Noutati

Remy Metallier în echipa 661

Renumitul producător de echipament de protecție pentru biciclete – 661 – a anunțat zilele trecute debutul colaborării cu Remy Metallier, unul dintre cei mai notorii rideri la ora actuală. Francezul, foarte cunoscut pentru filmele sale din bike park-ul Whistler, a avut o priză mare la public datorită stilului său inconfundabil dar și datorită ambiției de a împinge limitele mai departe decât și-ar fi imaginat mulți dintre noi. Astfel, pe lângă faptul că Remy va purta echipament 661, acesta își va aduce contribuția și la noile creații, un feedback atât de necesar oricărui producător.

Momentan însă, Remy va purta protecțiile de cot și genunchi Recon Advance, protecția de corp Evo, alături de suportul pentru încheieturi și desigur, nelipsitele mănuși – în cazul de față – Raji.

Acesta a declarat că este foarte entuziasmat de începerea colaborării cu 661, evidențiind faptul că brand-ul de protecții a adus pe piață produse care au făcut diferența în industrie și a menționat că și el le-a folosit în trecut. Totodată, și-a anunțat entuziasmul în ceea ce privește colaborarea cu 661, mai ales la nivel de input pentru crearea de noi produse. Şi ce-i drept, nu oricine are această ocazie de a contribui la dezvoltarea unor produse pentru industria de biciclete.

Directorul de brand, Andrew Gowan, a menționat: 661 are o istorie lungă în a colabora îndeaproape cu rideri și ambasadori de brand pentru a îmbunătăți produsele și sunt nerăbdător să accesez experiența lui Remy pentru a duce produsele noastre la un nivel superior. Remy este un rider extraordinar, skill-urile sale sunt peste limite și chiar este un tip de treabă. Suntem foarte mândri să-l avem în echipă!

Dacă ești curios ce a mai făcut Remy Metallier între timp, te invit să urmărești acest clip:

Pe lângă colaborarea cu Remy, 661 devine partener al echipei de downhill Commencal/Muc-Off, pentru sezoanele 2022 și 2023. Astfel, 661 va furniza echipamentul de protecție necesar pentru rideri de top, precum Myriam Nicole, Amaury Pierron și Thibaut Daprela, nume grele la ora actuală în Cupa Mindială. Şi juniorii Tristan Lemire și Hugo Marini vor fi de asemenea sprijiniți pentru următoarele două sezoane.

Importator 661 în România: Biciclop.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Andorra Epic 2026 – patru zile de mtb pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din Pirinei

Dacă există un concurs care îmbină perfect mountain bike-ul tehnic, peisajele alpine și organizarea impecabilă…

21 de ore in urma

L’Étape România by Tour de France revine pe 30 august. S-au deschis înscrierile pentru ediția aniversară

Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…

6 zile in urma

Crater Bike Fest 2026 a adus la Betfia două competiții UCI importante pentru calificarea la Jocurile Olimpice

În perioada 19-21 iunie, stațiunea Băile Felix – Betfia a găzduit Crater Bike Fest 2026,…

o săptămână in urma