Kross Classico II face parte din categoria bicicletelor de oraș care oferă confort și versatilitate la utilizare. Versatilitate pentru că poate fi folosită atât de bărbați cât și de femei, pentru mersul la serviciu, la cumpărături sau la plimbare în oraș sau parc.
Versatilitatea continuă și când vorbim de dotări întrucât bicicleta dispune de coș de nuiele în față și portbagaj în spate. Folosindu-le pe amândouă, bicicleta poate transporta o greutate apreciabilă, spre exemplu de la piață spre casă. Coșulețul dispune de sistem rapid de scoatere pentru a nu fi furat atunci când lași bicicleta nesupravegheată puțin timp.
Bicicleta are o geometrie „clasică” desigur, ideală pentru pedalatul în oraș. Ciclistul, sau în cazul de față ciclista întrucât Classico oferă un cadru de damă, are o poziție dreaptă, confortabilă și care nu pune presiune pe spate. Confortul este subliniat mai departe de șaua Velo cu arcuri care atenuează denivelările drumului. În plus imitația de piele maro oferă bicicletei un aspect elegant și foarte plăcut.
Eleganța este accentuată mai departe prin manșoanele, tot maro și tot imitație din piele, și nu în ultimul rând prin anvelopele a căror culoare se asortează cu imaginea generală a bicicletei.
Ne-a plăcut faptul că bicicleta este într-adevăr optimizată pentru doamne și domnișoare întrucât aripa spate oferă protecție specială în așa fel încât rochia doamnelor să nu intre la spițe. Protecție suplimentară avem și când vine vorba de lanț. Acesta este echipat cu protecție pentru a nu ne murdări pantalonii de serviciu sau cei eleganți dacă suntem în drum spre teatru. Da, se poate merge și pe bicicletă la teatru 🙂
Protecție avem și pe ploaie din partea aripilor, sau dacă autoritățile locale au decis să ude puțin asfaltul. Desigur era normal ca o bicicletă de oraș, de mers la cumpărături, să fie echipată cu aripi. Totuși se mai întâmplă ca acest detaliu să fie uitat la bicicletele altor producători. Aripile merg foarte bine cu restul bicicletei și protejează complet întrucât cea spate acoperă 50% din roată, iar cea față o pătrime.
Fiind destinată pedalatului în oraș bicicleta este echipată din start cu lumini față-spate și dinam. Este drept că nu dispune de dinam „modern” integrat în butucul spate ci vorbim aici de dinam clasic. Partea bună este însă că prețul bicicletei este mai mic mulțumită lipsei acestei opțiuni.
Noua Kross Classico II este dotată din start cam cu „de toate”, nemaifiind nevoie să investești ulterior în prea multe accesorii. Mă refer aici la faptul că bicicleta dispune inclusiv de cric. Pe de altă parte nu avem antifurt integrat, așa cum obișnuim să vedem pe bicicletele olandeze. Așadar lacătul de bicicletă trebuie să fie în capul listei tale de cumpărături.
Transmisia bicicletei este modernă. E vorba de schimbător Shimano Nexus cu 3 viteze poziționat în butucul spate. Cele 3 viteze le-am găsit potrivite și suficiente pentru a acoperi toate nevoile urbane: viteză mică dacă mergi încet pe trotuar când cauți restaurantul, viteză medie pe care am folosit-o cel mai mult la deplasările zilnice și viteza a 3a, cea mai rapidă, utilă când te grăbești. În treapta a 3a am măsurat și viteze de 30 kmh, cu care poți ajunge în orice colț al orașului într-un timp destul de scurt.
Anvelopele nu ies în evidență cu nimic însă profilul este clasic de oraș. Acest lucru s-a confirmat și prin aderența excelentă pe asfalt uscat și aderența decentă pe care am avut-o după ploaie. Classico II este echipata cu anvelope de 26 inch.
Cadrul bicicletei este din oțel. Poate de aici greutatea mai mare a bicicletei. Vorbim de 18,92 kg măsurate de noi. Este o greutate destul de mare dacă ținem cont că vorbim despre o bicicletă de damă. Pe de altă parte la pedalatul în oraș nu contează atât de mult greutatea mare decât dacă trebuie să urci bicicleta câteva trepte sau în lift. Totuși prețul destul de mic al bicicletei nu putea să acomodeze un cadru de aluminiu care ar fi scăzut greutatea. Calitatea generală a bicicletei este foarte bună. Desigur se mai vad mici scăpări la sudurile cadrului însă nimic care sa afecteze structura bicicletei.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…