DHS Terrana 2727 (2015)

După un succes important obținut cu gama de biciclete Devron, cei de la DHS au reîmporspătat și bicicletele sub brand-ul deja cunoscut, aducându-le cu tehnologia la zi. DHS-urile vor rămâne însă gama low-end, iar prețurile reflectă acest lucru. Deși nu există o filosofie dezvoltată și prezentată de către companie în acest sens, eu îți pot spune că aceste biciclete au rămas să ducă luptă în segmentul bicicletelor de sub 1.500 de lei, un segment unde concurența este acerbă. Evident că cei pasionați de biciclete de top nu cunosc acest lucru, însă nu trebuie să uităm că majoritatea bicicletelor vândute în România costă sub suma mai sus menționată. Așadar, este noul DHS Terrana o bicicletă a poporului? Sau merită să pui mai mulți bani deoparte și să alegi un Devron?

Cadru/Pe traseu

De la ultimul DHS testat, respectiv Impulse, diferențele sunt destul de mari. Desigur, și diferența de preț este și ea mare între cele două modele, căci multe s-au schimbat între timp, dar surprinzător este însă faptul că bicicleta a luat în greutate, cel mai probabil datorită roților mai mari. Nu voi continua însă acest articol comparând cu ceea ce oferea DHS-ul în urmă cu 5 ani, ci voi face o trecere în revistă a avantajelor și a dezavantajelor oferită de această bicicletă.

Pentru segmentul de preț în care se încadrează, și anume cu un cost de achiziționare de 1.450 de lei, bicicleta este decent echipată pentru ture recreaționale. Poate că este o idee mai scumpă decât modelul 500 al celor de la Rockrider, însă oferă un set de frâne hidraulice pe disc de la Shimano, o furcă cu o cursă ceva mai mare și roți în noul format. Pe de altă parte, primul Devron din gamă de luat în seamă, costă cu 600 de lei mai mult, așadar nu face obiectul comparației noastre.

Poziția pe bicicletă este aplecată pe față, o poziție care n-ar putea fi potrivită pentru toți începătorii, cu atât mai mult cu cât manșoanele bicicletei sunt destul de dure și oferă puțin confort. O pipă ceva mai scurtă cu un rise mai mare rezolvă această problemă, în cazul în care dorești s-o achiziționezi și să rezolvi problema. Bicicleta este altfel suficient de stabilă și-ți permite să abordezi virajele în viteză, însă nu trebuie să uităm că vorbim despre un produs echipat cu componente entry-level, așadar abuzurile nu sunt specialitatea acestei biciclete. Unghiul headtube-ului este destul de strâns, ceea ce imprimă agilitate direcției, dar nu este un punct cheie al specificațiilor. Ghidonul este suficient de lat pentru segment, de 670mm.

Dacă vrei să pleci în ture mai lungi, Terrana oferă o prindere pentru bidonul de lichide și în general, un cadru foarte solid. Este bine sudat, are o protecție suplimentară sub downtube, cântărește 2.04 kg și surprinzător, are o rigiditate cu o valoare bună pentru segment: 93.7 Nm/grad și un raport STW de 45.9 Nm/grad/kg, devasând și la acest capitol concurentul francez.

Echipare

Pentru suma pe care o vei plăti pentru această bicicletă, va trebui să te mulțumești cu un sistem de transmisie 3×8, compus dintr-un angrenaj Suntour XCT, cu o greutate de 982 de grame și schimbătoare de Shimano Altus nu tocmai rapide conectate la un set de manete M310 cu display. După cum menționat, nu poate fi vorba de rapiditate sau silențiozitate maximă la schimbări, însă prespunând că vei folosi bicicleta prin parc sau poteci lejere de munte, unde nimeni nu te grăbește, atunci n-ar trebui să fie o prea mare bătaie de cap. Rapoartele sunt de asemenea suficiente pentru deplasări cu o medie de 26 km/h, oferit de foaia mare cu 42 de dinți și pinionul mic cu 11 dinți.

Frânele provin de la Shimano, modelul M396, care din păcate sunt livrate cu discuri de 160mm (de preferat 180mm pe față), dar care din fericire sunt hidraulice, prestând astfel mai bine decât cele mecanice instalate pe concurență. Și aici este loc de upgrade, căci un disc de 180mm n-o să-ți scoată prea mulți bani din buzunar.

Furca provine de asemenea de la Suntour, asemenea angrenajului făcând parte din aceeași gamă XCT. Oferă o cursă de 100mm, suficientă pentru a alina din durerile din palmă la trecerea peste rădăcini sau gropi, dar de finețe nu poate fi vorba. Modelul instalat pe bicicleta de test avea un arc suficient de moale încât să se potrivească greutății mele de 70 de kg.

Roțile, alături de cadru, bănuiesc că vor fi cele mai solide în decursul timpului. Jantele duble sunt înalte (dar nu capsate), iar butucii Quando (un brand de care personal nu am auzit) rulează foarte fin. De asemenea, anvelope sunt furnizate de Kenda, în dimensiunea 2.1 și chiar dacă sunt grele, oferă o viteză bună de rulare.

Concluzie

Oferta celor de la DHS este foarte tentantă privind echiparea, însă poziția pe bicicletă mai poate suporta modificări, în situația în care dorești să stai mai comod. Poate că un ghidon cu backsweep ar mai fi rezolvat din problemă, însă acesta este drept și manșoanele foarte rigidite. Cadrul are o rigiditate bună deci suportă și persoane cu greutate, iar aspectul acestuia foarte în regulă, deși este un capitol subiectiv. Poate fi o bicicletă a poporului, așa cum sugeram în introducere, dar pentru a-și adjudeca titlul fără probleme, un preț mai mic ar fi fost și mai potrivit (în curând se apropie perioadele de reduceri, oricum).

Terrana este o bicicletă pentru plimbări în parc, pentru drumurile de pădure sau pentru escapade lejere la munte de weekend, însă dacă te gândești să participi la competiții, este cazul să te uiți la modele mai sus plasate în gamă. Și doar în acest caz, Devron-ul este răspunsul, asta ca să lămuresc și întrebarea cu care am început acest articol.

Date relevante

Greutate totală: 15.42 kg
Greutate cadru: 2.041 grame
Greutate roți*: 5.663 grame
Greutate furcă: 2.881 grame
Lățime ghidon: 670 mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 1.322 grame
Rigiditate headtube: 93.7 Nm/grad
STW**: 45.9

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Pentru: Recreațional
Pe urcări: 4/10
Pe coborâri: 6/10

Galerie foto:

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Salut,
    Detin aceasta bicicleta de 3 ani si am realizat ca ar fi bine sa schimb pipa, lucru mentionat si in acest review.
    "O pipă ceva mai scurtă cu un rise mai mare rezolvă această problemă"
    Bicicleta mea este echipata cu o pipa de 90mm daca nu ma insel, ce dimensiune ar fi buna dar nu prea scurta? Ma gandeam la 60mm.
    Multumesc.

  • Salut,
    Am aceasta bicicleta pe alb, de 2 ani si am achizitionat-o la un pret foarte bun la doar 1.099, si sunt foarte multumit de ea mai putin de mansoanele tari, felicitari pentru review.

  • Ignorati va rog mesajul meu de mai sus, cel cu investitia de 783 lei.

    Am luat pana la urma o caseta cu 9 viteze 12 - 36 T + lant , schimbator si cablu. Acum am intrebarea -
    Cum vi s-ar parea sa-i pun si un angrenaj 24-36-48?

    MULTUMESC!

  • Home / Produse / Piese / Pinioane / SHIMANO ALIVIO CS-HG400-9 9 PINIOANE CASETA

    Cod produs Stoc Optiune Pret cu TVA(Lei) Cos
    ICSHG4009236 La Comanda Dinti 12-36 102,00 LEI

    Angrenaj: - 469 LEI

    http://www.bikexpert.ro/angrenaje_18/angrenaj-shimano-deore-fc-m545-ax-hollowtech-2x9v_5788_189098.aspx

    Lant: - 81 LEI
    http://www.bikexpert.ro/lanturi_27/lant-shimano-xt-cn-hg93-9v_5788_6529.aspx

    Schimbator; - 131 LEI
    http://www.bikexpert.ro/schimbatoare-pinioane_31/schimbator-shimano-acera-rd-m3000-9-pinioane_5788_189257.aspx

    102+ 469 + 81+ 131 = 783 LEI ( asta ar fi investitita maxima ce armerita intr-o astfel de bicicleta?)

    Ce parere aveti?

    • Încearcă să eviți raportul de 1:1, deși în cazul de față, n-o să mergi niciodată pe foaia mare de 36 și pe pinionul mare de 36, căci lanțul va sta în X și va avea astfel o durată de viață scurtă. De ce nu iei un angrenaj cu o foaie mică de 22 sau de 24?

  • Multumesc frumos.
    Dar la o caseta de pinioane 11-36 ( 10 viteze) tot un angrenaj de 26-36 ar fi ideal? Sau va rog frumos sa-mi recomandati care. Ma refer tot pentru aceasta bicicleta.

    PROMIT SOLEMN CA-I ULTIMA OARA CAND VA MAI STRESEZ. ::)))

    MULTUMESC ANTICIPAT!

  • Salut.
    Scuze ca deranjez din nou. Dar mai am o intrebare;
    - Daca as pune pe aceasta bicicleta o caseta de pinioane 11-34 ( ea are 11-32) si un angrenaj 34-50 ( ea are 22-32-42) , S-AR SIMTI VREO DIFERENTA PE CATARARI SAU LA VITEZA???

    VA MULTUMESC!

    • Cu siguranță se va simți o diferență. Calculează raportul. Foaia de 22 cu 32 oferă un raport de 0.68 pe când foaia de 34 cu pinionul de 34 oferă un raport de 1, unul de evitat de altfel. Dacă nu ești obișnuit cu pedalatul din greu la deal, îți recomand un angrenaj 26-36. Astfel, obții un raport de 0.76 pe foaie mică - pinion mare, o idee mai greu decât configurația actuală.

  • Am aceasta bicicleta si sunt multumit de ea, fiind primul meu MB. Pana acum am descoperit un singur minus: mansoanele tari, dar compensez cu manusi.

    • Merita in masura in care nu se investeste in piese mult mai valoroase decat cadrul. Probabil mai mult de un Shimano Acera sau poate un Alivio nu merita pus pe cadrul acesta.

  • Salut.
    Baieti, sincere felicitari pentru comentariile si analizele pe care le faceti ( ma refer la voi cei de la freerider.ro).
    Am in schimb o intrebare legata de aceasta bicicleta - pe care o detin -
    http://www.dhsbike.ro/produs/terrana-275/terrana-275/3038.html -
    si anume:

    Credeti ca as putea sa ii pun pe spate 10 pinioane?
    Daca da va rog frumos cateva mentiuni ce anume s-ar potrivi cel mai bine si ce ar mai trebui schimbat pe langa pinioane si lant ( care clar ar trebui mai subtire).

    VA MULTUMESC!

    • Da, se pot pune 10 pinioane dar trebuie schimbat lantul, schimbatorul spate si manetele de schimbare a vitezelor, deci investitia este destul de mare - schimbatoarele de 10 viteze au alta tragere de cablu decat cele pe 8. Este posibil sa fie nevoie si de schimbarea angrenajului si a schimbatorului fata!

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma