Un sfert de veac de sisteme de prindere Shimano

În 1990 Shimano prezenta pedalele M737 și pantofii M100 care făceau parte din sistemul integrat Shimano Pedaling Dynamics sau, după cum s-a propagat denumirea, SPD. Și cum anul acesta se împlinesc 25 de ani de la momentul de răscruce, producătorul nipon marchează momentul printr-o serie de produse speciale, în ediție limitată.

Noii pantofi M163-G

Toți anii care au trecut peste SPD au adus multe inovații, îmbunătățiri și dezvoltări, cele mai importante fiind reducerea greutății, modificarea suprafeței pedalei pentru a împiedica noroiul să adere și rafinarea mecanismului de prindere astfel încât să devină și mai fiabil. Pe deasupra, gama de pedale s-a dezvoltat atât de mult, încât în momentul de față există modele dedicate tuturor categoriilor de bicicliști, de la navetiști la sportivi profesioniști.

Concomitent cu pedalele au evoluat și pantofii, iar printre contribuțiile aduse de Shimano acestei piese de echipament se numără sistemul de prindere cu clicheți și talpa de carbon. La fel de important, pantofii japonezilor pot fi personalizați pentru a se mula după picioarele fiecărui sportiv, grație unor tehnologii precum Custom-Fit, Dynalast și Torbal. Totuși, în tot acest iureș de înnoire și progres, un lucru nu s-a schimbat și anume plăcuța de prindere, care este atașată pantofilor.

Acum a venit momentul de a se aduce un omagiu acelor prime pedale și primi pantofi, M737 și M100 respectiv, așa că Shimano lansează pedalele PD-M530C și pantofii SH-M163G, care au ca specialitate XC-ul, fiind dotate cu tehnologii speciale în acest sens. Produsele vor apărea pe piață în primăvara acestui an, la o dată și la un preț neprecizate de companie, însă știm despre pedale că vor cântări 455 de grame, în timp ce pantofii vor fi disponibili în mărimi de la 38 la 48, cântărind 728 de grame pentru mărimea 40.

Primii pantofi pentru mountain bike produși de Shimano

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma