Și ne-am strâns din nou cu miile…

Astăzi, văzând atâtea mii de bicicliști în jurul meu, mă gândeam la ceea ce s-a întâmplat la Budapesta: marșurile pentru promovarea bicicletei s-au oprit pentru că nu mai erau necesare. Șoferii, dar și autoritățile, învățaseră lecția. În București acel moment pare a fi încă foarte departe, dar să fim serioși, marșul organizat de Optar are deja iz de tradiție și nu cred că mi-aș dori vreodată să nu mai existe. Ceea ce mi-aș dori cu adevărat ar fi organizarea acestuia într-o zi din timpul săptămânii. Așa vom avea expunere maximă.

Dar nici astăzi n-a fost rău. Deloc chiar. Nu s-a înregistrat niciun eveniment important, cei prezenți au dat dovada că bicicliștii sunt pașnici căci tot oameni sunt, iar zâmbetele au fost prezente pe fețele tuturor. E drept, în unele intersecții unde șoferii au avut de așteptat, parcă grimasele lor exprimau altceva, dar cu toate acestea n-am auzit pe nimeni să protesteze, cel puțin nu cât timp am trecut eu prin dreptul lor.

Traseul a fost cel deja știut: pornire din Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), Arcul de Triumf, Piața Victoriei, podul Basarab unde am sălășuit ca de obicei și înpoi spre Piața Victoriei, continuând pe Calea Victoriei, Bulevardul Elisabeta, Parcul Izvor, Piața Unirii și Parcul Tineretului ca punct final.

Cât despre participare, cu siguranță au fost mai mulți participanți decât anul trecut. Numărul este greu de estimat, însă un calcul făcut rapid, cu un număr de bicicliști care treceau prin dreptul nostru în 30 de secunde, raportat la cele 20 – 25 de minute, cât a durat să treacă coloana, ne-a ieșit un număr de aproximativ 6.000 poate chiar 7.000 de participanți (numărătoarea nu am început-o chiar din față). Iar asta se întâmplă în condițiile în care peste 400 de bicicliști au pornit spre mare, iar o bună altă parte se află în deplasare prin țară, la diverse concursuri.

Astfel de marșuri sunt sănătoase pentru societate, nu doar că atrag atenția autorităților că suntem mulți cei care dorim să pedalăm în condiții civilizate, dar aduci fenomenul în stradă și îl faci cunoscut publicului larg. Mulți copii strigau astăzi la părinții lor după trecerea bicicliștilor: tati, tati, vreau și eu o bicicletă!

Televizunile au fost prezente ca de obicei, iar asta înseamnă expunere și mai mare, atât de necesară într-un oraș poluat precum Bucureștiul. În speranța că vocile noastre au fost auzite, fiind alături în număr din ce în ce mai mare, vă salut cu respect pe toți cei care ați fost prezenți dar și pe cei care ne-au fost alături cu gândurile bune. Împreună suntem mai puternici!

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
București