Categorii: EvenimenteNoutati

Turul caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă” pornește joi la drum

ASR Principele Nicolae al României va pedala peste 1.000 de kilometri alături de fostul campion național la ciclism, Alex Ciocan, și importanți oameni de afaceri din țară, în beneficiul proiectelor inițiate de Asociația Curtea Veche pentru promovarea lecturii la nivel național. Toate fondurile strânse vor fi direcționate pentru donații de carte în mediile defavorizate și oricine dorește să susțină inițiativa poate contribui cu o donație pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta.

Evenimentul a fost prezentat în mod oficial astăzi, 20 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă la București, la care au participat sponsorii acestui eveniment, cei implicați, dar și cei care vor duce greul – adică oamenii care vor pedala. Astfel, alocuțiunile au fost deschise de către Vlad Ionescu, directorul de marketing al BDT Ford, după care Iren Arsene, președintele Asociației Curtea Veche, a preluat cuvântul. „Din păcate, analfabetismul funcțional este o problemă importantă în România contemporană, afectând circa 53% din populație. Nu e de-ajuns să citești, trebuie să și înțelegi ce citești, iar pentru asta trebuie mult exerciți și noi tocmai asta dorim – să încurajăm lectura”, a declarat Arsene.”Anul trecut, Asociația Curtea Veche a donat circa 15.000 de cărți, a creat mai multe cluburi de lectură, pentru a cultiva această activitate, dar și pentru a crește piața cărților din România. Sperăm ca acțiunea care va debuta peste câteva zile să impulsioneze mai departe faptele de până acum”, adaugă aceasta.

Principele Nicolae, sosit pe bicicletă la eveniment, a abordat cuvântarea într-o manieră sinceră. „Nu am parcurs niciodată atâția kilometri pe bicicletă și încă nu mi-am dat seama cum voi duce aventura la bun sfârșit, dar orice mi se va întâmpla o voi încheia cu succes”, spune Alteța Sa. Întrebat de ce tocmai un tur ciclist pentru lectură, Principele a indicat spre aspectul multilateral al inițiativei. „Problema cu cititorii prea puțini din România, din păcate, nu e singura. Un procent de 60% dintre români nu practică sport. România e pe locul al treilea în Europa ca procent de populație obeză. Lipsesc activități care să aducă comunitățile împreună. De aceea am ales un tur ciclist de la un capăt la altul al țării, pentru că străbatem România, ajungem lângă cei care vor primi donațiile strânse pe parcurs, îi putem vedea, putem vorbi cu ei și îi invităm la mișcare. Putem face atât de multe lucruri bune dintr-o dată!”.

Turul ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă” este un eveniment unic în România, se va desfășura în perioada 23 aprilie – 3 mai și va traversa 13 județe în 9 zile, din Sighetu Marmației până în Constanța. Toți cei care doresc să participe la eveniment sunt invitați să se alăture gratuit, pe bicicletă, de la intrarea în orașele parcurse pe traseu până la punctele de intâmpinare a plutonului de cicliști, conform programului:

  • Sighetu Marmației

Plecare: joi, 23 aprilie, ora 9.00, str. Corneliu Coposu

  • Dej

Sosire: joi, 23 aprilie, ora 18.30, intrare dinspre Urișor până la Str. Bobâlna (Parcul Mic)

Plecare: vineri, 24 aprilie, ora 10.30, Str. Bobâlna (Parcul Mic)

  • Cluj Napoca

Sosire: vineri, 24 aprilie, ora 13.00, intrare dinspre Someșeni până la Str. Cardinal Iuliu Hossu (Parcul Central “Simion Bărnuțiu”)

Plecare: sâmbătă, 25 aprilie, ora 11.00, Str. Cardinal Iuliu Hossu (Parcul Central “Simion Bărnuțiu”)

  • Alba Iulia

Sosire: sâmbătă, 25 aprilie, ora 17.00, intrare dinspre Barăbenț până la Str. Muzeului – Sala Unirii (Cetatea Alba Carolina)

Plecare: duminică, 26 aprilie, ora 10.30, Str. Muzeului – Sala Unirii (Cetatea Alba Carolina)

  • Sibiu

Sosire: duminică, 26 aprilie, ora 13.30, intrare dinspre Turnișor până la str. Piața Mare

Plecare: marți, 28 aprilie, ora 9.00, str. Piața Mare

  • Brașov

Sosire: marți, 28 aprilie, ora 18.00, intrare dinspre Ghimbav până la Piața Sfatului

Plecare: miercuri, 29 aprilie, ora 10.30, Piața Sfatului

  • Sinaia

Sosire: miercuri, 29 aprilie, ora 13.00, intrare dinspre Poiana Țapului până la Blvd. Carol I nr. 47 (Primăria Sinaia)

Plecare: joi, 30 aprilie, ora 11.00, str. Aleea Peleșului nr. 2 (Castelul Peleș)

  • București

Sosire: joi, 30 aprilie, ora 18.00, întrare dinspre Otopeni până la Piața Charles de Gaulle (Parc Herăstrău)

Plecare: sâmbătă, 2 mai, ora 11.00, Parcul Biruinței nr. 98 DN3 (Parcare Exporom)

  • Călărași

Sosire: sâmbătă, 2 mai, ora 18.00, intrare dinspre Cuza Vodă până la Str. București, nr. 130 (Statuia Regelui Carol I)

Plecare: duminică, 3 mai, ora 9.00, Str. București, nr. 130 (Statuia Regelui Carol I)

  • Constanța

Sosire: duminică, 3 mai, ora 19.00, intrare dinspre Valul lui Traian până la Blvd. Regina Elisabeta (Cazino / Faleză)

*orele de plecare/sosire sunt aproximative și depind de viteza cicliștilor în condiții meteo favorabile; pot apărea întârzieri

Cei care nu practică acest sport și doresc să se implice, pot accesa profilurile de fundraising ale bicicliștilor create pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta și susține cauza cu o donație online. Fiecare sumă donată ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul național de lectură “Cărțile copilăriei”, prin care Asociația Curtea Veche realizează donații de carte și creează cluburi de lectură în comunități din medii defavorizate.

Mai multe detalii despre Asociația Curtea Veche, aflată Sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Nicolae al României, și turul ciclist caritabil “Cărțile copilăriei pe bicicletă” puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta și Facebook.com/AsociaţiaCurteaVeche.

Sponsori: DHS, Devron, Carrefour, BCR, Farmec, PricewaterhouseCoopers, Herlitz România, Pelikan, Azomureș

Parteneri: BDT Ford, BDT Rent, Ford, Scorseze Ambulanță, Bizza, Aventuria, Isostar, La Fântâna, Publicitate de la A la Z, Garmin

Parteneri media: Digi 24, Prodocens Media, Elevate, Kooperativa 2.0, Freerider.ro, ȘtiriONG.ro, Urbankid.ro, SuntPărinte.ro

Eveniment promovat de Itsy Bitsy

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma