După ce am avut contact cu diferite biciclete Nakita cu prețuri foarte speciale, acestea făcând parte din colecțiile anilor trecuți, iată că am avut la dispoziție un hardtail, cu roți de 27.5 inch, din seria acestui an. Este vorba despre modelul Spider 9.5, cu un preț de achiziție de 6.475 de lei, o idee mai mare sau similar decât cel al unor concurenți principali. Am dorit să vedem ce fel de trasee sunt pe placul noului Spider și dacă ceea ce oferă se poate potrivi cerințelor unui iubitor de curse de Cross Country sau maraton.
Cadru/Pe traseu
Cadrul lui Nakita Spider este adus la zi: cabluri trase prin interior, bottom bracket PressFit, prindere direct mount pentru schimbătorul de foi cu un seat-tube special aplatizat în acea zonă, headtube conic și urechi solide. Din păcate însă, austriecii au rămas la standardul QR9, cel clasic cu cheiță, ceea ce în cazul altor producători a fost înlocuit cu axul de 12mm, care se înfiletează direct în urechea cadrului.
Este o bicicletă agilă, caracter conferit de unghiul de 71 de grade al headtube-ului, în strânsă legătură cu o pipă ceva mai scurtă, de 90 de mm și ghidonul care are o lățime de 690mm. Astfel, bicicleta este foarte manevrabilă și răspunde foarte bine la schimbările de direcție. Pe pasajele foarte abrupte însă, unghiul destul de drept te va forța să muți centrul de greutate mai spre spatele bicicletei pentru a evita o rostogolire peste ghidon. Pe urcări, seat tube-ul este poziționat corect la 73 de grade și oferă o poziție numai bună. Niciun experiment deci la acest capitol, Nakita urmând geometria clasică.
Greutatea cadrului nu este tocmai mică: 2.1 kg este o valoare peste media din acest segment, iar Nakita este o bicicletă high-end, privită prin perspectiva echipării. Rigiditatea de 94.4 nu scoate cadrul din peisaj, însă se înscrie în medie.
Cadrul nu vine cu vreo invoație importantă, se înscrie în valorile medii ale clasei și din păcate nu oferă o prindere cu ax de 10/12mm pentru roata din spate, ceea ce-l face mai puțin rigid și-l poziționează undeva mai în spate față de unii concurenți. Două prinderi de bidon se află la bord, iar la capitolul finisaje nu există comentarii negative.
Echipare
High-end înseamnă că vei beneficia de unele dintre cele mai bune componente disponibile. O să încep cu sistemul de transmisie, compus din schimbătoare Shimano XT (pinioane, fără Shadow Plus) și Shimano Deore (foi) și un angrenaj Shimano XT, cu o greutate de 780 de grame. Cele 10 pinioane sunt acționate rapid cu ajutorul manetelor Shimano și a schimbătorului care lucrează rapid, iar împreună cu cele 3 foi îți oferă toate raporatele din lume pentru a aborda orice fel de traseu.
Furca Rock Shox Reba cu o cursă de 100mm și cartuș de aer lucrează foarte sensibil, oferă mult confort, însă din păcate, după tura mai lungă pe care am parcurs-o simeringul de pe brațul stâng a ieșit cu totul. Un lucru greu de acceptat la o bicicletă din această clasă. Soluția este înlocuirea acestuia, pe garanție, evident. Furca are o comandă pentru Lock-Out pe ghidon și de asemenea, reglajul vitezei de revenire.
Roțile sunt construite din piese de calitate, mid-level: ai la dispoziție butuci Shimano Deore cu conuri și bile, jante SunRingle Inferno 25 (această cifră marcând lățimea lor) și anvelope Continental X-King, în versiunea mai ieftină. Acestea au o greutate decentă de 4.76 kg, deși se putea atinge și o valoare mai mică.
Frânele provin de la Shimano, modelul M506, cu discuri de 180mm. Sunt hidraulice și potente pe orice traseu de Cross Country, iar modulația și lever feel-ul sunt absolut în ordine.
Concluzie
Cu o greutate totală de 12.42 kg, fără pedale, Nakita Spider 9.5 nu se numără printre cele mai ușoare biciclete din clasa sa. Este sportivă și te ține în priză pe traseu, reușind să ofere o agilitate de invidiat, însă prinderea roții cu QR9 și faptul că simering-ul de la furca Rock Shox Reba a ieșit pe parcursul turei de test, o costă puncte importante. O bicicletă ideală pentru concursuri de Cross Country și maraton.
Date relevante
Greutate totală: 12.42 kg
Greutate cadru: 2,082 grame
Greutate roți*: 3.764 grame
Greutate furcă: 1.585 grame
Lățime ghidon: 690 mm
Greutate angrenaj: 761 grame (cu 3 foi) + 80 grame BB-ul PressFit
Rigiditate headtube: 94.4 Nm/grad
STW**: 44.9 Nm/grad/kg
*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia
Pentru: Cross Country
Pe urcări: 7.5/10
Pe coborâri: 8.5/10
Galerie foto:
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…