom bracket și încă una mai mică, sub down tube (ei o numesc shuttle guard, dar depinde de shuttle: la Ciocanu spre exemplu, marginea benei din ARO atinge fix deasupra acelei protecții).
Poziția pe bicicletă este în mod normal centrală, dar acest Nomad fiind mai mare decât măsura mea standard, am stat ușor aplecat pe față, lucru care nu s-ar fi întâmplat pe un M.
Ce echipare are?
Să începem cu amortizoarele: furcă Fox 38 Float Performance și amortizor Rock Shox Super Deluxe Select+. După cum aminteam din introducere acestea au funcționat ireporșabil, iar faptul că nu se află o furcă Kashima pe acest Nomad nu este nicio tragedie. Mi-aș fi dorit poate ca amortizorul să provină și el de la Fox, măcar pentru consistența imaginii.
Altfel, Super Deluxe funcționează foarte bine împreună cu suspensia VPP.
La nivel de frâne nu am avut comentarii, modelul Code R cu 4 pistoane în etriere și discuri de 200mm (Sram HS2) fiind mai mult decât suficiente pentru greutatea mea de 67 de kg. Finisajele poate nu sunt atât de glossy precum cele de pe versiunea RSC a Code-urilor, dar își fac treaba și asta este tot ceea ce contează.
Transmisia Sram GX Eagle cu 12 pinioane, în format 10-50 este de asemenea durabilă și te poți baza pe ea, însă nu am urcat atât de mult cu această bicicletă încât să afirm că m-am folosit de transmisie din plin. În prețul de raft al bicicletei ar fi fost interesant să avem la dispoziție un Sram X0, care nu ar fi modificat semnificativ greutatea bicicletei, însă ar fi fost ceva mai rapid la schimbări și contribuia un pic la pedigree-ul acestei biciclete.
Roțile sunt construite cu butuci DT Swiss și jante RaceFace ARC Offset 30, care s-au dovedit a fi rezistente la lovituri (nu și la zgârieturi) pe parcursul coborârilor din Postăvaru. Combinația de anvelope de la Maxxis este din punctul meu de vedere standardul când vrei să menții contactul cu solul, iar astfel, Assegai-ul de 2.5 cuplat cu Minion DHR II de 2.4 sunt cea mai fericită alegere pentru acest Nomad, mai ales că vorbim de echiparea standard.
Prezentare video
Așadar, în concluzie?
Aceasta ar putea fi următoarea mea bicicletă de Bike Park, inclusiv pentru concursurile de downhill de prin România, dacă desigur aș dispune de acei 28.495 de lei care ar trebui plătiți pentru a intra în posesia ei. Atât de mult mi-a plăcut această bicicletă și dacă nu mă înșel, este și cea mai performantă pe care am testat-o anul acesta (din toate categoriile). Și cu asta am încheiat concluzia.
PLUS: suspensii excelente, finisaje foarte bune, spațiu depozitare în cadru, roți în format MX, foarte capabilă la vale
MINUS: cursa dropper-ului este relativ mică, șaua nu este prea confortabilă
Preț: 28.495 lei (redus de la 33.599 lei)
Greutate: 15.2 kg (fără pedale, dimensiune L)
Distribuitor: StoneFeet.ro
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…