După ce anul trecut am avut ocazia să testăm Merida Matts 20-MD, anul acesta am făcut un mic pas înainte și am trecut la următorul model, Matts 40D. Diferența dintre cele două modele este în prezent destul de mare, dat fiind faptul că cei de la Merida au schimbat cadrele pentru seria de biciclete entry-level. În plus, echiparea lui 40-D este ceva mai bogată decât cea a modelului mai jos plasat în gamă. Care sunt însă capacitățile acestei biciclete dată fiind configurație cu componente mai bune?
Cadrul/Pe traseu
Cu cele 14.26 de kg ale sale, cu tot cu pedale, Matts 40-D nu poate fi numită o bicicletă ușoară. Iar greutatea se face resimțită pe traseu, inevitabil. Bicicleta a fost concepută pentru plimbările recreaționale și trebuie considerată ca atare. În principiu, traseele mai dificile nu îi vor face prea mare plăcere, în special dacă vina vorba de coborâri abrupte sau de urcări susținute. Sistemul de transmisie 3×8 cu pinionul mare de 32 de dinți și foaia mică de 24 de dinți nu sunt chiar optimizare pentru urcări susținute, dat fiind faptul că aici ar fi fost de preferat un pinion de 34/36 de dinți conectat la o foaie cu 22 de dinți, în special datorită faptului că această bicicletă se adresează începătorilor.
În ceea ce privește manevrabilitatea, bicicleta este suficient de agilă încât să poți aborda virajele rapid, pe porțiunile tehnice cu grad mic de înclinație. Un ghidon mai lat decât cel instalat stock (620 mm), va duce la un control și mai bun al bicicletei, deci poți lua acest upgrade în vedere pentru viitorul apropiat. Poziția pe bicicletă este un confortabilă, așa cum ne așteptam de la acest segment, nu foarte aplecată pe față și care nu-ți va obosi mâinile prea repede.
În ceea ce privește rigiditatea cadrului, valoarea de 97.2 Nm/grad nu-l plasează în fruntea clasamentului, în schimb greutatea cadrului o face: cu cele 1.9 kg ale sale, Matts 40-D este depășit doar de RAM HT Two. Prin comparație, cadrul lui Ghost SE 2000 cântărește 2.281 de grame, cu 360 de grame mai mult. Revenind la rigiditatea headtube-ului, aceasta are o valoare mai mică și datorită faptului că țeava superioară și cea inferioară nu sunt sudate una într-alta, ci sunt sudate separat de headtube. Această construcție permite hidroformarea țevii inferioare și scoaterea acesteia în evidență, oferind bicicletei un aspect mai plăcut.
Finisajele sunt bune pentru acest acest nivel de preț, dar acesta este un capitol la care majoritatea producătorilor se conformează. Vopseaua este de calitate, lăcuită, sudurile se încadrează în standarde, iar cablurile sunt trase pe sub țeava superioară, astfel încât să nu incomodeze prea mult. Poți prinde pe cadru două bidoane sau chiar și un portbagaj, ceea ce este absolut în regulă.
Echipare
O să încep prin a-mi exprima nemulțumirea față de furca Suntour XCT, dotată cu Lock-Out. Compresia este ceva mai lină ca la modelul anterior, însă la capitolul revenire, cei de la Suntour nu au rezolvat încă problema care domină acest model de furcă de ani buni. Un zgomot și o bătaie sunt percepute dacă comprimi furca, apoi o lași să se destindă rapid. Nu este o problemă de fabricație, ci pur și simplu nu există un opritor care să amortizeze zgomotoul produs. Cei 100 mm de cursă sunt suficienți pentru a nu te zdruncina sănătos atunci când pedalezi pe traseu denivelat, însă rafinamentul lipsește cu desăvârșire.
Unul din punctele forte ale bicicletei și un avantaj clar peste modelul 20-MD, sunt frânele pe disc hidraulice Tektro HDC-300. Prestațiile nu sunt impresionante, dar cu certitudine mai bune ca alte modele Tektro mecanice. Am fi preferat cu toate acestea un disc de 180 de mm instalat pe roata din față, pentru putere suplimentară de frânare.
Sistemul de transmisie este alcătuit dintr-un schimbător Shimano Alivio, model 2008, un schimbător de foi Shimano M190 din gama Non Series, o casetă de 8 pinioane în formatul 11-32 de dinți și un angrenaj Shimano M131, în configurația 42-32-24 de dinți pentru cele trei foi. Manetele ST EF51 nu sunt prevăzută cu funcția 2 Way Release. Chiar dacă sistemul de transmisie nu oferă prea multă vitalitate, este clar că e orientat către plimbările recreaționale și că nu suportă abuzuri.
Dacă roțile dotate cu componente entry-level par solide, la fel se poate spune și despre anvelope: 845 de grame cântărește o anvelopă marca Merida, model Race și garantează faptul că se va toci greu dar și că o pană este relativ improbabilă. Nu oferă o viteză de rulare prea mare și în ciuda crampoanelor proeminente pe laterale, roțile au derapat pe porțiuni mai inclinate de teren și în unele viraje. Și tot la capitolul componente grele, trebuie menționat angrenajul Shimano M131, cu o greutate de 952 de grame, alături de Bottom Bracketul RPM ce cântărește nu mai puțin de 310 grame.
Concluzie
Merida Matts 40-D reprezintă o alternativă interesantă în segmentul bicicletelor recreaționale, fără a ieși cu ceva anume în evidență, dar este destul de clar că traseele de munte mai dificile nu sunt specialitatea acesteia. La fel ca orice altă bicicletă entry-level din acest segment, te va purta eficient pe cărările de munte atât timp cât nu ai de urcat porțiuni foarte lungi sau ai de coborât prin pasaje tehnice sau cu denivelări pronunțate.
Am fi preferat ce-i drept o casetă cu 9 pinioane și eventual un angrenaj cu un BB ceva mai ușor, însă acestea și alte lipsuri, sunt cumva compensate de cadrul foarte ușor și de frânele hidraulice. Deși această bicicletă reprezintă un punct bun de pornire, va necesita ceva investiții pentru a-i mai scădea din greutate și pentru a-i mai crește din performanțe. Iar cel mai simplu, este să începi direct cu anvelopele, care cântăresc împreună aproape 1.7 kg.
Date relevante
Greutate totală: 14.26 kg (cu pedale, din care pedalele 378 grame)
Greutate cadru: 1.921 grame
Greutate roți*: 4.892 grame
Greutate furcă: 2.544 grame
Lățime ghidon: 620 mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 1.262 grame
Rigiditate headtube: 97.2 Nm/grad
STW**: 50.5
*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia
Galerie foto:
Video:
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Salut!
Ce recomandati intre Merida Matts 40 D 2013 si Kona Lana'i 2013?