Categorii: CursiereNoutati

Roțile Lightweight Meilenstein în ediție limitată

În anii 90, Heinz Obermayer a meșteșugit manual prima pereche de roți de carbon Lightweight în atelierul său. De atunci și până acum și probabil și mult timp de-acuma încolo, el este cel care se află în fruntea programelor de cercetare și dezvoltare ale companiei. Așa că setul superlativ de roți Meilenstein este disponibil acum în ediție limitată Heinz Obermayer.

Setul de roți de colecție destinate baieurilor va avea 4 spițe finisate cu auriu Duraflon, semnătura lui Obermayer și o serie. Odată cu achiziția roților, fericitul posesor al lor va face o vizită în luna august la fabrica Lightweight din Austria și la standul companiei de la expoziția Eurobike din luna septembrie. Nebunia abia acum urmează. Perechea de roți cântărește 985 de grame/pereche (420 cea de față și 565 cea de spate), dar constructorii insistă că rigiditatea lor este net superioară oricărei alte perechi de roți de carbon.

Setul de roți vine la pachet cu extensii pentru valve, cheițe de titan, saboți de frână și huse pentru transportul lor. Butucul de spate este compatibil cu Shimano, Sram și Campagnolo. Cât despre preț, nu a fost făcut public până la momentul redactării acestui material.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Dynamic Turblo 2 – mini-pompă electrică pentru bicicletă

Dynamic Turblo 2 este o pompă electrică compactă și foarte ușoară, destinată umflării rapide a…

3 zile in urma

Sinaia se descoperă altfel: o zi pe bicicletă între munte, istorie și cultură

La final de august, Sinaia îi invită pe iubitorii de ciclism, natură și aventură să…

4 zile in urma

Delta Dunării pe gravel – 200 km printr-un tărâm cum nu mai există în Europa

Nu știu exact cum să încep altfel decât simplu: Delta Dunării pe bicicletă este ceva…

o săptămână in urma