Pedalele Nukeproof Neutron sunt disponibile în două versiuni: cu ax din CrMo și corp din aluminiu, cu ax din titan și corp din aluminiu și cu ax din titan și corp din magneziu. Spre bucuria noastră, am avut la test modelul superior, cu corp din magneziu și cu o greutate mai mică de 300 de grame. Sună incredibil pentru un set de pedale platformă? Iată că celor de la Nukeproof le-au ieșit calculele și au construit o pereche de pedale care cu siguranță nu vor îngreuna prea mult bicicleta ta. Dedicate în special celor care se uită la fiecare gram.
Odată urcat pe noile Neutron MgTi, ce au suferit modificări de ordin estetic pentru 2013, talpa încălțămintei a fost ancorată imediat, fapt datorat și celor 10 pini înalți, ce pot fi oricând înlocuiți sau chiar ajustați în funcție de aderența pe care o aștepți de la pedale.
Față de restul de pedale pe care le-am avut la test până în prezent, acestea Neutron au oferit și cea mai bună aderență. Și nu este vorba doar de pini ci și de suprafața mare a pedalei care oferă o siguranță foarte mare atunci când pedalezi pe trasee dintre cele mai dificle. Reversul medaliei au fost mici zgârieturi pe gambă, atunci când am coborât de pe bicicletă și m-am atins de pedale. Nu vreau să mă gândesc ce ar presupune să te alegi cu o pedală în tibie, dar spre norocul meu, nu a existat nicio situație (pe ud sau uscat) în care talpa să-mi scape de pe pedală. Din nou, mă simt nevoit să laud aderența oferită de pedalele Neutron.
Deși au existat mulți sceptici, care mi-au spus că magneziul din care este realizat corpul pedalei este casant și se va sparge la prima lovitură seriosă, afirmațiile nu s-au probat. Practic, am lovit pedalele de pietre în nenumărate rânduri, iar în afară de vopseaua sărită de pe acestea, nu au existat alte probleme.
Sunt dotate desigur cu câte doi rulmenți pentru o durabilitate mare și au construcție plată, ceea ce le face nu doar mai arătoase ci și mai practice.
Pe scurt, un set de pedale recomandat pentru toate laturile extreme ale mountainbiking-ului sau pentru cei care vor un set de pedale platformă foarte ușoare, care să ofere o aderență excelentă. Prețul nu este deloc mic, cei 869 de lei pe care va trebui să-i plătești pentru a intra în posesia lor, vor atenta cu siguranță la pușculița ta. Versiunea cu corp din aluminiu și ax din CrMo este oferită pentru 261 de lei, pe când cea cu corp din aluminiu și ax din titan, costă 658 de lei.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Ce pantofi se recomanda pentru astfel de pedale?